După 7 ani de existenţă, cu peste 31 000 de postări, cu peste 50 de milioane de vizualizări (50 025 543 la 29.09.2020), cu peste 55 000 de abonaţi la newsletter-ul zilnic, cu un record de 197.071 accesări într-o singură zi, devenind astfel portalul de ştiri creştine din România cu cea mai rapidă creştere şi cu cele mai multe vizualizări, părăsim platforma Blogger şi:

̶S̶u̶n̶t̶e̶m̶ ̶î̶n̶ ̶c̶o̶n̶s̶t̶r̶u̶c̶ţ̶i̶a̶ ̶u̶n̶u̶i̶ ̶s̶i̶t̶e̶ ̶p̶r̶o̶f̶e̶s̶i̶o̶n̶a̶l̶,̶ ̶a̶d̶a̶p̶t̶a̶t̶ ̶c̶e̶r̶i̶n̶ţ̶e̶l̶o̶r̶ ̶t̶e̶h̶n̶o̶l̶o̶g̶i̶e̶i̶ ̶m̶o̶d̶e̶r̶n̶e̶

̶A̶n̶g̶a̶j̶ă̶m̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶d̶̶̶a̶̶̶c̶̶̶t̶̶̶o̶̶̶r̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶c̶o̶r̶e̶s̶p̶o̶n̶d̶e̶n̶ţ̶i̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶g̶̶̶i̶̶̶o̶̶̶n̶̶̶a̶̶̶l̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶d̶i̶n̶ ̶d̶i̶a̶s̶p̶o̶r̶a̶ ̶r̶o̶m̶â̶n̶ă̶

Încheiem parteneriate cu noi publicaţii şi site-uri de media

Se afișează postările cu eticheta Alecu Racoviceanu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Alecu Racoviceanu. Afișați toate postările

joi, 13 iunie 2019

Alecu Racoviceanu 🔴 Creștin Pride. Eu sunt o călugăriță cu barbă! Și?

Vă propun un exercițiu de imaginație. Urcă pe scenă trei bărbați și o femeie, îmbrăcați ostentativ în bucăți de piele neagră, cu țintele și lanțurile strălucitoare care caricaturizau în anii ’70 comunitatea de homosexuali. Întind între ei un drapel purtând curcubeul văduvit de ultima-i culoare, violetul, și apoi se apucă de tăiat legume, să zicem ceapă, pe fotografii de Robert Mapplethorpe.

Pride. Este că pe unii v-am făcut curioși și, abandonând textul ăsta, cautați pe Wikipedia cine o fi fotograful ăsta? Ei bine, până să găsiți informațiile aflate la un click distanță, sigur se va ridica măcar un indignat care să strige la cei de pe scenă că sunt niște retrograzi, care-și bat joc de viața intimă a unor semeni de-ai lor și le devalorizează lucrurile pe care le prețuiesc până la a le reduce la niște banale fețe de masă sau funduri de lemn, dându-le o interpretare „stomacală” în locul celei spirituale. Poate autorii se trezesc și cu o sesizare la Consiliul pentru Combaterea Discriminării, ca să se învețe minte că nu poți face mișto chiar de orice pe lumea asta!

Exercițiul nostru de imaginație poate părea exagerat, dar trebuie să recunoașteți că el nu e chiar atât de departe de realitate. De fapt, un asemenea spectacol, cum e cel propus la începutul textului, nici nu ar putea exista; și nu pentru că l-ar interzice vreo lege, ci pentru simplul fapt că, decât să riște un scandal sau un val de public shaming, autorii mai bine renunță la a face glume pe seama homosexualilor.

Continuarea pe www.evz.ro

luni, 1 octombrie 2018

Alecu Racoviceanu 🔴 Referendum pentru Familie. DEMONTAREA unei MANIPULĂRI: discriminarea PĂRINȚILOR care-și CRESC SINGURI copiii

Una dintre cele mai des întâlnite afirmații din ultimii doi ani este aceea că prin modificarea care va fi adusă Constituției sunt discriminați părinții care își cresc singuri copiii.

De câte ori nu ați auzit sau citit în ultima perioadă întrebări retorice de genul: de ce eu și copilul meu nu suntem considerați o familie?

Astfel de dileme s-au ridicat doar din 2015 încoace, cam de când Coaliția pentru Familie a propus amendarea articolului 48 din Constituție. Oricâte eforturi de memorie am făcut, câte căutări am dat pe ”net”, nu am găsit înainte de acest moment proteste ale părinților singuri sau vreo petiție, o inițiativă ca familiile monoparentale să se regăsească în Constituție.
Continuarea pe www.evz.ro

sâmbătă, 19 noiembrie 2016

Un judecător despre căsătoriile unisex: „Decizia Curții efectiv jefuiește poporul de dreptul de a se guverna singur”



Coaliția pentru Familie a încheiat sau va încheia protocoale cu mai toate partidele care aproape sigur se vor regăsi în viitorul Parlament pentru a le susține amendarea articolul 48 din Constituția României.

Până și președintele Iohannis, după ce ne-a împărțit în toleranți și fanatici religioși, a admis că va fi un referendum, adică e convins că o eventuală lege de revizuire a Legii Fundamentale va întruni cele două treimi din Parlament necesare pentru a face obiectul unei consultări populare.
Am două obiecții la această unanimitate în cuget și simțiri. Prima este că președintele nu avea de ce să facă a doua declarație, cea în care a spus „Mi se pare o decizie înțeleaptă să se facă un referendum în primăvară”. E doar un ajutor electoral dat partidelor care-i susțin favoritul la fotoliul de premier, nu are legătură cu demersul efectiv, poate doar în măsura în care ne-a anunțat că nu va pune bețe-n roate declanșării efective a referendumului. Eu nu am înțeles din a doua declarație că părerea președintelui pe subiectul mariajelor s-ar fi schimbat, dimpotrivă, ironia la adresa toleranței care s-ar ascunde între foile carnetelor de partid trădează altceva. Cred că doar ne-a spus că-și va ține părerea pentru el, cel puțin până după alegeri.
Continuarea pe www.evz.ro