Despre viața și credința lui Ravi Zacharias

Pe când era doar un băiețel, căruia îi plăcea să se joace cricket pe străzile copilăriei sale din India, Ravi Zacharias a fost chemat de mama lui în casă, unde îl aștepta vânzătorul de sariuri, recent reprofilat pe cititul în palmă. „Mă uit la viitorul tău, Ravi Baba, și pot să-ți spun că nu vei călători prea departe și nici prea mult în viața ta. Asta pot citi din liniile palmei tale. Nu ai niciun viitor în străinătate.”

În 1983, la Amsterdam, când predica la prima Conferință Inaugurală pentru Evangheliștii Itineranți, la invitația lui Billy Graham, la cei 37 de ani ai săi, Zacharias se evidenția deja ca unul dintre marii apărători ai credibilității intelectuale a creștinismului. Un an mai târziu, a pus bazele lucrării Ravi Zacharias International Ministries (#RZIM), care avea misiunea de „a-l ajuta pe gânditor să creadă și pe credincios să gândească.”

De la prezicerea vânzătorului de sariuri și până la fondarea RZIM, Zacharias reușise să emigreze în Canada, să predice Evanghelia pe tot teritoriul Americii de Nord, să se roage împreună cu prizonierii de război din Vietnam și să păstorească studenții din Cambodgia, o țară în declin. Totodată, în calitate de pastor proaspăt licențiat la Alianța Misionară Creștină, începuse un turneu global de predicare, însoțit de soția sa, Margie și de fiica lor cea mare, Sarah. Și-a început turneul în Anglia, îndreptându-se apoi spre est, în Europa, apoi spre Orientul Mijlociu și încheind la Cercul de foc al Pacificului; în anul acela, a reușit să predice de aproape 600 de ori în peste douăsprezece țări.

Acesta a fost apogeul unei transformări remarcabile, pusă în mișcare în zilele de recuperare pe un pat de spital din Delhi, în urma unei tentative de suicid. Atunci i s-au citit cuvintele lui Isus din Evanghelia lui Ioan: „Pentru că Eu trăiesc, și voi veți trăi.” Auzind aceste cuvinte, Ravi Zacharias și-a predat viața lui Cristos și s-a rugat ca dacă avea să fie externat din spital, nimic să nu-i stea în calea aflării adevărului.

Când a întâlnit adevărul Evangheliei, a primit și pasiunea împărtășirii acestuia, o pasiune care nu l-a mai părăsit niciodată. Chiar și la întoarcerea de la clinica din Texas, unde a urmat tratamentul de chimioterapie, Ravi Zacharias a ținut să le împărtășească speranța lui Isus celor trei asistente medicale care au ajutat la transportarea sa spre mașină.

Frederick Antony Kumar Zacharias s-a născut în 1946 la Madras, acum Chennai, în umbra locului de odihnă a apostolului Toma, cunoscut lumii ca „necredinciosul” - pentru Zacharias, însă, a fost cel „care punea întrebări”. Afinitatea lui Ravi Zacharias pentru Toma se explică prin faptul că era tot timpul mai interesat de cel care punea întrebarea decât de întrebare în sine. Mama sa, Isabella, a fost învățătoare. Tatăl său, Oscar, care atunci când s-a născut Zacharias, studia relații de muncă la universitatea din Nottingham, în Anglia, a înaintat fulminant în serviciul civil indian de-a lungul adolescenței fiului său.

Fără a se remarca în mod special în viața de student, Zacharias era mai interesat de cricket decât de cărți – până la întâlnirea sa cu Evanghelia, pe patul de spital. Cu toate acestea, genele sale purtau o credință radicală îndrăzneață. În statul indian Kerala, străbunicul și bunicul său pe linie paternă alcătuiseră primul dicționar malayalam-engleză din secolul XX. Dicționarul a slujit ca unealtă vitală pentru prima traducere a Bibliei în limba malayalam. În plus, stră-stră-străbunica lui Zacharias își șocase întreaga familie Nambudiri, cea mai înaltă castă a preoției hinduse, prin convertirea sa la creștinism. Convertirea i-a adus un nume nou, Zacharias, precum și o cale nouă pe care descendenții săi au pășit spre credința creștină.

