Deputatul PNL Adriana Săftoiu a scris vineri, pe pagina sa de Facebook, o critică la adresa referendumului pentru familie, numind procesul „o manipulare politică ticăloasă”. Aceasta a explicat că nu a văzut niciun studiu de impact care să demonstreze că familia tradiţională se află în pericol şi că referendumul ar fi, astfel, necesar şi a subliniat că legile existente „lămuresc, fără echivoc, cine cu cine se poate căsători”.
Deputatul liberal Adriana Săftoiu a criticat, vineri, organizarea referendumului pentru redefinirea definiţiei de familie din Constituţie, numind procesul „total, dar total inutil”. Aceasta a mai spus că nu există nicio dovadă că „familia tradiţională” ar fi în pericol şi consideră că legile existente „lămuresc fără echivoc” condiţiile căsătoriei.
„E o manipulare politică ticăloasă. Si pentru a avea succes, organizezi două zile de referendum, cu ziua de vineri liberă. Totul pentru victoria finală a celor care organizează acest referendum total, dar total inutil. Nu am văzut niciun studiu de impact care să îmi arate că instituţia familiei se află în pericol. Nu există nicio dovadă că asupra familiei “tradiţionale” planează pericolul iminent de a fi atacată şi trebuie să se pună la adăpostul Constituţiei. Legile existente lămuresc, fără echivoc, cine cu cine se poate căsători, civil sau religios. Dar
. Nimic despre viaţa necucernică a heterosexualilor”, a scris deputata pe pagina sa de Facebook.
Totodată, Adriana Săftoiu i-a numit „ignoranţi” pe cei care consideră orientarea către persoanele de acelaşi sex o boală psihică, declarând, totodată, că se simte „revoltată până la greaţă”.
„Şi mai scutiţi-ne cu teama că vine comunitatea LGBT şi ne fură copilul ca să ni-l adopte. Să auzi în secolul XXI aberaţii de genul “a fi gay înseamnă a fi bolnav psihic” mă revoltă până la greaţă. Chiar nu le e ruşine de propria lor ignoranţă, pe care o agită obraznic? Propagandiştii urii ar trebui să deschidă Scriptura cu care lovesc în dreapta şi în stânga şi să se recatehizeze mai ales în ce priveşte Porunca cea Mare a iubirii aproapelui”, a conchis fostul consilier prezidenţial.
Vezi și alte articole despre Adriana Săftoiu:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.