Peter Costea 🔴 Misionăm spațiul public – împreună!

Vă mulțumesc pentru fidelitatea cu care m-ați sprijinit până acum în misionarea spațiul public. Nu singuri, ci împreună. Vă încurajez să continuăm să o facem. Doar așa putem schimba lucrurile. Chemarea oamenilor de buna credință nu este retragerea din spațiul public, nici ridicarea unui zid de despărțire între noi și lumea seculară de dragul de a evita un conflict. Dimpotrivă, chemarea lor este sa urmărească binele cetății și să influențeze spațiului public.

Zilele acestea am citit un articol în Le Monde Diplomatique din 2017. Un articol neobișnuit, cu un subiect neobișnuit care, însă, mi-a amintit de zilele pe care le-am petrecut într-o parte a lumii despre care scria articolul din Le Monde.

În decembrie 2012 am vizitat cele trei Guyane din America de Sud: Guyana Franceză, Surinamul (fosta Guyană Olandeză) și Guyana (fosta Guyană Britanică). Cu câteva zile înainte de Crăciun am trecut cu bacul din Surinam în Guyana. Traversam fluviul Maroni care separa cele două țări. Pe bac eram câteva sute de persoane, dintre care eu eram singurul european ori „gringo” nord-american, cum îmi ziceau oamenii. Restul pasagerilor erau oameni de culoare, iar o mare parte dintre ei erau amerindieni, populația băștinașă a Amazoniei guyaneze. Știam prea puțin despre valorile, credința ori religia acelor oameni, cu toate că suspectam că erau creștini.

De atunci au trecut mai bine de șase ani. Răsfoind recent ziarele online am dat peste articolul alăturat: En Guyane, sous les pave la Bible: citiți aici.

Am citit cu interes că în anii 1950, misionarii americani au început să penetreze ținuturile de la izvoarele fluviului Maroni, învățând limba băștinașilor, iar apoi învățându-i pe amerindieni să scrie și să citească, igiena, valorile și alte lucruri folositoare. În timp au tradus Biblia în limba lor.

Vreme de zeci de ani se părea că munca misionarilor era în zadar. Unii au murit acolo, alții s-au îmbolnăvit, alții au rămas acolo până la bătrânețe și apoi s-au întors în America. În ultimii zece ani, însă, convertirea la creștinism a amerindienilor a crescut exponențial. La ora actuală, conform articolului, practic 100% dintre amerindienii care locuiesc pe malurile fluviului Maroni s-au convertit la creștinism.

În mai 2016, aproximativ 900 de amerindieni s-au adunat pe malurile fluviului, familii întregi, unde au stat câteva săptămâni. Au ținut slujbe creștine, slujbe de încreștinare, și-au ars obiectele și hainele care simbolizau zeitățile tradiționale, iar 300 dintre ei au fost botezați la creștinism într-o singură zi.

Misionarea e obligația tuturor oamenilor de bună credință. Misionarea spațiului public e necesară. Nu doar în părțile mai puțin accesibile ale Lumii Noi (Amazonia), ci și în locurile unde creștinismul a fost dat la o parte și înlocuit cu un secularism agresiv, arogant, debusolant, distrugător al valorilor, care duce la moarte, nu la viață. Unul care nu poate da nici un viitor și nici o nădejde.

Așa după cum Biblia a fost tradusă în limbile amerindienilor sud-americani, Biblia trebuie tradusă în limba care se vorbește la Bruxelles. Bruxellesul vorbește o limbă diferită de a noastră. Folosește un limbaj secular, fermecător și amăgitor. Dar unul care duce la moarte. Din fericire, este o limbă pe care o înțeleg și prin care sunt dispus să transmit valorile noastre comune după 26 mai.

Peter Costea