Zacharias a văzut mâna Domnului țesând tapiseria familiei sale și a insuflat în organizația sa aceeași inimă pentru Evanghelie, care trece dincolo de generații și culturi. A creat o lucrare care să meargă dincolo de personalitatea sa, o organizație în care fiecare vorbitor – indiferent de proveniența sa – să prezinte adevărul în contextul culturii contemporane. Zacharias considera că dacă atingea acest obiectiv, mesajul lucrării va fi întotdeauna necesar.

La 36 de ani de la întemeierea RZIM, lucrarea încă mai poartă numele dat strămoașei sale. Cu toate acestea, acolo unde la început era un singur vorbitor, acum sunt peste o sută de vorbitori dăruiți, pe care îi poți găsi oricând împărtășind Evanghelia la evenimente de pe întregul glob. Deși organizația funcționa inițial din reședința lui Zacharias, acum se bucură de birouri în cincisprezece țări de pe cinci continente.

Pasiunea lui Zacharias, precum și interesul său crescut pentru ducerea Evangheliei în toate națiunile s-au format în Vietnam, de-a lungul verii din 1971.

Zacharias emigrase în Canada în 1966, la un an după ce primise premiul pentru predicare la un congres internațional Youth for Christ din Hyderabad. Acolo, la Toronto, Ruth Jeffrey, misionar veteran în Vietnam, l-a auzit predicând. L-a invitat să vină și în țara sa natală. În vara aceea, Zacharias – pe atunci în vârstă de 25 de ani – a călătorit în lungul și-n latul țării cu elicopterul militar, predicând în baze militare, în spitale și în închisori, pentru deținuții Vietcong. Alături de traducătorul său, Hien Pham, Zacharias adormea în fiecare seară pe fondul focurilor de armă.

Într-una dintre aceste călătorii, mașina cu care călătoreau Zacharias și tovarășii săi de călătorie s-a stricat. Șoferul jeep-ului care a trecut pe lângă ei nici nu i-a băgat în seamă. În cele din urmă, au reușit să facă mașina să pornească din nou, însă pe drum au întâlnit același jeep, răsturnat și ciuruit de gloanțe. Cei patru pasageri erau morți. Zacharias avea să spună mai târziu: „Dumnezeu ne va opri pașii atunci când nu e momentul să mergem mai departe; tot El ne va îndruma mai departe, când e momentul să înaintăm”. Câteva zile mai târziu, Zacharias și traducătorul său se aflau la mormintele a șase misionari, uciși fără posibilitate de apărare de soldații Vietcong, care le atacaseră tabăra. Zacharias le cunoștea copiii. Nivelul acela de credință în Dumnezeu, precum și dorința de a le sta alături celor care slujesc în zone cu risc crescut, este caracterul distinctiv al RZIM.

Susținerea pe care RZIM o oferă evangheliștilor din zone în care alte lucrări nici nu îndrăznesc să meargă – cum ar fi nordul Nigeriei, Pakistan, districtele sud-africane, Orientul Mijlociu și Africa de Nord – începe de la momentul acela petrecut în fața celor șase morminte.

După această călătorie de formare, Zacharias și proaspăta sa soție, Margie, s-au mutat în Deerfield, Illinois, pentru a studia în programul de masterat de la Trinity Evangelical Divinity School. Tânărul cuplu locuia la două case distanță de colegul și prietenul lui Zacharias, William Lane Craig. După absolvire, Zacharias a început să predea la Alliance Theological Seminary din New York și își continua călătoriile de predicare la sfârșit de săptămână. O normă întreagă de predare, combinată cu călătorii prelungite și cu predicare au transformat acei trei ani în cea mai grea perioadă din căsnicia sa de patruzeci și opt de ani cu Margie, avea să spună Zacharias. Simțea că slujba sa de la seminar îl schimba pe el și stilul său de predicare mai mult decât reușea el să schimbe vieți prin speranța Evangheliei.

