Curtea Supremă din Pakistan a decis să anuleze pedeapsa cu moartea pentru blasfemie, în ciuda protestelor și amenințărilor cu violență făcute de mai multe grupuri islamiste, scrie The Guardian.
Cei trei membri ai Curții Supreme, în frunte cu judecătorul Saqib Nisar, au anunțat decizia miercuri dimineață, la Islamabad, la trei săptămâni după ce au ajuns la un verdict. Această întârziere a stârnit furia grupurilor islamiste, care au amenințat că vor organiza proteste și îi vor ucide pe judecători, dacă nu mențin condamnarea la moarte.
Asia Bibi, în vârstă de 47 de ani, mamă a patru copii, a fost condamnată la moarte prin spânzurare, pentru blasfemie, în 2010. Ea i-a înfuriat pe mai mulți fermieri musulmani când a luat o gură de apă dintr-o cană pe care le-o adusese să se răcorească, în timp ce aceștia munceau pe câmp.
Aceștia i-au cerut apoi să se convertească la islamism, iar când femeia a refuzat, bărbații au susținut că ea l-a insultat pe profetul Mohammed.
Femeia rămâne, deocamdată, închisă penitenciarul Adiala, din Rawalpindi, dar va fi eliberată de îndată ce ordinul judecătoresc va ajunge la oficialii închisorii.
Judecătorii Curții Supreme și-au motivat decizia spunând că nu există nicio dovadă a unei posibile infracțiuni comise de Asia Bibi. Trei martori care au apărut în fața judecătorilor au avut declarații contradictorii, iar două femei care au depus mărturie împotriva lui Bibi au „avut motive ascunse pentru a o acuza pe femeie”.
Forțele de securitate paramilitare au fost detașate în capitala Pakistanului, pentru a proteja enclava judecătorilor și zona diplomatică. Aproximativ 300 de polițiști au fost puși să păzească clădirea Curții Supreme.
Pe 13 octombrie, Khadim Rizvi, liderul partidului Tehreek-e-Labbaik (TLP), o formațiune nou înființată, dedicată pedepsirii cu moartea a oricărei forme de blasfemie, a amenințat că „va paraliza întreaga țară” dacă femeia va fi eliberată.
Deși pedeapsa cu moartea pentru blasfemie există în Pakistan, până acum niciun deținut nu a fost executat pentru o astfel de acuzație.
Bibi, care este prima femeie condamnată la moarte pentru blasfemie în Pakistan, a fost ținută la carceră în ultimii opt ani. O jurnalistă care a vizitat-o în închisoare înaintea verdictului spune că Asia Bibi pare să își fi pierdut memoria și este confuză.
Pe 7 octombrie, soțul Asiei Bibi a declarat că soția lui are „un spirit puternic” și că „nu se va converti niciodată la islamism”, indiferent de decizia Curții Supreme, adăugând că aceasta este pregătită „să moară pentru Hristos”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.