În unităţile de învăţământ şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale sunt interzise comportamentele care constau în violenţa psihologică – bullying.
În cadrul programelor de formare continuă a personalului didactic se vor introduce sesiuni de informare/teme/ cursuri de perfecţionare asupra problemelor legate de violenţa psihologică - bullying, în vederea dobândirii de competenţe în identificarea acestora şi a capacităţii de aplicare a unor strategii educaţionale potrivite.
Violenţa psihologică - bullying este acţiunea sau seria de acţiuni fizice, verbale, relaţionale şi/sau cibernetice, într -un context social dificil de evitat, săvârşite cu intenţie, în mod constant şi repetat, care implică un dezechilibru de putere, au drept consecinţă atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptate împotriva unei persoane sau grup depersoane şi vizează aspecte de discriminare şi excludere socială, care pot fi legate de apartenenţa la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală, caracteristicile persoane, acţiune sau serie de acţiuni, comportamente ce se desfăşoară în unităţile de învăţământ şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale.
În România, unul din patru copii este umilit în fața colegilor, iar unul din cinci copii este agresorul. Unul din șase copii este bătut în mod repetat în fața colegilor, iar șapte din zece copii au fost martori ai violenței. Un tablou trist care urcă România pe podiumul european, în ce privește bullying-ul. Iar totul începe de la școală, unde sunt cele mai frecvente cazuri de bullying.
Demis Rusu - politician
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.