Cunoșteam o doamnă
foarte, foarte săracă care nu avea rude în viață. Se mândrea că toată viața
trăise la periferia orașului. Nimeni nu o invitase vreodată în afara
cartierului în care trăia. Totuși, aceeași doamnă, era foarte interesată de
orice discuție despre diverse problem de politică mondială.
De mii de ani sunt
controverse dacă Dumnezeu există, și dacă există, cine este El, cum este El și
cum trebuie să fie relația noatră cu El? Nici unul dintre noi nu a văzut întreg
globul pământesc, cu atât mai puțin putem pătrunde acest univers enorm. Există
desemenea un univers spiritual pe care cu greu îl putem cuprinde.
Înțeleptul Solomon a
scris, "(Dumnezeu) a pus in inima lor chiar și gândul veșniciei."
(Eclesiastul 3:11) Orice discuție privind dubii asupra existenței lui Dumnezeu
arată doar numitorul comun al naturii omenești: ignoranța noastră fără margini.
Oare să nu credem în
existența Lui deoarece mintea nostră pare să nu îl găsească? Ar fi ca și cum
ne-am îndoi de existența muzicii pentru că nu o putem atinge. În afara minții
nostre nu există sunete de vreun fel. Tot ce este exterior urechilor noastre
sunt vibrații ale aerului. Acestea devin "muzică" în mintea noastră.
Prin urmare, foarte probabil, pentru a vorbi despre existența lui Dumnezeu
trebuie să depășim granitele minții noastre limitate.
În secolul al 17-lea
trăia în Europa de Est o personalitate intelectuală care se lăuda a fi ateu.
Pentru acele timpuri, acesta era un fenomen destul de rar. Întâlnindu-l, un
preot i-a spus, "ești într-o situație chiar mai grea decât a mea. Dacă
întâlnesc un om în nevoie,care suferă, de multe ori trec pe lânga el
gândindu-mă , Dumnezeu va avea grijă de el. Dar, tu nu crezi în Dumnezeu, deci
te afli sub o obligație imediată de a ajuta acea persoană. Hai atunci și
întreprinde multe astfel de acțiuni de milă și dragoste și inima ți se va
deschide pâna la a ți se revela Dumnezeu!"
Trebuie să rămânem în
ignoranță în afară de cazul în care Dumnezeu Se revelează naturii noastre
umane. Dumnezeu este Existența de la care a pornit tot ceea ce există..Din
moment ce El este Creatorul cum putem să ne îndoim de existența lui? În timpul
comunismului, în timp ce călătorea într-un compartiment de tren un creștin a
scos o Biblie ca să citească din ea. Un alt călător l-a întrebat, “cum poți
continua să fii credincios când știința din zilele nostre a arătat că toate
corpurile cerești au apărut spontan?” Călătorul credincios i-a răspuns oarecum
ironic, "și eu cred,deasemeni, că toate corpurile cerești au apărut fără
intervenția cuiva." Celălalt a replicat , "deci și tu ești un
necredincios ca și mine?" "Te rog să fii foarte atent la ceea ce am
spus," a răspuns creștinul, "TOATE CORPURILE CEREȘTI, ASTA ÎNSEMNÂND
INCLUSIV SATELIȚII, AU APARUT DE LA SINE" "Nu, sateliții sunt făcuți
de mâna omului," s-a apărat ateul. "În acest caz,dacă un mic satelit
care se învârte în jurul Pământului, trebuie să aibă un creator, de ce toate
aceste mărețe planete ar trebui să apară fara un Creator?" a replicat
creștinul.
Este foarte posibil
ca noi, trăind în universul lui Dumnezeu să nu ne înțelegem Creatorul așa cum
cătelul sau pisica din casa noastră nu înțeleg scopul sau intențiile stăpânului
casei în care aceștia locuiesc. Pentru a-L cunoaște pe Dumnezeu trebuie mai
întâi să înțelegem cine suntem. Domnul Iisus ne-a ajutat când a dezvăluit
tuturor celor care cred,secretul “Sunteti dumnezei.” Cu alte cuvinte, doar dacă
obținem natura,trăsăturile lui Dumnezeu printr-o totală schimbare a minții
noastre cu ajutorul credinței, putem să- l înțelegem pe Dumnezeu. Pentru a
putea înțelege pe Dumnezeu trebuie să fim de aceeași natură. Domnul Isus a
explicat că Imparatia lui Dumnezeu este lângă noi, ba chiar în interiorul
nostru. Un om surd era prezent la o nuntă. Când a început muzica și invitații
s-au ridicat să danseze, omul care era surd nu înțelegea nevoia unor asemenea
mișcări de dans și i se părea că oamenii sar în jurul lui într-un mod lipsit de
sens. Din momentul în care avem în inimă conștiința eternității, acolo este
locul unde Dumnezeu ni se revelează. Cum ar putea o minte limitată,orbită și
surdă să înțeleagă un salt de credință? Cum se poate concepe că mărturisind
incredibilul, miracolul unic al vieții, am putea să ne îndoim de miraculosul ei
Creator? Prin credință îl găsim pe Dumnezeu. Cei care nu cred în Dumnezeu sunt
precum nebunul dintro veche povestire, care,uitându-se în oglindă pretindea că
nu iși vedea capul.
Richard Wurmbrand
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.