Comentariul de azi mi-a
fost inspirat de o conversație telefonică avută ieri cu o persoană destul de
bine cunoscută în România privind instabilitatea politică din România. Guvernul
a căzut din nou și trecem iarăși printr-o fază de turbulență politică.
Persoana respectivă era îngrijorată și exprima
și îngrijorările celor din cercul lui de influență. I-am împărtășit și eu
aceeași îngrijorare. M-a întrebat dacă există opțiuni pentru a asigura mai
multă stabilitate politică în România. I-am spus că există, dar…
Există, dar din nefericire, românii s-au
obișnuit cu instabilitatea politică și par să o accepte tacit. Ea ne-a intrat
în sistemul genetic politic, politica României prin natură devenind instabilă.
Instabilitatea politică a devenit pentru noi și o formă de divertisment, o
delectare mediatică care ne scoate pe toți din monotonie și plictiseală. Clasa
politică a României înțelege lucrul acesta și ne oferă un meniu permanent al
instabilității politice știind că nu vor fi consecințe.
Pentru clasa politică, instabilitatea politică a
devenit o revanșă a unui partid politic ori grup parlamentar împotriva altuia.
Periodic se formează alianțe politice noi cu scopul aproape exclusiv a demite
de la putere un nou guvern. În timp ce problemele economice ale României și
statutul nostru internațional se deteriorează și datoriile publice cresc.
Hemoragia demografică continuă, declinul
demografic se accentuează, autostrăzile nu se fac, spitale noi nu se
construiesc, Exxon pleacă din România, nu mai intrăm în Schengen, migrația
românilor în alte țări se accelerează.
Națiunea nu se poate ocupa de rezolvarea acestor
probleme atâta vreme cât instabilitatea politică continuă și când obiectivul
fiecărui nou guvern e anihilarea proiectelor guvernului anterior.
Pentru rezolvarea lor e nevoie de stabilitate
politică. Și Polonia s-a confruntat cu probleme similare, dar încetul cu
încetul le rezolvă. Tocmai pentru ca în ultimii 4-5 ani Polonia a fost stabilă
politic, urmând o politică economică și social conservatoare, dar și
consistență.
Polonezii se întorc acasă din Occident, dar
pentru români direcția rămâne aceeași – spre Occident. Nu e exclus ca în
următorii zece (10) ani venitul pe cap de locuitor în Polonia să fie mai
ridicat ca cel al Austriei.
Acum un an eram în plină pre-campanie
europarlamentară. Vă amintiți promisiunile făcute de partidele politice:
autostrăzi, școli, spitale, vom fi o Românie demnă în Uniunea Europeană etc.
Aceste promisiuni le-am auzit din nou repetate în toamnă, la prezidențiale. Fără ca nimic din aceste
promisiuni să se fi realizat. Ele vor continua să fie făcute ad infinitum, dar
e îndoielnic că vor deveni o realitate.
Atunci ce e de făcut? În opinia mea, pentru a
dobândi stabilitate politică e nevoie de (1) o restructurare constituțională de
proporții; (2) o cultură politică nouă; (3) un sistem juridic independent și
influent în sistemul politic român.
De-a lungul a cel puțin 10 ani am comentat pe
larg, prin canalele mediatice AFR, asupra necesității modificării Constituției
României ca garant al stabilității politice din România. Tânăra democrație
românească a împrumutat, după revoluție, sistemul parlamentar din Occident. E
de înțeles, dar în opinia mea, asta a fost o greșeală, dar una ușor de
justificat. Expertiza românilor era, și continuă să fie, în acest domeniu.
Istoric, însă, sistemul parlamentar / european,
s-a dovedit a fi mai puțin stabil decât sistemul constituțional prezidențial
fondat pe sistemul de checks and balances practicat de Statele Unite din 1776
încoace. Sistemul acesta are la baza o constituție care funcționează relativ
bine după aproape 250 de ani de existență. E îndoielnic, însă, că românii vor
fi vreodată deschiși spre această alternativă.
Peter Costea
▲ ▲ ▲ TOPUL celor mai citite articole din ultima săptămână (selecție automată) la momentul publicării articolului de mai sus:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.