Corneliu Berari 🔴 Câteva gânduri despre „parteneriatul civil” ca „point of no return” și moment istoric în care România „creștină” va pune cruce Crucii

Am fost vineri, 7 iunie 2019, la conferința „LGBT încotro? Perspective și retrospective" ținută la Universitatea de Vest din Timișoara având pe mine un tricou cu icoana Învierii și cu salutul „Hristos a înviat!”.

Amănunte suplimentare despre acest eveniment puteți să aflați și din articolul publicat pe blogul lui Bogdan Herzog „Am fost la conferința homosexualilor... cu icoana pe piept" 

În acest articol, adresat preponderent celor care au votat "DA” la Referendumul pentru Familie, aș vrea doar să fac publice și să comentez două informații aflate la acest eveniment public, la care am fost admiși în cele din urmă și noi, un mic grup de vreo 6-7 creștini din Timișoara, cărora inițial ni s-a refuzat accesul în sală în condițiile în care icoana Învierii și salutul pascal "Hristos a înviat!”, aflate pe tricourile purtate de trei dintre noi, li s-au părut reprezentanților Jandarmeriei și organizatorilor pricină de scandal. Scandal n-a fost de niciun fel la această primă conferință a homosexualilor într-o universitate bănățeană, în afară, eventual, de scandalul pe care de două mii de ani îl provocă în conștiințele pământenilor credința în Înviere și în puterea Harului mântuitor lăsat după Înviere de Iisus Hristos în Biserica Sa spre iertarea păcatelor și pentru izbăvirea din orice fel de patimi a oamenilor care îl recunosc pe Înviatul din Duminica Paștilor drept Domn al creației și Mântuitor al întregului neam omenesc.

Prima informație a fost recunoașterea publică a „secretului lui Polichinelle”, cunoscut tuturor celor care pricem cât de cât despre cum se mișcă treburile în țara asta, privind modul în care partidele politice din Romania au susținut Referendumul pentru Familie. Astfel, în momentul Vlad Levente Viski, binecunoscut lider al mișcării homosexualilor din țara noastră, a trecut în revistă istoria Referendumului pentru Familie, acesta a recunoscut că, după ce într-o primă fază mulți lideri ai partidelor din România și-au declarat public susținerea pentru inițiativa Coaliției pentru Familie, când a venit timpul să treacă și la fapte partidele din România au refuzat să mobilizeze activul de partid în vederea sprijinirii Referendumului. 

Ce concluzii putem trage din această recunoaștere publică a sabotării Referendumului pentru Familie de către  TOATE partidele din România?

Păi, în primul și în primul rând, se confirmă încă odată că cifra de 3,5 milioane de votanți „DA” la referendumul din octombrie 2019 reprezintă un ordin de mărime rezonabil pentru ceea ce ar putea fi bazinul electoral creștin-conservator din România. Cei 3,5 milioane de oameni care au ieșit la vot au mers din convingere, în ciuda presiunii psihologice și a meșteșugitelor campanii mass-media desfășurate împotriva mersului la vot și, mai ales, în pofida sabotării reale de referendumului de către mașinăria politică a partidelor din România. În ciuda "eșecului referendumului”, cifra de 3,5 milioane voturi DA pentru normalitate și familie firească reprezintă, în fapt, o veste foarte bună. Cu condiția ca Biserica lui Iisus Hristos și societatea civilă din România să pună punct și virgulă după referendum, nu punct definitiv, după cum am constatat cu uimire că s-a întâmplat în cazul unor votanți DA la acest eveniment electoral, care ar putea fi începutul și nu sfârșitul războiului pe termen lung (și cu miză pe viață și pe moarte veșnică) pe care generația de acum va trebui să-l dea în vederea păstrării temeiurilor creștinii ale societății românești.

A doua concluzie este că, în mod real, creștinii conștienți din România, cei care cred în Înviere, în a Doua Venire și în Judecata de pe urmă a Domnului Hristos, ar trebui să se ferească ca dracul de tămâie de TOATE partidele existente pe piața politică din România, care, iată, după ce au vândut Țara și au trădat Familia, n-au nimic sfânt, nici frică de Dumnezeu și nici urmă de rușine față de noi, oamenii de rând, care-i ținem în spate și pe care continuă să ne mintă, să ne trădeze și să ne vândă fără nicio reținere.

