Cum ne este și imnul, “luptăm” ca popor cu acest blestem al “somnului cel de moarte”, somnul indiferenței. Când vom scăpa de el? Problema noastră este că doar moartea celor din jur, celor dragi ne trezește sau uneori nici moartea. Au trebuit să moară la colectiv zeci de tineri arși de vii și striviți la intrarea incredibil de strâmtă a acelui loc blestemat pentru a realiza că se dau aprobări pentru orice local, chiar dacă nu are condiții. În orice subsol insalubru și neaerisit se făcea club. Așa au ajuns primăriile să închidă zeci de cluburi, iar părinții să-și mai țină copiii pe acasă după miezul nopții. Au trebuit să moară ei ca patronii și organizatorii să realizeze că nu se dau artificii spre un tavan acoperit de cel mai prost burete antifonic. Nepăsarea autorității și a oamenilor de rând a ucis.
La finalul unui festival de muzică din Constanța a murit un tip care a condus un Range un kilometru printr-un câmp și care avea droguri asupra lui. Camerele de filmat și martorii au demonstrat că omul nu mai era lucid din cauza a ceea ce consumase. A intrat astfel pe fir Poliția pentru a afla detalii despre drogurile din mașină, astfel moartea i-a trezit un pic pe polițiști descoperindu-se rețele de dealeri care profită de astfel de Festivaluri. Dar povestea a continuat...
La Neversea a murit un om și au avut nevoie de îngrijiri medicale vreo 500. Eu mă întreb dacă poliția a fost prezentă pe acolo pentru a verifica ce se consumă și cine, ce vinde? Obligatoriu trebuie să fie polițiști camuflați în civili pentru a-i prinde pe traficanții cu pastile și alte droguri. Mai ales că urmează Untoldul ar trebui să se ia în considerare ce a fost la Neversea. Dacă vă pasă dragi români, care sunteți puși în funcțiile acestea responsabile, nu dormiți! Vă pasă sau dormim și în aceste cazuri până când vom avea numai zombii pe la festivalurile acestea, zeci de victime dintre copiii noștri.
A trebuit să moară două tinere în chinuri groaznice pentru a învăța unii polițiști din România acel articol din Lege care le permitea să intervină, fiind viața cuiva în pericol. L-au învățat abia după ce Alexandra a fost violată și apoi tăiată bucăți și arsă. A trebuit să moară Alexandra pentru a reazliza din nou că STS-ul și apelul la 112 e uneori parazitat de incompetență (s-a demonstrat în anchetă că cel ce a răspuns apelului Alexandrei nu și-a dat interesul). A trebuit să moară Alexandra ca să se descopere aroganța unor polițiști care l-au amenințat pe tatăl Alexandrei cu plata percheziției dacă “totul” e doar o aventură a fiicei lui.
Mă întreb, oare moartea acestor oameni ne poate învăța ceva sau rămânem la fel de nepăsători? Pentru că observăm aici incompetență de la instituții la indivizi. Și nu uitați că păcatul aduce moarte, lent sau violent cum e cazul din Caracal. Doamne trezește-ne din somnul cel de moarte!
Cu prețuire,
Toni Berbece
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.