În
săptămânile care urmează voi încerca să discut, din când în când, contururile
care deja încep să se configureze privind epoca post-Covid-19. Că virusul
COVID-19 deja a împărțit zilele noastre într-o eră pre-COVID-19 și una post
COVID-19 nu se mai pune la îndoială.
Întrebarea
cea mai fierbinte, însă, este cum va arăta lumea post-COVID-19 din punct de
vedere economic, politic, social, geopolitic etc.
Acestor
întrebări voi căuta să le dau răspunsuri în săptămânile care urmează. Încep
astăzi seria acestor comentarii cu un subiect care neliniștește: relația din
stat și cetățean.
Întreb:
vom deveni noi prizonierii statului providențial? Există precedent și tentație
în acest sens. Istoria ne adeverește că în vremea faraonilor, pe vremea lui
Iosif, milioane de egipteni s-au făcut robi lui faraon și statului pentru a-și
salva viața. Pentru ei, faraon era încarnarea autorității providențiale.
Evenimentele
acelea s-au petrecut cu aproape 3500 de ani în urmă, dar natura omului,
tentațiile și proclivitățile ființei umane în vremuri de cataclisme și pandemii
au rămas aceleași: pentru a ne proteja, suntem gata să acordăm statului un rol
exagerat de important și dominant în societate.
Tentația
aceasta e și mai mare și serioasă în zilele noastre deoarece statul secular
deja ne-a ademenit și programat să fim dependenți de el pentru bunăstarea
individuală. În anii 80 ai Secolului XIX, Cancelarul Germaniei, Bismark, a
lansat primele politici socialiste din Europa pentru a preveni clasa muncitoare
germană să fie infectată de virusul marxismului și comunismului.
Imediat
după aceea, britanicii au făcut la fel, iar apoi au urmat francezii,
scandinavii și alte țări europene până când cetățeanul a devenit extrem de
dependent de stat pentru bunăstarea personală.
În
timp, politologii și sociologii au numit statele socialiste democrate
"nanny states" (de la cuvântul „nanny” care înseamnă bonă sau doică”)
ori „welfare states / state asistențiale”. Eu le numesc „state providențiale”.
Și
România a devenit un fel de „nanny state”, dar, din lipsă de bani, nu în
aceeași măsură ca statele mai afluente occidentale.
În
aceste zile de pandemie statul a dovedit că vrea și are capacitatea să se ocupe
de noi. Peste tot se dau ajutoare de șomaj, milioane de muncitori sunt în șomaj
tehnic, statul dă măști populației pe gratis, concediile sunt prelungite,
salariile unor persoane cresc semnificativ, firmele (mici ori mari) sunt
sprijinite cu sume mari de bani de către stat pentru a nu da faliment.
Lista
acestor ajutoare devine tot mai lungă de la zi la zi, sumele alocate cresc
exponențial, și așa devenim tot mai dependenți de stat și de abilitatea lui de
a ne ține protejați.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.