O parte din presa progresistă s-a inflamat deoarece 15 parlamentari au sesizat la Autoritatea Pentru Protecția Copilului agenția de publicitate Papaya Advertising pentru clipul intitulat „Copiii Referendumului”.
Să ne amintim, întâi, cum a vociferat, acum un an, platforma Adevărul pentru că CpF făcuse un clip în care erau filmați niște adolescenți care se întrebau cum va arăta România de mâine. Și cum au publicat atunci un material de prima pagină în care titrau că este lipsit de moralitate și de bun-simț să te foloseşti de adolescenţi pentru a promova tema Referendumului pentru Căsătorie.
De ce ar fi, atunci, un gest moral și de bun-simț să te folosești de imaginile unor MINORI (nu adolescenți!) pentru a promova un mesaj umoral împotriva unui Referendum susținut de trei milioane de români, avizat de CCR și votat de Parlament? Mai ales când minorii sunt folosiți într-un scenariu ficțional întunecat, care pune probleme cu totul imaginare? (că CpF ar aduce Inchiziția Spaniolă în România; sau că ar discrimina femeile).
În al doilea rând, o parte din această presă progresivă a vehiculat o știre falsă: chiar jurnalistul Vlad Petreanu spune că cei 15 parlamentari nu au sesizat poliția, ci Autoritatea pentru Protecția Copilului. Ceea ce au făcut acești parlamentari a fost să sesizeze Autoritatea pentru Protecția Copilului pentru a afla dacă, folosind minori într-un clip care are un mesaj politic clar, a fost respectat interesul superior al copilului. "În raport cu textele legale invocate, vă rugăm să dispuneți o anchetă prin care să cercetați dacă copiii din spotul publicitar au avut acordul părinților la filmarea acestuia, dacă a existat o situație de exploatare a acestora sau dacă acești copii au fost abuzați emoțional sau economic", se arată în solicitarea înregistrată pe 10.10.2018.
În al treilea rând, unele reacții de acum ale activiștilor progresiști agresive și chiar manipulatoare. De exemplu, G4Media Titrează: „13 penali din Parlament vs. o agenție de publicitate”. Adică, activiștii de la G4Media ne spun că orice politician ales în Parlament este în mod obligatoriu un penal? Are G4Media dovezi clare, juridice că toți cei 13 sau 15 parlamentari care au depus sesizarea la Protecția Copilului sunt „penali”? Iar clipul Papaya nu ridică nici un fel de problemă de fond, pentru ei? Și tot ce găsesc ei de cuviință e să creeze o atmosferă de autovictimizare isterică, pornind de la eticheta de „penal” și de la o știre falsă?
Nici un cuvânt în toată această agitație isterizată cu privire la dubla măsură strigătoare la cer – pentru că, desigur, tema bolșevicilor este ca familia „tradițională” să fie întotdeauna asociată cu Inchiziția, cu nazismul, și să fie sursa tuturor relelor. Deoarece, atunci când minorii sunt folosiți pentru o „cauză bună” în clipuri distopice gratuite, folosirea lor este, nu-i așa, morală și de bun-simț. Și nicio tentativă de corectare, de revenire a celor care au transmis această informație falsă. Pare că aceleași arme murdare, aceleași minciuni și dezinformări pe care le-am văzut folosite împotriva Referendumului pentru Căsătorie sunt folosite, în continuare, de acești activiști care vehiculează fără probleme de conștiință știri false și calomnii la adresa familiei și a susținătorilor ei.
Elena Vasilescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.