A treia concluzie, este că, din păcate, deși în țara noastră există (încă) un număr foarte mare de oameni care, deși se consideră creștini, în realitate sunt într-o stare de gravă confuzie, atât în ceeea ce privește credința lor creștină (și consecințele ultime ale acesei credințe), precum și în ceea ce privește opțiunile lor morale, politice și electorale. Pe scurt, încă prea mulți dintre români se iluzionează că și pe mai departe "merge și așa”, și cu Dumnezeu și cu dracul, și cu Hristos și cu înainte-mergătorii lui antihrist. "Șmecheria” asta este falimentară și extrem de păguboasă pe termen lung (ca să nu mai vorbim și de veșnicie...), în ciuda (aparentelor) avantaje de moment. Cine chiar nu vrea să mai se hrănească din năluci, iluzii și auto-amăgiri găsește destule dovezi despre cât de catastrofală este negustoria cu Hristos și șmechereala că se poate să fii și cu Dumnezeu și cu Celălalt. O pildă lămuritoare în această privința ne-ar putea sluji și soarta unui lider al unui partid politic, trimis la pușcărie a doua zi după ultimul eveniment electoral din țara noastră și care, mai anul trecut, după ce inițial pozase în mare susținător al "familiei tradiționale”, în fapte a sabotat inițiativa Coaliției pentru Familie, ordonând (și el) activului de partid să nu se implice în susținerea referendumului. 

De asemenea, este apoi cât se poate de logic să deducem că un număr mare de  frați creștini de-ai noștri, care merg duminică de duminică la Biserică, unde mărturisesc că este un singur Mântuitor și Domn, în duminica de 26 mai 2019 și-au dat votul pentru o formațiune politică mincinoasă și antihristică, care, în nebunia activiștilor ei, își imaginează că "salvează” România printr-o agendă politică în care se combină "anti-corupția” (adică lupta împotriva furtului din bani publici) cu promovarea pruncuciderii și cu lupta pentru impunerea „parteneritului civil” în legislația românească. Unii dintre confrații noștri vor avea parte, cu siguranță, de o trezire dureroasă în momentul în care „salvaționiștii” vor ajunge într-o funcție în care, prin fișa postului, vor trebui să bată și ei două cuie pe bani publici (să vă țineți degetele deoparte, că va fi un moment extrem de periculos pe plan național, vă avertizez de pe acum…), alții, din păcate, nu se vor trezi până la finalul vieții că nu se poate să fii și cu Dumnezeu și cu dracul, și cu Hristos și cu ucenicii lui antihrist.

De la Florin Buhuceanu, președinte al Asociației Accept, am aflat o altă informație extrem de importantă. Astfel, după ce l-am rugat să estimeze cam în cât timp vom ajunge să avem și noi "o țară ca afară” în materie de „drepturi LGBT+„, dumnealui a afirmat, foarte sigur pe sine, că în maxim 5 ani vom avea „parteneriat civil” și în România.

Așadar, în următorii 5 ani vom avea „parteneriat civil” și în România.

Ne-o spune domnul Florin Buhuceanu, bazat pe ce știe dumnealui despre cum merg lucrurile în România și, probabil, pe ce i s-a promis de susținătorii agendei LGBT+ din diverse posturi influente, la noi în țară și peste hotare.

O informație extrem de importantă.

Evident, noi toți știm că omul spune și propune, dar, în cele din urmă, Dumnezeu dispune. Asta chiar dacă, în mod cât se poate de rezonabil, nu putem crede că Cel de Sus va dispune să se coboare îngerii din ceruri să voteze în locul nostru (sau să se organizeze, ca să avem ce vota). Eventual  îngerii se vor coborî să ne ajute în mod nevăzut pe aceia dintre noi care vom avea disponibilitatea să ne opunem public,  deschis și cu toate mijloacele legale ce pot fi utilizate împotriva legiferării Legii fărădelegii în Țara noastră românească.

