Laurențiu Funieru 🔴 Și iată cum Cina Domnului, simbol al unității, devine o pricină de dezbinare...

UNITATE în DIVERSITATE

Și iată cum Cina Domnului simbol al unității, devine (pentru a câta oară) o pricină de dezbinare.

Unii apără ideea Cinei în case, alții ideea Cinei în comunitate. Unii apără ideea comunității online - în Duh - alții apără ideea mai sacramentală a consacrării elementelor de către slujitori ordinați.

Ceea ce au ÎN COMUN toate aceste abordări este dragostea și respectul pentru acest act cultic.

Este fundamental să realizăm că FIECARE tabără dorește binele, DAR potrivit paradigmei teologice proprii.

FIECARE abordare are punctele ei tari și slabe, avantaje și dezavantaje.

1. Cina în case

Are avantajul flexibilității în condiții de criză. Indiferent cât ai încerca - și mulți încearcă la greu - nu poți combate total această modalitate.

Celelalte tabere nu agreează această modalitate din următoarele motive:

a. Pericolul pierderii unității Bisericii, prin transformarea grupurilor de case în bisericuțe.

Trebuie să recunoaștem că există acest pericol, deși eu personal cred că este redus.

b. Pierderea aspectului comunitar.

Cei care obiectează astfel, aduc argumentul ,, strângerii" din case a bisericii primare. Cu alte cuvinte nu este vorba doar de câte o familie ci de grupuri mai mari de credincioși. O obiecție rezonabilă, trebuie să recunoaștem.

Dar situația specială adusă de pandemie, necesită abordări speciale. Din punctul meu de vedere nu trebuie tratată excepția după regula obișnuită.

c. Problema consacrării elementelor.

Cei mai sacramentali văd în această abordare o mare impietate adusă acestui act. Pentru ei Cina nu este doar o aducere aminte și nici doar un simbol comunitar, ci reprezintă împărtășirea cu ,, sângele și trupul Domnului" sau împărtășirea cu ,, pâinea și vinul care au CĂPĂTAT valoarea trupului și sângelui Domnului" în urma rugăciunii de consacrare.

Mă întreb totuși, câte argumente valide din punct de vedere biblic pot aduce în sprijinul ideii de validare a Cinei DOAR prin rugăciunea celor ordinați (mă refer la situații de criză, ce nu țin cont de regulile cultice de vreme bună).

2. Cina cu toată biserica

Are avantajul păstrării aspectului comunitar specificat de apostolul Pavel în epistola către Corintieni și creează cadrul ideal pentru sacramentaliști.

Are dezavantajul major al pierderii flexibilității și adaptabilității la situații de criză.

Tabăra aceasta mai degrabă blochează Cina până la normalizarea situației, decât să riște pierderea unității sau a sacrului.

Mă întreb, totuși, ce soluții au în caz în care nu va exista o întoarcere la normalitate prea curând. Sau în caz de prigoană.

Modul acesta de abordare este cel mai vulnerabil în caz de criză.

De exemplu, în caz de prigoană, biserica vizibilă (clădiri și slujitori cunoscuți public, ordinați sau nu) devine foarte ușor de targetat.

Liderii vor fi primii vizați iar eliminarea lor va destructura rețeaua oficială a bisericii. Liderii sunt nodurile de rețea și sunt deja cunoscuți de autorități.

Prezint câteva gânduri legate de cele scrise mai sus:

1. Este o greșeală să aplici metode normale în vremuri anormale, măsuri de pace în vremuri de război.

2. Situațiile speciale CER abordări speciale. Când și dacă situația specială trece, atunci și soluțiile speciale sunt anulate. Avem exemple biblice pentru aceasta idee (vezi cazul pâinilor punerii înainte consumate de David și tovarășii lui, specificat chiar de Domnul Isus).

3. Nu trebuie să fim motivați de frica pierderii controlului asupra congregației, atunci când abordăm acest subiect. Până la urmă biserica este a Domnului și El știe să-și păstorească turma și în vremuri de criză.

4. Extremele nu se combat cu alte extreme ci cu adevărul. Extrema celor care susțin DOAR bisericile de casă nu trebuie combătută cu extrema instituționalizării bisericii, ci cu adevărul unei teologii echilibrate.

5. Trebuie să înțelegem că, dacă Domnul Isus ne-a poruncit DOAR să ,,facem lucrul acesta" fără să ne poruncească și CUM să îl facem, înseamnă că ne-a lăsat libertatea să ne adaptăm la vremuri, culturi și împrejurări.

Esențial devine SĂ O FACEM și nu CUM O FACEM.

6. Indiferent care este paradigma teologică îmbrățișată, TREBUIE să-i respectăm pe frații noștri care procedează diferit, deoarece FIECARE tabără face ceea ce face și susține ceea ce susține DE DRAGUL Cinei și nu împotriva ei.

Specific la sfârșitul acestui prea lung articol, că prin asta nu justific toate ciudățeniile ce pot apărea pe piață și nici abordările iresponsabile ce pun în pericol mărturia creștină în societate.

Articolul este mai degrabă un îndemn la unitate, la respect și un îndemn la analiză și meditație.

Laurențiu Funieru