După 7 ani de existenţă, cu peste 31 000 de postări, cu peste 50 de milioane de vizualizări (50 025 543 la 29.09.2020), cu peste 55 000 de abonaţi la newsletter-ul zilnic, cu un record de 197.071 accesări într-o singură zi, devenind astfel portalul de ştiri creştine din România cu cea mai rapidă creştere şi cu cele mai multe vizualizări, părăsim platforma Blogger şi:

̶S̶u̶n̶t̶e̶m̶ ̶î̶n̶ ̶c̶o̶n̶s̶t̶r̶u̶c̶ţ̶i̶a̶ ̶u̶n̶u̶i̶ ̶s̶i̶t̶e̶ ̶p̶r̶o̶f̶e̶s̶i̶o̶n̶a̶l̶,̶ ̶a̶d̶a̶p̶t̶a̶t̶ ̶c̶e̶r̶i̶n̶ţ̶e̶l̶o̶r̶ ̶t̶e̶h̶n̶o̶l̶o̶g̶i̶e̶i̶ ̶m̶o̶d̶e̶r̶n̶e̶

̶A̶n̶g̶a̶j̶ă̶m̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶d̶̶̶a̶̶̶c̶̶̶t̶̶̶o̶̶̶r̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶c̶o̶r̶e̶s̶p̶o̶n̶d̶e̶n̶ţ̶i̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶g̶̶̶i̶̶̶o̶̶̶n̶̶̶a̶̶̶l̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶d̶i̶n̶ ̶d̶i̶a̶s̶p̶o̶r̶a̶ ̶r̶o̶m̶â̶n̶ă̶

Încheiem parteneriate cu noi publicaţii şi site-uri de media

joi, 4 iulie 2019

Soții Șărămăt obligați să achite cheltuieli de judecată familiei Săcărin. Av. V. Dumitrică: „Singurul dosar de adopție din România în care se solicită așa ceva”

Victor Dumitrică, avocatul familiei Șărămăt, a anunțat în această seară pe Facebook decizia dată la 3 iulie 2019 de Judecătoria Baia de Aramă, la cererea expresă a familiei Săcărin, de a obliga familia Șărămăt la achitarea cheltuielilor de judecată în dosarul de adopție: 7.000 de lei – un cuantum „disproporționat față de obiectul cauzei”, opinează avocatul.
Av. Dumitrică a caracterizat soluția instanței drept „bizară”, spunând că este probabil singurul dosar de adopție din istorie la care se solicită cheltuieli de judecată. El mai arată că obligarea la plată a familiei Șărămăt nu este normală din punct de vedere juridic, pentru că a avut doar calitate de intervenient în proces, dorind să o adopte pe Sorina. Practic, instanța ar fi fost normal să oblige la plată ANPCDA și DGASPC Mehedinți, deoarece familia Săcărin pe aceștia i-a avut opozanți în procesul de adopție.
De data aceasta, fiind vorba de bani, soții Săcărin s-au adresat unui executor, dar când a fost vorba de preluarea Sorinei de la familia de plasament (soții Șărămăt), ei nu au mai acționat conform legii, tot cu executor, mai observă av. Victor Dumitrică. Aceasta se explică prin faptul că soții Săcărin știau că executorii ar fi fost obligați să nu o ia pe Sorina cu forța dacă ea nu voia să meargă la familia Săcărin.

Soții Săcărin sunt cei care au adoptat-o forțat pe Sorina, beneficiind în acest scop de sprijinul abuziv al autorităților judecătorești și de protecția copilului din România. O procuroare a venit cu mascații și a luat fetița din sânul familiei de plasament, unde aceasta creștea de aproape opt ani.
Postarea integrală de pe Facebook a avocatului Victor Dumitrică este aici.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.