Totuși, nu pot să nu remarc că, dată fiind acestă estimare a domnului Buhuceanu, următorul interval de cinci ani va fi unul dintre cele mai importante momente din istoria poporului român. Un moment de răscruce, în care românii (poate că cei mai mulți dintre ei fără să conștientizeze ) vor face una din cele mai importante alegeri din istoria cunoscută a acestui popor. 

După cum știm, românii au apărut în istorie ca popor creștin și așa am rămas, în ciuda vicisitudinilor istorice și a tuturor presiunilor la care au fost supuși înaintașii noștri pentru a se lepăda de creștinism (invazii și spolieri musulmane, presiuni din partea unor stăpâniri susținătoare ale altor confesiuni creștine, ateism comunist). Dacă noi, generația de acum din România, nu vom reuși să stopăm această intenție criminală, atunci fără doar și poate noi, cei de acum, vom fi generația care va pune cruce Crucii în istoria țării și a poporului nostru.

Ce înseamnă, de fapt, parteneriatul civil?

„Parteneriatul civil” marchează momentul în care o anumită practică omenească, considerată de Biserică păcat de moarte, este recunoscută de stat ca fiind legitimă și generatoare de efecte juridice în materie de drepturi civile.

În mod logic și inevitabil, într-un stat care a introdus "parteneriatul civil” se va ajunge mai devreme sau mai târziu la un conflict pe viață și pe moarte între, pe de o parte, efectele juridice ale acestei noii instituții sociale și, pe de altă parte, alte norme, instituții și practici sociale întemeiate pe înțelesul tradițional al familiei ca uniune dintre un bărbat și o femeie. Conflictul ireconciliabil dintre o astfel de instituție ancorată juridic în legislația statului și învățătura creștină despre natura umană și despre familie este inevitabil, după cum o demonstrează experiența altor societăți în care mișcarea pentru "drepturi LGBT+” are deja istorie. Plecând de la ceea ce vedem că s-a întâmplat în atâtea locuri în lume, este evident că riscăm să hrănim o iluzie extrem de periculoasă și, în ultimă instanță, sinucigașă dacă ne imaginăm că acest conflict va putea fi prelungit sine die, amânat, dezamorsat în bună pace, înțelegere și toleranță reciprocă între promotorii agendei "drepturilor LGBT+" și creștinii din societate, sau cel puțin acei creștini care nu sunt dispuși să accepte "schimbarea”, "actualizarea”, "aggiornament-ul” învățăturii de credință a Bisericii cu diverse forme de "creștinism” liberal, „open-minded”, „inclusiv”, și, în ultimă instanță, cu un "creștinism” antihristic.

Din experiența altor societăți, se poate vedea cu asupra de măsură că „parteneriatul civil” nu este altceva decât o etapă în proiectul pe termen lung de utilizare a agendei "drepturilor LGBT+” pentru schimbarea din temelii a ordinii juridice, morale și culturale din societate. În numele egalității, echității și progresului social, după "parteneriat civil” urmează, la intervale de timp mai scurte sau mai lungi, „căsătoria pentru toți”, introducerea adopțiilor de copii de către cuplurile homosexuale, presiuni pentru desființarea diviziunii "binare” (bărbat sau femeie) în definirea persoanei umane (cu toate consecințele sale juridice, sociale și culturale), presiuni pentru instalarea toaletelor unisex, etc., etc., etc..

Introducerea „parteneriatului civil” marcheză un  „point of no return”, un punct de la care nu mai rămâne loc de întoarcere în evoluția unei societăți care a fost cândva creștină, dar care, din diverse motive, se găsește în plin proces de secularizare și descreștinare. 

