După 7 ani de existenţă, cu peste 31 000 de postări, cu peste 50 de milioane de vizualizări (50 025 543 la 29.09.2020), cu peste 55 000 de abonaţi la newsletter-ul zilnic, cu un record de 197.071 accesări într-o singură zi, devenind astfel portalul de ştiri creştine din România cu cea mai rapidă creştere şi cu cele mai multe vizualizări, părăsim platforma Blogger şi:

̶S̶u̶n̶t̶e̶m̶ ̶î̶n̶ ̶c̶o̶n̶s̶t̶r̶u̶c̶ţ̶i̶a̶ ̶u̶n̶u̶i̶ ̶s̶i̶t̶e̶ ̶p̶r̶o̶f̶e̶s̶i̶o̶n̶a̶l̶,̶ ̶a̶d̶a̶p̶t̶a̶t̶ ̶c̶e̶r̶i̶n̶ţ̶e̶l̶o̶r̶ ̶t̶e̶h̶n̶o̶l̶o̶g̶i̶e̶i̶ ̶m̶o̶d̶e̶r̶n̶e̶

̶A̶n̶g̶a̶j̶ă̶m̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶d̶̶̶a̶̶̶c̶̶̶t̶̶̶o̶̶̶r̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶c̶o̶r̶e̶s̶p̶o̶n̶d̶e̶n̶ţ̶i̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶g̶̶̶i̶̶̶o̶̶̶n̶̶̶a̶̶̶l̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶d̶i̶n̶ ̶d̶i̶a̶s̶p̶o̶r̶a̶ ̶r̶o̶m̶â̶n̶ă̶

Încheiem parteneriate cu noi publicaţii şi site-uri de media

vineri, 25 octombrie 2019

Florin Ianovici 🔴 Rugăciune


Singura singurătate care nu îți face rău, este cea din odăiță când te retragi ca să te întâlnești cu Dumnezeu.

Cu cât mai mult este El acolo, în rugăciune, cu atât mai largă devine inima în a primi semenii. Spune-i lui Dumnezeu: te iubesc și vei avea iubire și pentru cei din casa ta, pentru cei de lângă tine.

Nu contează lungimea drumului sau obstacolele acestuia, ci ceea ce contează cu adevărat este cum te decizi să îl începi. Dacă pornești la drum cu Dumnezeu, vei avea izbândă.

Dacă nu ai timp de rugăciune, dacă nu dai binețe Celui ce a adus zorii și a pus soarele pe cer, toată ziua vei alerga în criză de timp, cu dificultăți, cu neputință.

Ziua începută cu rugăciune nu este una fără obstacole, ci una în care te însoțește Cel ce are putere peste toate.

Noi întodeauna avem lângă noi pe Cineva care a promis că nu ne lasă singuri. Dacă vrei, poți să îl chemi încă de dimineață să fie cu tine în ziua pe care o începi.

Fă-ți o disciplină din a te opri cu El ca să poți porni cu El. Așa vei ajunge unde trebuie.

Fii binecuvântat și lăudat Stăpâne, Creator a toate, Mântuitorul sufletului meu, Cel ce ai toată puterea în cer și pe pământ!

Revarsă belșugul îndurării Tale peste noi și ocrotește pe robii Tăi!

O zi biruitoare prin Dumnezeu!
Florin Ianovici

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.