De
câteva decenii suntem martori ai unui veritabil război al intelectualilor și
oamenilor de știință împotriva procreării. Acest război este o consecință
directă a revoluției sexuale cu care ne confruntăm de cel puțin 60 de ani și
care a distorsionat și propulsat gândirea omului în direcții greșite, fără
precedent și de neînchipuit. Astăzi
discut una dintre ele: procrearea și ingineria populației (population
engineering).
Vreme
de mii de ani, un aspect central și esențial al familiei, al ființelor umane
și, prin extensie, a societății în general, a fost dreptul ființei umane de a
aduce pe lume alte ființe umane prin procesul de procreare cu care majoritatea
dintre noi suntem înzestrați la naștere. Ființele umane și-au exercitat acest
drept în mod autonom fără interferențe exterioare decât în situații
dictatoriale motivate politic. Uciderea băieților evrei în Egipt este un astfel
de exemplu.
Avortul
a început să știrbească acest principiu. Disponibilitatea contraceptivelor a continuat
și ea să-l submineze. La fel tehnologia, feminismul, atacurile împotriva
familiei și căsătoriei, noțiunea de control a populației, dereglările
(presupuse) climaterice, suprapopularea (presupusă) a planetei, mișcarea
ecologică și alte practici și ideologii similare.
De
la an la an am observat o degradare constantă a ideologiilor anti-umane care
atacă procrearea. Tot mai mulți oameni de știință și intelectuali ne spun că e
nevoie de intervenția statului pentru a reglementa procrearea umană, așa cum
reglementăm numărul animalelor sălbatice. Dacă reglementăm numărul animalelor
sălbatice, de ce nu și numărul și calitatea ființelor umane.
În
toamna acestui an am dat peste cel mai radical comentariu din 2019 privind
necesitatea intervenției statului pentru reglementarea procreării umane.
Autoarea e profesor la King's College London. Publicat în august anul acesta,
titlul articolului dă de înțeles direcția în care caută să ne ducă autoarea:
The problem with reproductive freedom. Procreation beyond procreators'
iuterests („Problema libertății reproductive. Procrearea dincolo de interesele
personale")
Autoarea
aplaudă avortul și sugerează extinderea lui la nivel de societate globală.
Pentru ea, însă, avortul ca practică umană e înțeles ca fiind în primul rând în
avantajul exclusiv al femeii ori al familiei: femeia decide dacă sau câți copii
să aibă, la ce moment în viață, de ce sex, prin înseninare naturală ori
artificială, în mod direct sau prin surogat.
Autoarea,
însă, sugerează ca avortul să devină o practică globală din care să beneficieze
nu doar persoana ori familia la nivel individual ci, în primul rând, societatea
în general. Asta este însemnătatea titlului articolului ei: practica avortului
trebuie să fie în beneficiul societății, nu al individului.
Autoarea
promovează o idee apărută recent în comunitatea intelectuală, aceea de
population engineering.
În
secolul XIX și XX, societatea a experimentat cu "eugenics," adică
interzicerea procreării la persoanele cu dizabilități fizice ori mintale.
Population engineering, însă, e diferit: societatea trebuie să stabilească un
plan care simultan controlează numărul ființelor umane cărora le permite să se
nască, dar și calitatea lor. E nevoie, spune autoarea, de reducerea numărului
ființelor umane care populează planeta, cât și de intervenții prenatale
("pre-natal and pre-conception genetic interventions") care să
asigure că copii nenăscuți care pot deveni o povară pentru societate (de
exemplu copiii cu sindromul down ori malformații) nu se nasc.
Pentru
un creștin, propunerile autoarei și ale celor care gândesc ca ea îngrozesc. Ele
reflectă gândirea în continuă degenerare a gândirii și comportamentului uman al
zilelor noastre.
Peter Costea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.