Evident, în societatea noastră românească există o serie de fapte sociale și de realități politico-juridice care nu sunt compatibile cu învățătura creștină, cel mai grav dintre acestea fiiind pruncuciderea finanțată din bani publici (avortul practicat în instituții publice de sănătate, cu finanțare de la bugetele alimentate cu taxele și impozitele tuturor cetățenilor, inclusiv a celor mai râvnitori creștini). Totuși, aceste fapte, deși sunt incompatibile cu învățătura de creștină, nu sunt generatoare de consecințe juridice în direcția schimbării ordinii sociale pentru a o face absolut incompatibilă cu învățătura creștină și cu practicile și instituțiile sociale din societățile care-și afirmă o identitate și o moștenire creștină (inclusiv prin însemnele și simbolurile statului). Într-un stat ca cel în care trăim în momentul de față, oamenii au deplina libertate (deopotrivă juridică și morală) să se pocăiască pentru păcatele lor. Dimpotrivă, într-un stat "liberal”, în care agenda drepturilor "LGBT+” devine parte a ordinii constituționale, învățătura creștină despre persoană și despre moralitate ajunge în contradicție directă cu ordinea constituțională.

O societate de acest gen (în care  a triumfat ideologia de gen prin introducerea „parteneriatului civil”) poate fi considerată orice, dar în niciun caz o societate creștină. Menținerea oricărui însemn creștin (crucea, de exemplu) pe însemnele oficiale ale statului într-o astfel de societate nu este altceva decât o imensă fraudă simbolică, istorică și culturală. În orice caz, într-o astfel de societate creștinismul încetează să mai aibă un rol ca punct de referință pentru definirea identității societății respective.

După introducerea „parteneriatului civil” începe o nouă etapă istorică, care nu este doar post-creștină ci, în mod logic, anti-creștină și, în ultimă instanță, antihristică.

În această etapă vom intra și noi, românii, în mai puțin de 5 ani, dacă se va dovedi că Florin Buhuceanu are dreptate cu estimarea sa.

Ce veți face în următorii 5 ani?

„Am fost la conferința homosexualilor… cu icoana pe piept”. Dezvăluiri despre agenda satanistă a comunității LGBT

Veți spune fie că e banc, fie că am luat-o razna. Nu, nu e nici bancul in care tata lui Bulă a ieșit Miss și nici nu am înnebunit. Aș zice că dimpotrivă, nebuni sunt cei care accepta degradarea vizibilă societății în care trăim cu pasivitate, cu nepăsare, fără să schițeze un gest de protest.

Împreună cu prietenul Corneliu Berari și cu un grup de alți amici, am ținut să fim prezenți la conferința desfășurată într-unul din amfiteatrele Universității de Vest, impunându-ne încă de la început să nu intrăm în clinciuri și asumându-ne chiar posibilitatea de a fi agresați verbal și chiar fizic (în numele toleranței, evident). Am dorit doar să punctăm prin prezența noastră și să punem câteva întrebări lămuritoare.

După ce inițial nu am fost lăsați să intrăm, până la urmă s-a putut. Nu am întrerupt. Am ascultat calmi și … într-adevăr ne-am lămurit.

Când am putut să vorbesc le-am transmis organizatorilor evenimentului că nu îi consider dușmani și că îi rog să mă privească în același mod. Mi-am exprimat și compasiunea pentru povestea tristă a organizatorului Pride Cluj, care cu ani în urmă a fost dat afară din casă de părinți. Am întrebat: -„Ce mai doresc să obțină cu acest militantism. Am înțeles dezincriminarea, am înțeles acceptarea de către societate, dar unde ne oprim? De ce stilul acesta „in your face”?

A doua întrebare a fost „dacă nu consideră că sexualizarea societății, atât în cazul LGBT cât și sub formă heterosexuală, sau sub forma pornografiei este folosită ca distracție, în sensul distragerii atenției de la alte probleme. De ce probleme și opțiuni de natură intimă trebuie să devină platforme pentru marșuri și proteste de masă?”

Le-am mulțumit organizatorilor pentru faptul că ne-au acceptat prezența în sală (de fapt nici nu aveau cum să nu ne primească, spațiul fiind unul public) și pentru faptul că ne-au lăsat să le adresăm întrebări.

Sincer, mi s-a părut că au fost puțin nemulțumiți de comportamentul nostru extrem de decent.

