Acum un an urlau împotriva corupției, așa în principiu corupția nu e bună dar în particular, cum e cazul Sorina, atunci corupția e bună, e chiar de dorit, atunci e ok să călcăm legea, e ok ca niște bogătani să de 30 000 de euro, e ok să fie târât un copil pe caldarâm de procuror, e ok să fie ridicat cu mascații, e ok ca maternala, care a crescut șapte ani copilul să fie prostită să nu semneze actele de adopție fiindcă și așa nu-i ia nimeni copilul. Stai, că n-am terminat. E ok să dai cu piatra într-o femeie care a crescut șapte ani un copil că a făcut-o numai pentru bani.
Serios, dacă statul român plătește așa bine de ce nu luați cu toții copiii? De ce?
Dar e ok să aprinzi luminița telefoanelor în Piața Victoriei și să strigi că jos corupțiii ca apoi să fratenizezi cu cel care are bani. Când am citit ce acuze i se aduc maternalei…că a avut fetița giardia, extraordinar, pneumonie, cine ar fi crezut și că a fost subnutrită?!!!! Într-o Românie în care pediatrii se luptă la baionetă cu obezitatea la copii, un copil care arată perfect a fost catalogat drept subnutrit. Asta e lumea în care trăim, ar trebui să existe o singură țară, numită Țara Standardelor Duble. Pentru unii mumă, pentru alții ciumă, ăsta e imnul. Vreți exemple, la nivel mondial? Cel mai recent: e ok să facă homosexualii parade în furou și cu mărul lui Adam la vedere dar dacă eu spun că-mi insultă simțul estetic sunt homofob. Iubim copiii, le vrem binele, dar îi smulgem din pântecele mamei, mai nou și fără acordul ei- dacă mama nu are IQ de Mensa. Spunem că e ok să-ți iubești țara dacă e America atunci desigur de 4 th of July ne luăm stegulețe americane și dăm cu bombe de artificii în Herăstrău dar dacă iubești România ești naționalist și xenofob, deși trăim în țara în care există un mare partid doar pe criterii etnice, atât de mare încât primește voturi chiar și acolo unde n-a pășit picior de ungur ever. Aștia suntem. De acum înainte acest caz nu mai este doar despre Sorina, este despre noi toți, cum privim lumea și cum ne privește justiția romînă pe noi. Dacă fata asta nu ajunge înapoi la maternala care s-o înfieze cu acte în regulă suntem glugă de coceni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.