"Și
toate lucrurile acestea sunt de la Dumnezeu, care ne-a împăcat cu El prin
Isus Hristos și ne-a încredințat slujba împăcării; că adică, Dumnezeu
era în Hristos, împăcând lumea cu Sine, neținându-le în socoteală
păcatele lor, și ne-a încredințat nouă propovăduirea acestei
împăcări."
- 2 Corinteni 5: 18-19
În
perioada de izolare am experimentat o nouă față a conflictului, numită:
“n-ai unde să fugi”. Tensiunile au apărut mai des decât de obicei, pentru
că rutina zilnică a avut în peisaj aceleași persoane. Cu greșelile lor, pe
care înainte nu le observam atât de ușor. Cele mai multe conflicte au
început de la trântitul ușilor, muzica prea tare, comunicarea și
înțelegerea greșită a unor lucruri pe care le luam personal.
Aș
putea reduce totul la două lucruri: imaturitate emoțională și spirituală,
și înțelegerea deficitară a mesajului. De multe ori ajungeam la tensiuni
și la ridicarea tonului vocii, fără ca măcar să identificăm problema
reală de la care am început. Diferența era că de data asta nu aveam unde
să fug, pentru că o amendă de câteva mii de lei îți cam taie elanul. Și,
mai mult decât amenda, gândul că Dumnezeu m-a chemat la împăcare și nu la
a avea dreptate.
Am
învățat să ascult mai mult și confrunt în dragoste lucrurile care mă
dor. Într-un conflict există întotdeauna adevărul meu, adevărul celuilalt
și adevărul de la mijloc. Taina este să găsim acea cale de mijloc.
Conflictele
sunt de fapt o oportunitate de a-L revela pe Dumnezeu și dragostea Lui, de a
ne ruga mai mult pentru celălalt, și de a ierta mai mult, întrucât Domnul
Isus Hristos ne-a încredințat slujba împăcării.
Scopul
final al conflictului este împăcarea și nu dreptatea!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.