Ce am mai aflat de la conferință: Da, vor partenariat civil. Da, vor căsătorii homosexuale. Da, vor dreptul de a adopta copii. Da, întreaga agendă LGBT despre care citiți pe internet, va fi implementată și în România, chiar în următorii 5 ani. Deși nu s-a vorbit punctual despre așa ceva, da, copiii Dvs vor primi la grădiniță și în școala primară lecturi despre normalitatea actului homosexual, ca o chestiune educativă, desigur.

Corneliu Berari 🔴 Votez Peter Costea la europarlamentare

Mă grăbesc să precizez că, în ce mă privește, consider că, în foarte multe cazuri, cel mai potrivit este ca opțiunile electorale să rămână în sfera privată, sub protecția constituțională a dreptului la caracterul secret al actului electoral.

În consecință, nu aș fi scris aceste rânduri, în care îmi voi prezenta și justifica pe scurt intenția de vot la europarlamentare, dacă nu aș fi publicat în urmă cu ceva timp un articol în care îmi exprimam rezerva în privința participării la aceste alegeri. Vezi acest articol.

În articolul cu pricina enumeram mai multe pricini pentru care nu intenționam să particip la aceste alegeri.

Nu le mai reiau aici, cine e interesat poate să le citească în articolul cu pricina.

Între timp, după o perioadă de reflecție, am decis să revin asupra intenției mele inițiale. Mi-am schimbat opinia: mă duc la vot și îl votez pe domnul Peter Costea (poziția 16 pe buletinul de vot la alegerile pentru Parlamentul European).

Continuarea pe www.activenews.ro

Corneliu Berari 🔴 Referendumul pentru familie și provocarea „sterilizării” potențialului conservator al primei răscoale valahe împotriva „noii ordini mondiale”

Fără îndoială, inițiativa Coaliției pentru Familie (CpF) reprezintă unul dintre cele mai salutare demersuri civice din istoria post-decembristă a României. Această inițiativă civică, în care se exprimă maturizarea democratică a societății românești, a adus cu sine o mai mult decât necesară clarificare  a apelor atât de tulburi, de mâloase și de înșelătoare ce acoperă spațiul public românesc. Astfel, dacă până nu de mult, diverse personaje publice de la noi au tot scăldat-o și ne-au aburit cu diverse povestiri, basme și slogane despre conservatorism, liberal-conservatorism, iudeo-creștinism, etc., în momentul de față suntem definitiv și irevocabil lămuriți în privința materialului din care sunt croiți dumnealor: puși în fața opțiunii de a spune ”da” sau ”ba” față de inițiativa CpF, respectivii n-au mai avut unde să o cârmească cu obișnuitele câr-mâr de „dreapta” și au fost siliți să-și dea arama antihristică pe față.

Exercițiul de devoalare a identității reale prin poziționarea față de tema familiei, realizat până acum la nivelul indivizilor, se va repeta la scara națională în zilele de 6 și 7 octombrie, când vom avea prilejul să aflăm cât de creștină mai este cu adevărat „Grădina Maicii Domnului” din Carpați, cea până mai ieri (sau și în prezent?) campioană europeană la avorturi, dar altfel și în această toamnă (ca și în cele precedente) punctată de pelerinaje cu zeci și sute de mii de participanți la Sf. Parascheva, la Sf. Dumitru, la pr. Arsenie, etc., etc. În funcție de numărul milioanelor de cetățeni care se vor sinchisi să se deplaseze până la secția de votare și să pună ștampila pe opțiunea „Da”, vom afla care este cu adevărat starea de sănătate morală și mintală a acestei nații și cât mai contează pentru românii din vremea de acum învățătura Evangheliei, căreia acest popor îi datorează totul: identitatea națională, limba, și dăinuirea peste veacuri în acest colț de lume aflat, după vorba cronicarului, în ”calea tuturor răutăților”.

