Dacă cineva de lângă tine nu seamănă cu ceea ce ești tu, sau cu ceva cunoscut ție, atunci nu trebuie să critici, să respingi, ci să înțelegi că diferit înseamnă că Dumnezeu nu este monocromatic.
În actul credincioșiei noastre față de Dumnezeu vom întălni oameni diferiți.
Desigur, credința este dată sfinților odată pentru totdeauna. Este evident faptul că Biblia este o scriere inspirată de Duhul Sfânt care nu se adaptează circumstanțelor vieții, ci stabilește standarde spirituale nenegociabile pentru orice făptură.
Uneori teama este aceea care ne face să reacționăm vehement la ceea ce este nou, diferit de ceea ce reprezintă obișnuința noastră.
Schimbarea este un efort de care mulți fug. Schimbarea presupune o căntărire a ceea ce știi, a ceea ce crezi și câteodată aflăm cu stupoare că nu avem prea multă greutate în cântar. Vehemența, violența și intoleranța insoțită de dispreț sunt semnale ale faptului că suntem ușori în cântar.
Unii se roagă cu voce tare, alții în tăcere, unii cântă fără instrumente, alții folosesc instrumentele, unii ridică mâinile, alții nu. Unii cred că tinerii sunt viitorul, alții cred că tinerii sunt prezentul. Unii cred că internetul poate fi folositor duhovnicește, alții cred că e instrumentul diavolului. Întodeauna vor fi unii și alții, va fi pro și contra, va fi ,,pe vremea mea’’ și ,,sunteți depășiți’’.
Principala noastră preocupare trebuie să rămână însă aceea de a ne păzi inima. Dacă cineva a început să judece pe aproapele cu privire la mancare sau băutura, o zi de Sabat, de sărbătoare sau lună nouă să știe că se războiește cu umbre.
O luptă istovitoare și nerodnică a început să macine trupul lui Hristos. Nu lua, nu gusta, nu atinge sunt învățăturile omenești care au ajuns să umbrească lumina harului din dealul Golgotei.
Aparențele sunt favorabile celor care promovează o: "… o înfăţişare de înţelepciune într-o închinare voită, o smerenie şi asprime faţă de trup, dar nu sunt de niciun preţ împotriva gâdilării firii pământeşti. " Coloseni 2:23
Dacă însă ne pierdem dragostea unii față de alți, dacă ne jignim și stigmatizăm pe cel de lângă noi, dacă disprețuim și acordăm calificative spirituale crezănd că noi suntem profesori, atunci cui slujim și cine are de căștigat?
Să ne păstrăm inima curată, să ne rugăm pentru ceea ce nu înțelegem, să devenim înțelepți unii față de alții și să nu uităm că drumul spre cer e frumos doar atunci când suntem împreună.
Florin Ianovici
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.