În perioada aceea, Billy Graham l-a invitat pe Zacharias să vorbească la prima Conferință Internațională pentru Evangheliștii Itineranți din Amsterdam. Zacharias credea că Graham nici nu știe cine este, nicidecum să-i cunoască și predicarea. În fața a 3.800 de evangheliști din 133 de țări, Zacharias a început cu următoarele: „Mesajul meu este unul dificil...”. Le-a spus apoi că religiile, culturile și filosofiile secolului XX „au format prăpăstii uriașe între mesajul lui Cristos și mintea omenească.” A urmat un mesaj și mai dificil – aplaudat la mijlocul prezentării – despre teama sa că „există anumite filoane ale evanghelismului în care oamenii consideră că este necesar să-i umilească pe cei care au o viziune diferită; comunități în care credincioșii consideră că dacă nu nimicesc tot ceea ce este valoros pentru un om, nu-i vor putea predica Evanghelia lui Cristos ... ceea ce vreau să spun este că dacă dorești să atingi un om, trebuie să fii sensibil la acele lucruri care au valoare pentru el.”

Prezentarea aceea a schimbat atât viitorul lui Zacharias, cât și viitorul apologeticii, mai ales în privința întrebărilor dificile despre origine, semnificație, moralitate și destin, întrebări la care orice viziune trebuie să prezinte un răspuns. Pe drum spre casă, în SUA, Zacharias i-a împărtășit gândurile sale lui Margie. După cum observa unul dintre colegii săi: „A văzut că obiectările și întrebările celorlalți nu sunt argumente care trebuie respinse, ci un strigăt al inimii, care cere un răspuns. Oamenii nu sunt probleme de logică ce așteaptă să fie rezolvate; sunt oameni care au nevoie de persoana lui Cristos.” Dar nimeni nu era preocupat de gânditor, de cel care pune veșnic întrebări. În zborul acela spre SUA, Zacharias și Margie au plantat sămânța unei lucrări menite să-l întâlnească pe gânditor în viața sa zilnică și să pregătească evangheliști-apologeți culturali care să ajungă la formatorii de opinie ai societății. Sămânța a fost bine udată și îngrijită de-a lungul primilor ani de către omul de afaceri DD Davis, un om care avea să devină mentor pentru Zacharias. Odată cu întemeierea lucrării, familia Zacharias s-a mutat la sud de Atlanta. Soții Zacharias aveau acum o a doua fiică, Naomi și un fiu, Nathan. Atlanta urma să fie orașul pe care Zacharias avea să-l numească „acasă” în următorii 36 de ani.

Întâlnirea față-în-față cu gânditorul a reprezentat o parte intrinsecă a lucrării lui Zacharias, fiecare eveniment la care participa având sesiuni de întrebări și răspunsuri care se prelungeau târziu în noapte. Fără a-și ține în frâu pasiunea pentru împărtășirea Evangheliei, Zacharias s-a implicat și în programe radio în anii 1980. Mulți oameni, nu doar în SUA, ci în întreaga lume, au auzit pentru prima dată mesajul lui Cristos prin programul său radio, „Let My People Think.” În mesaje săptămânale de jumătate de oră, Zacharias vorbea despre chestiuni cum ar fi credibilitatea mesajului creștin și a Bibliei, slăbiciunile mișcărilor intelectuale moderne și caracterul unic al lui Isus Cristos. Astăzi, „Let My People Think” se transmite la peste 2.000 de stații radio din 32 de țări, în ultimul an fiind descărcat de 15.6 milioane de ori ca podcast.