În aceste zile puține rămase până la referendum, când parcă toți dracii s-au dezlănțuit pe rețelele de socializare și pe televiziunile de partid și de stat paralel, se cuvine însă să fim conștienți că referendumul pentru familie nu este o simplă afacere internă a cetățenilor acestei țări și că, dimpotrivă, ceea ce se întâmplă în România are extraordinare și, pentru cei mai mulți dintre noi, nebănuite implicații la nivel european și poate chiar global. Date fiind aceste implicații și mizele cu adevărat imense asociate cu referendumul pentru familie, am considerat ca fiind de datoria mea civică să scriu acest text în care voi trece în revistă câteva aspecte, mai puțin prezente în pătimașele dezbateri pubice privind referendumul cerut de cele 3 milioane de români. Aspectele pe care le prezint s-ar putea să ne ajute să înțelegem dintr-o perspectivă nouă atât importanța extraordinară a acestui demers civic unic în Europa, cât și reacțiile de care inițiativa CpF „s-a bucurat” atât din partea „societății civile” și a factorului politic din țara noastră.

1. Referendumul pentru familie și ”sterilizarea” îngrijorătorului potențial conservator al României în contextul prezentului tulbure și al viitorului incert al Uniunii Europene

Continuarea pe www.activenews.ro

Referendumul pentru familie: cifre, șanse și provocări. 🔴 Marea provocare: 6 milioane de participanți la referendumul cerut de 3 milioane de români. 🔴 Cei ”23%” care pot schimba istoria României...

Licențiat în Filosofie, master în Științe Politice și cu studii de specializare în relații internaționale, Corneliu Berari a fost cadru didactic asociat la Facultatea de Științe Politice și ale Comunicării de la Universitatea de Vest din Timișoara și are o bogată activitate în coordonarea de proiecte de dezvoltare regională în ADR Vest.

Fiindcă am constatat că destui susținători ai demersului de revizuire a Constituției inițiat de Coaliția pentru Familie nu sunt conștienți de datele fundamentale ale problemei și, în consecință, de dimensiunile provocărilor care ne așteaptă până la finalizarea cu bine (să sperăm) a acestui demers, am considerat necesar să realizez această sinteză în care discut, pe cifre, aspecte critice, șansele și riscurile ce pot afecta parcursul viitor al acestui demers de importanță covârșitoare pentru viitorul societății românești.

1. Marea provocare: 6 milioane de participanți la referendumul cerut de 3 milioane de români

Cadrul legal specific pentru desfășurarea referendumului este dat de Legea nr.3 din anul 2000, cu modificările și completările ulterioare. Cea mai imporantă modificare a fost operată prin Legea nr.341 din 16 decembrie 2013, prin care s-a modificat ordinul de mărime ratei de participare a cetățenilor la referendum pentru recunoașterea valității acestuia. Astfel, dacă în textul vechi al legii exista prevederea (salvatoare pentru Traian Băsescu în contextul anului 2012) că validitatea referendumului este dată de participarea a cel puțin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale, forma actuală a Art.5 din Legea nr.3/2000 este următoarea: ”Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puțin 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.” Mai departe, Art. 4 adaugă: ”Rezultatul referendumului este validat dacă opțiunile valabil exprimate reprezintă cel puțin 25% din cei înscriși pe listele electorale permanente.”

Aspectul critic este, deci, participarea la referendum a cel puțin 30% din persoanele înscrise în listele electorale permanente. În ceea ce privește opțiunea pentru familia naturală a cel puțin 25% din cei înscriși pe liste, nu-mi fac nicio grijă, în condițiile în care știm că majoritatea covârșitoare a românilor este pentru menținerea concordanței dintre legea statului cu legea firii.

Marea provocare va fi însă atingerea pragului critic de participare la referendum. Dacă nu se reușește atingerea pragului critic, atunci nu numai că totul va fi în zadar, tot efortul imens investit în acest demers civic unic pe plan mondia, dar poziția tuturor celor care afirmă și apără valorile pe care se întemeiază familia firească (în primul rând Biserica) va fi mult deteriorată în societate față de poziția de dinaintea inițierii demersului de revizuire a Constituției. Dar despre riscurile și (dez)avantajele asociate cu rezultatele posibile ale referendumului mai pe larg într-un alt articol. Deocamdată mă rezum să prezint datele esențiale ale problemei, care trebuie avute în vedere de orice om interesat în succesul inițiativei Coaliției pentru Familie și conștient de mizele enorme aflate în joc în acest demers.

