Comunitatea Creștină Baptistă Suceava
Str. Dragoș Vodă, Nr. 28A, 720184,
Suceava
07.04.2020
În atenția domnului Adrian Porumboiu și a
redacției Telekom Sport
Cu adâncă mâhnire am luat la cunoștință despre declarațiile
transmise ieri, luni, 06.04.2020, prin care aduceți acuzații grave la adresa
credincioșilor baptiști din orașul și județul Suceava.
"Au intrat foarte
mulţi pocăiţi care n-au respectat nimic, s-au întrunit, s-au întrunit până au
doborât un sistem medical adevărat. La Suceava totul a pornit de la nişte
adunări ale baptiştilor, apoi, de acolo, s-a împânzit prin spital, ca Vodă prin
lobodă. Nu au avut echipamentele şi s-au ales cu o
adevărată dramă"
În urma acestor opinii nefericite ne vedem nevoiți să facem
următoarele precizări:
1. Nu poate nega nimeni faptul că în această
perioadă fără precedent unii concitadini nu au reușit să se conformeze în
totalitate regulilor impuse de către autorități. Dar de aici și până la a acuza
o anumită categorie a populației și de a reduce cauzele întregii crize medicale
la o anumită confesiune religioasă este o cale infinit de lungă, de neacceptat
și de neconceput.
2. Dumneavoastră afirmați că “mulți pocăiți au
doborât un sistem medical adevărat.” Considerăm că doar
organele abilitate pot stabili cu exactitate ce anume a “doborât”
sistemul medical din cadrul Spitalului Județean de Urgență ”Sfântul Ioan
cel Nou” Suceava. În lumina anchetei făcute până acum nu reiese că sistemul
medical a fost “doborât” de către pacienții
spitalului, cu atât mai puțin de o anumite categorie confesională de pacienți.
3. Poate că una dintre
problemele majore care au stat la baza crizei de la Suceava se regăsește chiar
în declarația dumneavoastră atunci când afirmați că cei din spital “nu au
avut echipamentele” de care aveau nevoie pentru a face față
unei astfel de situații. Sunt deja binecunoscute lipsurile care au făcut ca
sistemul medical să fie “doborât”. Lucrul acesta este confirmat chiar și la ora actuală
de anunțul umanitar prin care spitalul “roagă toate companiile pharma să
ajute cu materiale si echipamente de protecţie” și apelează la populație
pentru susținere financiară prin sponsorizare. (www.spitaluljudeteansuceava.ro)
4. Pocăiții
nu doresc să “doboare” nimic altceva decât ceea ce condamnă Dumnezeu, și anume păcatul.
Acesta poate fi “doborât” doar prin pocăință și credință în moartea mântuitoare
a Domnului Isus Hristos. Fără acestea, orice om va fi “doborât”,
mai de vreme sau mai târziu, de consecințele propriilor păcate.
5. Ca și credincioși creștini baptiști, nu doar ne
rugăm pentru bolnavi și cadrele medicale, ci suntem direct implicați în lupta împotriva
coronavirozei Covid-19 prin donații financiare și nu în ultimul rând prin
medicii, asistentele, infirmierele și voluntarii care provin din bisericile
baptiste. Baptiștii au fost dintotdeauna cetățeni responsabili, loiali și care,
în ascultare de Dumnezeu, participă alături de ceilalți cetățeni la pacea și prosperitatea țării lor.
În speranța că aceste informații vă vor ajuta să aveți o
perspectivă cât mai corectă a lucrurilor, vă solicităm retragerea afirmațiilor
publicate pe platformele publicației dumneavoastră.
Vă mulțumim pentru colaborare și vă dorim paza și ocrotirea
Dumnezeului Atotputernic peste viețile și familiile dumneavoastră.
În numele Comunității Creștine Baptiste Suceava,
Vicepreședinte Secretar
Pastor Iosif Mirăuță Pastor Cătălin Croitor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.