Când vine vorba de homosexualitate și Biserică, trebuie să avem și curajul să recunoaștem că Biserica nu a fost ferită de astfel de probleme interne.
Nici Biserica Catolică, nici Bisericile Ortodoxe, nici lumea creștină născută după Reformă, nu au fost ocolite de problema aceasta.
Nu au trecut 6 luni de când BOR a fost zguduit de un scandal de homosexualitate care a dus la prima demisie a unui episcop pentru acest motiv, din toată istoria ortodocșilor români. Din păcate, odată cu demisia acestui episcop, Sinodul a sistat continuarea investigației, mai ales în contextul în care alte nume de episcopi fuseseră vehiculate în timpul scandalului.
La catolici ce să mai discutăm? Scandaluri de homosexualitate, ba chiar de pedofilie, au lovit periodic în imaginea Bisericii. Mai mult chiar, cazuri de clerici catolici care au ales să sfideze Biserica, afișându-și homosexualitatea, s-au înmulțit.
Laxismul moral al unor comunități ecleziale născute din Reformă, apariția unor așa zise ”Biserici” prietenoase cu homosexualii, sunt și ele fenomene puternic mediatizate.
Cu toate acestea, vorbim de fenomene marginale, însă intens mediatizate.
Un episcop sodomit (sau 3, sau 4- dacă ar fi să dăm crezare bârfelor ce au urmat scandalului de la Huși) nu e reprezentativ pentru o Biserică cu vreo 60 de ierarhi și 18 milioane de credincioși.
La fel, zecile de cazuri de scandaluri sexuale care au rănit imaginea Bisericii Catolice, sunt- strict numeric- o picătură de apă coclită în marea celor 1,2 miliarde de catolici din întreaga lume.
Cu toate acestea mass-media știe să le amplifice. Așa cum știe să decontextualizeze declarații ale papei Francisc, de exemplu, în care afirmații ale acestuia în care condamna erorile zis pastorale ale Bisericii în raport cu homosexualii (arderi pe rug, închisoare, marginalizare socială plină de ură) sunt transformate în….acceptări ale homosexualității.
Aceste scandaluri au rolul de a fragiliza poziția Creștinătății. Punctual le reușește. Biserica Ortodoxă română a devenit foarte cuminte în declarațiile sale pro-familie după cazul Huși, așa cum mulți au ajuns să creadă pe papa citatelor tăiate din presă, pozițiilor oficiale ale Bisericii.
Prostiile pseudo-creștine ale unor biserici protestante ultrasecularizate (precum luteranii din nordul Europei sau câteva ramuri anglicane) ca și mărunte secte menite să oblojească orgoliile și să ignore adevăratele răni sufletești de care suferă homosexualii, se bucură de asemenea de o imagine destul de bună mediatic și de o susținere, inclusiv financiară, destul de greu mascat, chiar dacă impactul lor real în lumea creștină este unul evident marginal și exotic.
Însă Creștinismul rămâne indestructibil legat de Revelație. Iar Revelația, așa cum e consemnată de Biblie, de Tradiție și de învățătura bimilenară a Bisericii, este foarte categorică pe nenumărate teme, chiar dacă aceste teme au devenit ”sensibile„ sau incorecte politic.
Obligația Creștinismului însă este aceea de a afirma și trăi adevărul Revelației în totalitatea sa. Acest lucru se face conștienți că respingerea homosexualității, ca un păcat grav, strigător la cer, nu trebuie să fie însoțită de respingerea homosexualilor, ci de o pastorală constantă, o misiune continuă, o atenție plină de iubire, față de fragilitatea sufletelor umane, fragilitate care se manifestă prin diverse patimi, inclusiv cele de natură sexuală.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.