Pe măsură ce lucrarea creștea, creșteau și solicitările pentru Zacharias. În 1990, a urmat pașii tatălui său și a plecat în Anglia. Și-a luat un an sabatic la Ridley Hall, la Cambridge. A fost o perioadă petrecută alături de familie, în care a scris prima dintre cele 28 de cărți ale sale, „A Shattered Visage: The Real Face of Atheism.” Nu e o coincidență faptul că de-a lungul vieții sale de itinerant, momentele petrecute alături de familie și de Margie au fost cele în care a putut scrie cel mai mult. Margie s-a dovedit a fi o inspirație pentru fiecare dintre cărțile lui Zacharias. Cu ochii și mintea atentă, Margie a citit prima variantă a fiecărui manuscris, de la „Logica lui Dumnezeu” – care în acest an a primit premiul pentru carte creștină din partea Evangelical Christian Publishers Association (ECPA) – și până la ultima sa carte, „Seeing Jesus from the East,” scrisă împreună cu colegul său Abdu Murray. Printre alte cărți scrise de Zacharias se numără “Poate omul să trăiască fără Dumnezeu?” câștigătoare a premiului Gold Medallion Book din partea ECPA și best-seller-urile „Isus între alți dumnezei” și „Marele Țesător.” Cărțile lui Zacharias s-au vândut în sute de mii de exemplare în toată lumea, fiind traduse în peste 12 limbi.

Dorința lui Zacharias de a forma evangheliști specializați în apologetică pentru a putea comunica cu formatorii culturali, s-a materializat la nivel informal de-a lungul anilor, însă activitatea a căpătat un statut formal în anul 2004. A fost un an crucial pentru Zacharias și pentru lucrarea sa, prin fondarea OCCA (Centrul pentru Apologetică Creștină din Oxford), prin lansarea Wellspring International și prin prezența lui Zacharias la Micul Dejun cu Rugăciune Internațional, organizat de Națiunile Unite. OCCA a fost fondat cu ajutorul profesorului Alister McGrath, al echipei RZIM și al personalului de la Wycliffe Hall, departament permanent al Oxford University, unde Zacharias a fost cercetător senior asociat între anii 2007 și 2015. De-a lungul vieții sale, Zacharias avea să primească 10 titluri de doctor onorific, ca semn de recunoaștere a angajamentului său public față de viziunea creștină; printre acestea se numără titlul de doctor onorific din partea National University of San Marcos, cea mai veche universitate din cele două Americi.

De-a lungul anilor, OCCA a pregătit peste 400 de studenți din 50 de țări, care au dus Evanghelia mai departe în diferite domenii de activitate din lume. Unii și-au continuat chemarea clară de a fi evangheliști sau apologeți într-un cadru creștin, în vreme ce alții și-au urmat rolul în acele sfere de influență în care visa Zacharias să poată duce Evanghelia: arte, academie, afaceri, media și politică.

În anul 2017 s-au pus bazele altei instituții de formare în apologetică, Zacharias Institute, al cărui sediu se află la locația centrală din Atlanta a lucrării. Zacharias Institute continuă munca de echipare a tuturor celor care doresc să poată împărtăși eficient Evanghelia și să poată oferi un răspuns blând și respectuos la cele mai des întâlnite obiecții față de creștinism.

În 2014, aceeași viziune a stat la baza înființării RZIM Academy, un program de pregătire online în apologetică. Cursurile academiei au fost accesate de mii de oameni din 140 de țări.

În același an în care era fondat OCCA, Zacharias a lansat Wellspring International, divizia umanitară a lucrării. Viziunea Wellspring International a fost modelată de pasiunea mamei lui Zacharias de a-i ajuta pe cei năpăstuiți. Wellspring International este condusă de fiica sa, Naomi. Fondată pe principiul că dragostea este cea mai puternică formă de apologetică, organizația are rolul de susținere a partenerilor locali care se îngrijesc de nevoile femeilor și copiilor vulnerabili din întreaga lume.

Apariția lui Zacharias la Națiunile Unite în anul 2004 avea să fie a doua dintre patru apariții pe care le-a făcut pe acea scenă în secolul XXI, un exemplu al impactului său tot mai puternic în arena globală a formării de lideri. Și-a făcut simțită prezența inițial spre sfârșitul Războiului Rece. Viziunea sa internațională și ușurința cu care comunica, atât cu liderul militar sovietic, cât și cu studentul de la universitatea de prestigiu, a deschis multe uși care până atunci rămăseseră închise.

