Precum mulți alți redactori au procedat, am evitat în cea mai mare parte subiectul mișcării Black Lives Matter (Problema Vieții Negrilor). Un motiv, bineînțeles, este că orice comentariu asupra ideologiei acestei mișcări va fi ignorat în favoarea acuzațiilor de rasism. Altul este faptul că multe dintre cazurile de împușcături ale polițiștilor asupra purtătorilor de cuvânt ai mișcării sunt greu de analizat din perspectiva unui spectator – fragmentele video care prezintă o crimă îngrozitoare pentru unii oameni, pentru alții reprezintă o acțiune de auto-apărare a poliției, și răspunsul pare să fie așteptarea deciziei unei instanțe judecătorești, care probabil ar fi în posesia unor fapte la care amatorii de pe Internet nu au acces. Și apoi se constată faptul că, indiferent dacă unii ofițeri de poliție în cauză nu sunt albi, reacția pare să prezinte mereu situația ca o confruntare rasială.
Ținând seama de revoltele din cursul ultimilor ani, ar fi o naivitate să pretindem – așa cum o fac unii comentatori conservatori – că tensiunea rasială s-a stins în Statele Unite. Senatorul Republican Tim Scott, unul dintre cei doi senatori negri, a povestit emoționat discriminarea pe care a experimentat-o el însuși. „În timp ce îi mulțumesc lui Dumnezeu că n-am suferit vreun rău corporal, am simțit totuși presiunea exercitată asupra justiției”, a spus el. „Am simțit furia, frustrarea, tristețea și umilința care însoțesc sentimentul că ești acuzat doar pentru că ești tu însuți. M-am grăbit uneori? Sigur. Dar în marea majoritate a timpului, n-am fost considerat vinovat pentru nimic altceva decât că am condus o mașină nouă în cartierul greșit sau dintr-un alt motiv la fel de banal.”
Este important să ne dăm seama că, în timp ce Mișcarea pentru Drepturile Civile este un eveniment istoric pentru mulți oameni – Martin Luther King, care a fost asasinat, se află acum în marmură în capitala națiunii, la urma urmei – pentru afro-americani este adesea o parte din istoria familială recentă. Mulți își amintesc de situația bunicilor sau chiar a părinților lor tratați brutal sub regimul de segregare – li s-a refuzat servirea în restaurante sau în instituții, au fost privați de dreptul la vot și pur și simplu au fost tratați ca cetățeni de clasa a doua. Alții ar putea să-și amintească de bătăile, uciderile sălbatice și alte violențe îndreptate împotriva negrilor, care au fost urmate de exonerarea infractorilor albi de către jurații de aceeași culoare și eliberarea lor. Dacă mă gândesc pentru o clipă cât de conectat mă simt la moștenirea olandeză a familiei mele, chiar dacă m-am născut în Statele Unite și am crescut în Canada, nu pot decât să îmi imaginez ce ar fi să aud povești despre tratamentele pline de cruzime la adresa membrilor familiei mele, pe baza culorii lor de piele, nu doar de către concetățeni, ci și de către instanțe și politicieni. Asemenea cicatrici nu se vindecă peste noapte doar pentru că au fost provocate în trecutul recent.
Continuarea pe www.stiripentruviata.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.