,,Unde ne sunt tinerii?“
Orice grupare umană este compusă din indivizi care aparțin în același timp și societății ,,at large“. Biserica nu face excepție.
Cei care fac parte din adunările creștine locale aparțin în același timp și societății încojurătoare, cu formele ei culturale cu tot. Ei se îmbracă la fel ca ceilalți oameni, au casele mobilate ca ceilalți, se uită la televizor sau la computer ca și ceilalți și ascultă muzica ,,la modă“. Asta indiferent dacă sunt oameni de la oraș sau trăiesc la sate. Aceasta indiferent dacă trăiesc tranziția din România sau tranziția accelerată din țările unde au emigrat.
A fost o vreme când biserica a împrumutat formele structurile piramidale ale regalității și îmbrăcămintea opulentă a curților împărătești. Ni s-a spus că adunarea sfinților este o avampremieră a ,,curții cerești“ și că trebuie să intrăm în solemnitatea unei atmosfere ,,din altă lume“. Am uitat că Dumnezeu a venit la noi în persoana obișnuită a Fiului întrupat și nu ne cere deocamdată să mergem noi la El … Nu pot ființe încă în firea pământească să redea atmosfera de închinare a cerului! Totul este doar o imitație jalnică și plină de caraghioslâc. Realitatea aceasta s-a perpetuat în tradițiile catolice și grec ortodoxe.
Privite cu ochiul critic al omului din secolul XXI, liturghiile tradiționale sunt un fel de bal mascat cu costume caraghioase pentru copii de cinci ani, iar aroma de tămâie seamănă a incantații orientale. Da, Apocalipsa vorbește despre fumul rugăciunilor, dar nu ne îndeamnă în nici un fel să facem fum pe pământ, ci doar să ne rugăm cu sârguință. În nici un fel n-avem voie să înlocuim rugăciunea personală cu fumul de tămâie!
De ,,defazare culturală“ pot suferi însă TOATE adunările creștine, nu doar cele catolice sau ortodoxe. Societatea se mișcă foarte repede și formele adoptate de oamenii din jur se înnoiesc mereu. Orice adunare creștină care se încăpățânează să rămână ,,așa cum a fost“ pe vremea părinților și a bunicilor, se condamnă singură să nu mai fie relevantă pentru copii și nepoți.
Ascultam deunăzi observația temătoare a unui frate dintr-o astfel de adunare locală care deplângea lipsa tinerilor și a adolescenților. Plecaseră la una din acele adunări înființate în pripă în condiții de sală de sport, gălăgioase și lipsite de formalismul tradițional. Plecaseră de fapt din adunarea părinților ca să poată fi împreună cu cei de vârsta lor și să se comporte în tipare și norme contemporane.
Probabil că va trebui să acceptăm existența paralelă a adunărilor cu forme de exprimare și manifestare diferite. De la înălțimea eternității, Dumnezeu este atemporal și nu ține neapărat ca toți oamenii din poporul Lui să se îmbrace sau să cânte la fel ca evreii cu care a frânt pâinea Fiul Său când a fost pe pământ. Nu văd cum ar fi bine primiți și ușor acceptați cei doisprezece ucenici dacă ar intra dintr-o dată azi într-una din adunările noastre creștine contemporane … Probabil că mulți i-ar trimite la tuns, ras și frezat, i-ar îmbrăca cu pantaloni și i-ar obliga să stea în bănci, nu pe jos.
Va trebui să fim elastici și adaptabili, altfel vom rămâne singuri în înghețarea noastră culturală. Tinerii vor pleca în altă parte. Dumnezeu nu-i pierde. Noi îi pierdem! Dumnezeu îi mută doar dintr-un buzunar în altul. Noi rămânem însă cu buzunarele goale…
wwwbarzilaiendan.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.