Așadar, pentru ca referendumul să fie valid este nevoie de participarea a cel puțin 30% din persoanele înscrise în listele electorale permanente. Ce înseamă în mod concret o participare de 30%? Plecând de la datele oficiale furnizate de Autoritatea Electorală Permanentă, se poate estima că la viitorul referendum numărul persoanelor înscrise în listele electorale permantente va fi situat undeva în intervalul 18.000.000 și 18.500.000, cel mai probabil în jurul valorii de 18.300.000-18.400.000 (la ultimele alegeri, acest număr a fost de 18.403.044 în cazul alegerilor parlamentare din anul 2016, 18.462.462 la alegerile locale din 2016, respectiv 18.221.061 la alegerile europarlamentare din anul 2016). În conseciță, dacă estimăm un număr de, să zicem, 18.400.000 alegători, atunci pentru validarea referendumului ar fi necesară participare la vot a cel puțin 5.520.000 persoane. Sau, pentru siguranță maximă, o participare de aprox. 6 milioane persoane.

5.500.000 – 6.000.000 milioane de votanți, cam acesta este ordinul de mărime al țintei de participare la referendum ce va trebui fi atinsă pentru ca demersul inițiat de Coaliția pentru Familie să se încheie cu succes, în conformitate cu cerințele exprimate de cele trei milioane de cetățeni care au cerut organizarea acestui referendum.

Întrebarea fundamentală este dacă și cum va putea fi atinsă această țintă?

În acest context, este util să aruncăm o privire pe istoricul recent al participării la vot în România.

2. Câteva cifre despre participarea la vot în România zilelor noastre

Voi începe cu istoria referendumurilor, punctată în memoria publicului de eșecul celor două încercări de al demite pe Traian Băsescu prin referendum. Mai jos aveți tabelul cu datele relevante, preluate de pe site-ul Autorității Electorale Permanente http://www.roaep.ro/ .

Nr. crt.	Obiectul Refendumului / an	Nr. total de alegători înscriși în liste	Nr. total de alegători prezenți la urne	Rata de participare
1	Referendum pentru demiterea președintelui României, 2012	18.292.464	8.459.053	48,17%
2	Referendum pentru trecerea la parlament cameral și reducerea numărului de parlamentari, 2009	18.293.277	9.320.240	50,94%
3	Referendum privind introducerea votului uninominal pentru alegerea membrilor Parlamentului României, 2007	18.296.459	4.851.470	26,52%
4	Referendum pentru demiterea președintelui României, 2007	18.301.309	8.135.272	44,45%
5	Referendum pentru revizuirea Constituției, 2003	17.842.103	9.938.441	55,70%

Un aspect critic ce trebuie luat în seamă atunci când se analizează istoricul participării la referendumuri în România post-comunistă este că cele mai multe din referendumuri au fost evenimente electorale cu o încărcătură politică și emoțională extrem de ridicate, care au polarizat și, concomitent, au mobilizat opinia publică într-o direcția sau alta (inclusiv în ceea ce privește neparticiapare ala vot, în cazul referendumului inițiat de USL în anul 2012 pentru demiterea președintelui Băsescu). Așadar, s-ar putea ca istoricul referendumurilor anterioare să nu ne fie extrem de util pentru realizarea unor estimări în privința ratei de participare la ipoteticul referendum de revizuirea a Constituției, în condițiile în care problema în cauză (definirea familiei), deși polarizantă, are o capacitate inerentă mult mai scăzută de mobilizare electorală, în mod particular la nivelul mașinăriilor electorale ale principalelor partide din țară.