Un exemplu de lider militar a fost generalul Yuri Kirshin, care în anul 1992 îi crea lui Zacharias oportunitatea de a vorbi în fața studenților de la Academia Militară Lenin din Moscova. Zacharias a putut vedea prețul ateismului forțat din Uniunea Sovietică; abandonarea religiei crease iluzia puterii și realitatea autodistrugerii.

Un an mai târziu, Zacharias călătorea spre Columbia, unde avea să le vorbească magistraților despre necesitatea unui cadru moral care să ofere discernământ în privința viziunii incoerente care controla națiunea sud-americană.

În ianuarie 2020, ca parte a ultimei sale călătorii în străinătate, Zacharias a fost invitat de Manny Pacquiao, campion mondial la box și senator al statului Filipine, să vorbească la Micul Dejun cu Rugăciune Național din Manila. A fost o invitație venită în urma prezenței sale, în noiembrie 2019, la Teatrul Național din Abu Dhabi, ca parte a Anului Toleranței, organizat de Emiratele Arabe Unite.

În 1992, lucrarea de apologetică a lui Ravi Zacharias s-a extins, trecând de la scena politică la cea academică, prin lansarea primului Veritas Forum, organizat în campusul Harvard University. Zacharias a fost chemat ca vorbitor principal în cadrul evenimentului inaugural. Prelegerile ținute de Zacharias în acel sfârșit de săptămână aveau să slujească drept temelie pentru best-sellerul Poate omul să trăiască fără Dumnezeu? și să-i ofere ocazia de a vorbi în campusuri universitare din întreaga lume. Invitațiile ulterioare aveau să-i permită lui Zacharias să remarce tânjirea profundă a tinerilor după semnificație și identitate. La 28 de ani de la primul eveniment Veritas Forum, Zacharias avea să vorbească la ultimul său eveniment public, în fața a 7.000 de persoane la Watsco Center al University of Miami, pe subiectul „Există Dumnezeu?”

Este o întrebare pe care și-o pun și cei aflați dincolo de peretele de securitate al Penitenciarului de Stat din Louisiana, cunoscută și ca Închisoarea Angola, cea mai mare închisoare cu securitate maximă din SUA. Zacharias petrecuse timp rugându-se împreună cu prizonierii de război în Vietnam, însă aici, timpul petrecut alături de condamnații la moarte l-a impresionat profund. Zacharias credea că Evanghelia luminează prin harul și puterea sa, mai ales în cele mai întunecate locuri, iar rugăciunea alături de condamnații la moarte „face ca oprirea lacrimilor să fie o sarcină imposibilă”. A fost cea de-a treia vizită pe care o făcea la închisoarea Angola, iar legătura cu condamnații s-a aprofundat atât de mult, încât deținuții au făcut cosciugul în care va fi înmormântat. După cum scrie în Seeing Jesus from the East: „Deținuții aceștia știu că lumea în care trăiesc acum nu este casa lor și că nici cosciugul nu le va fi destinația finală. Isus le oferă această siguranță.”

În lune noiembrie a anului trecut, la câteva luni de la ultima sa vizită la închisoarea Angola, Zacharias s-a retras din poziția de președinte al RZIM pentru a se concentra asupra evenimentelor la care era invitat și asupra scrisului. I-a predat conducerea fiicei sale, Sarah Davis, în calitate de director executiv global și colegului său Michael Ramsden, ca președinte. Davis ocupase poziția de director executiv global încă din anul 2011, în vreme ce Ramsden pusese bazele aripii europene a lucrării la Oxford, în anul 1997. Acolo, la Oxford, în 2018, Zacharias le-a povestit cum stătuse alături de succesorul lui la mormântul lui Lazăr din Cipru. Pe piatra funerară stătea scris simplu: „Lazăr, mort timp de patru zile, prieten al lui Cristos”. Zacharias s-a întors spre Ramsden și i-a spus: „Tot ce mi-aș putea dori este ca lumea să-și aducă aminte de mine ca un prieten al lui Cristos.”

*Acest text-necrolog a fost alcătuit de Ravi Zacharias International Ministries și scris de Matthew Fearon, manager de conținut RZIM UK și fost jurnalist la The Sunday Times of London.