Celelate forme de procese electorale desfășurate în România au fiecare logica sa proprie de desfășurare, dictată de factori specifici (de ex., numărul mare de locuri ”scoase la concurs” în cazul alegerilor locale, vizibilitatea și importanța instituțională a funcției prezidențiale, etc), fapt care duce la diferențieri semnificative în ceea ce privește participarea la vot a cetățenilor la diferitele tipuri de alegeri. Mă limitez a indica aici doar mediile ratelor de participare înregistrate după anul 2000 în cazul fiecărui tip de proces electoral: i) alegeri prezidențiale, turul doi: 58,71%, ii) alegeri locale: 52,54%, iii) alegeri parlamentare: 48,91%, iv) alegeri europarlamentare: 29,86%.

Referendumul pentru revizuirea Constituției prin modificarea punctului 48, aliniat 1 FAMILIA, dacă va avea loc, va fi un proces electoral cu totul atipic din mai multe motive, precum: dificultatea de a înțelege mizele definirii familiei de către o mare parte a electoratului, absența fețelor umane din competiția electorală (să ne amintim că referendumurile anteriore au fost strâns asociate personaje politice centrale, extrem de cunoscute în stațiul public, precum Traian Băsescu sau Adrian Năstase, în cazul referendumului din 2003), lipsa de motivație directă a rețelelor teritoriale de partid în ceea ce privește implicarea și stimularea participării la alegeri a grupurilor sociale din proximitatea aceastor rețele, etc.

În consecință, consider că nu greșesc prea mult dacă voi afirma că atingerea pragului de participare de 30% va reprezenta o provocare majoră pentru toți cei ce suțin demersul Coaliției pentru Familiei. Chiar plecând de la ipoteza optimistă că toți cei trei milioane de simpațizanți ai demersului, care și-au pus semnătura pe petiția inițială) vor face efortul să meargă să-și exprime opțiunea electorală (indiferent de alți factori perturbatori, cum ar putea să fie condițiile meteo din ziua respectivă), rămâne marea problemă a convingerii și mobilizării a încă două milioane și jumătate, trei milioane de cetățeni.

În acest context, merită menționat faptul că Partidul Social Democrat conduce în mod confortabil această țară cu 18 milioane de alegători înregistrați datorită faptului că la ultimele alegeri a reușit să obțină voturile a 3,2 milioane de votanți. Vorbim aici însă de un partid cu organizații funcționale aproape în fiecare comună din țară, cu televiziuni, cu lideri vizibili pe plan național și local și cu tot ce mai e necesar pentru a asigura scoruri electorale bune în țara noastră.

Cum și cu ce mijloace vor reuși susținătorii demersului de revizuire a Constituției să convingă șase milioane de români să iasă la vot, chiar plecând de la baza solidă de 3 milioane de susținători, rămâne o ecuație complexă, cu multe necunoscute. Ca termen de comparație, menționez că la nicio alegere pentru Parlamentul European desfășurată în România nu s-a atins pragul de șase milioane de participanți (performanța cea mai bună a fost înregistrată cu ocazia ultimelor europarlamentare, la care au participat 5.911.794 alegători, ceea ce înseamnă o rată de participare de 32,44%, mai ridicată decât cele anterioare de 27,67% în 2009 și 29,47% în 2007).

Complexitatea și dificultatea acestei sarcini complexe care ne stă în față tuturor celor care susținem demersul Coaliției pentru Familie nu trebuie să ne descurajeze. N-ar fi rău să ne reamintim, după o vorbă veche, că omul propune, iar Dumnezeu dispune. Va fi extrem de important ca în perioada imediat următoare un număr tot mai mare de oameni să se alăture Coaliției pentru Familie și să vină și să-și propună să facă ceva în mod concret, cu resurse proprii (începând de la timpul proprii, în special cel petrecut în afara rețelelor de socializare), în colaborare și în sinergie cu toți cei implicați în proiectul de revizuire a Constituției.

În cele ce urmează nu am să avansez o propunere proprie, ci mă voi mărgini la a semnaliza / reaminti o fundamentală realitate sociologică și culturală din țara noastră, care se cuvine a fi avută în vedere atunci când se încearcă identificarea publicului-țintă românesc cel mai susceptibil de a susține și vota inițiativa Coaliției pentru Familie.