✉ Scrisoare misionară: Liviu şi Amalia Acatrinei, Peru

Când Dumnezeu lucrează...

          „Pentru că nu credem în Dumnezeu ni se întâmplă toate aceste nenorociri!” – a fost afirmația plină de tristețe și durere a doamnei Carmen, femeia care ne-a servit cu masato, ca semn de „bun venit”. Aflaserăm de tragedia care căzuse peste comunitatea Nueva Esperanza cu câteva zile înainte.

          Chiar de când am ajuns în Atalaya, prioritatea noastră a fost să dăm de șeful comunității, deoarece primiserăm o donație de caiete și cumpăraserăm niște rechizite școlare și hăinuțe pentru copiii de acolo. Noul an școlar începuse deja pe 1 martie, de aceea doream să putem duce aceste ajutoare cât mai repede.

          Nu aveam nicio informație legată de șef (nume, număr de telefon, etc.), așa că am început să cutreier Atalaya să văd cum pot găsi vreo „pistă” care să ne ducă la el.

          După multă umblătură am ajuns la primărie și reprezentantul biroului responsabil de comunitățile native mi-a promis că mă ajută trimițând un mesaj prin radio pentru șef, ca să vină de urgență în Atalaya. Am fost destul de sceptic știind că aici oamenii promit multe, însă am lăsat totul în mana Domnului, știind am făcut tot ce se putea omenește. Nu mică a fost surpriza când, după aproape o săptămână, m-au sunat de la primărie să îmi zică să vin să vorbesc cu șeful că ajunsese în Atalaya și mă așteaptă.

          După ce am discutat cu el despre noi, lucrarea pe care o făcem și despre donația primită, am stabilit să vină să ne ia cu barca sâmbătă dimineață.

          Șeful mi-a povestit despre tragedia care a dat peste comunitatea lor cu doar o săptămână înainte. Un fulger căzuse pe una dintre casele din sat imediat după ce terminaseră ei de sărbătorit o zi de naștere, prilej cu care băuseră fără măsură. Fiul cel mai mare al familiei, un tânăr de numai 18 ani, a murit pe loc, carbonizat, iar restul membrilor au suferit arsuri grave. Această întâmplare a îngrozit întreaga comunitate pentru că, după spusele lor, de când se știu nu au mai văzut așa ceva.

          Am fost bucuroși că Dumnezeu ne-a răspuns la rugăciunea de a-l găsi pe șef, dar după cum spune un proverb peruan: „nu striga victorie sau nu cânta biruința înainte de vreme”. Satan nu stă degeaba și o surpriză avea să vină la puțin timp și pentru noi.

  

        Lupta credinței

          Chiar în aceeași zi, Amalia a început să simtă durerile pe care le-a avut înainte de operație, dureri care s-au intensificat pe masură ce au trecut orele. Pe la miezul nopții deja nu le mai putea suporta, așa că am lăsat copiii dormind în casă și am plecat la dispensarul medical pe care îl avem în Atalaya. Ne-am confruntat din nou cu aceeași lipsă de experiență a doctorilor de aici. Fără niciun fel de analize afirmau că Amalia ar avea anumite boli și nu voiau să înțeleagă că venind de la Lima, și-a facut toate analizele respective și i-au ieșit bine.

          La câteva ore, cu ajutorul calmantelor, durerile s-au mai liniștit și am adus-o acasă, însă în zilele următoare acestea au persistat. Vă dați seama că toată această situație ne-a dat peste cap. Am dus o luptă extrem de grea și intensă, încercând să ne agățăm de Dumnezeu și să nu ne lăsăm pradă descurajării. Am strigat la Dumnezeu și i-am cerut să facă o minune că noi nu mai eram capabili să mergem înainte. Am înțeles că cel rău nu ne slăbește nicicum și face tot efortul de a ne împiedica să ajungem cu Evanghelia la cei pierduți din tribul ashaninka.

          Dumnezeu ne-a vorbit din Iacov 4:7 „Împotriviți-vă diavolului și el va fugi de la voi” și 1 Ioan 4:4 „...pentru că Cel ce este în voi este mai mare decât cel ce este în lume”. Ne-a încurajat să nu dăm înapoi, să rămânem tari, să rezistăm pentru că numai așa cel rău va fugi de la noi. Știm că este un război spiritual în spatele acestor situații, pentru că de fiecare dată când ne-am întors în Atalaya, la câteva zile, cel mult 2 săptămâni, Amalia s-a îmbolnăvit sau altcineva din familie a fost lovit de vreo boală.

          Vineri, Amalia s-a simțit puțin mai bine, ceea ce ne-a dat curaj, dar în dimineața zilei de sâmbăta s-a trezit din nou cu dureri intense. Deși a fost greu, am hotărat să mergem împreună în comunitate, așteptând o minune de la Dumnezeu. Și El a făcut-o.

          În Nueva Esperanza

          Am avut o călătorie complicată datorită ploii care ne-a cam dat de furcă și datorită motorului bărcii care a avut probleme, călătoria noastră ajungând aproape la 4 ore, dublu decât ar fi fost normal. Însă aceste lucruri nu au mai contat atunci când, mergând pe râu, Amalia m-a anunțat că durerea i-a dispărut ca prin minune și că se simte bine. Acesta a fost doar începutul minunii pe care a făcut-o Dumnezeu. Din acel moment, Amalia s-a simțit bine până astazi și nu a mai fost nevoie să mai ia vreun calmant sau să meargă la Lima (am luat în calcul și această variantă în cazul în care ar fi persistat durerile, deși Amalia a făcut tot ce se poate cât am fost în Lima și toate analizele i-au ieșit bine).

          În Nueva Esperanza oamenii s-au bucurat să ne revadă, iar femeile din familia pe care am vizitat-o data trecută și-au manifestat bucuria într-un fel total neobișnuit pentru un ashaninka: au strâns-o pe Amalia în brațe și i-au spus că ne-au căutat prin Atalaya și, pentru că nu ne-au găsit, se gândeau că nu ne vom mai întoarce la ei.

          Am fost invitați să mâncăm pește, yuca, banane și alte fructe, cel mai tare bucurându‑se Mati și Debi pentru că Dumnezeu le-a ascultat rugăciunea. Când eram pe barcă, deși mâncaseră dimineață, spuneau că li se făcuse foame și Mati s-a rugat ca oamenii să ne servească cu yuca, iar Debi a cerut de la Dumnezeu banane. A fost încurajator pentru noi să vedem că Dumnezeu ia aminte la rugăciunea unor copilași și le răspunde chiar dacă nu e vorba de „lucruri serioase” din punctul nostru de vedere, al adulților, însă extrem de importante pentru ei. Mai târziu am aflat că oamenii pregătiseră pentru noi și niște zuri, o specie de viermi mari și plini de grăsime, însă nu au mai apucat să ni-i ofere, pentru că barca ne aștepta în port ca să ne reîntoarcem în Atalaya.

          Carmen, femeia care ne-a dat să bem masato și care i-a povestit Amaliei în detaliu despre tragedia morții nepotului ei, a stat pe lângă noi aproape tot timpul orelor petrecute în comunitate. La plecare i-a spus Amaliei, în spaniola ei limitată, că ne va învăța limba ei numai să venim să îi învățăm Cuvântul lui Dumnezeu. Era foarte marcată de cele întâmplate.

          Pentru noi aceasta e cercetarea lui Dumnezeu și drumul pe care se pare că ni-L deschide ca să putem intra la ei. Credem că, de mai bine de un an de când ne rugăm pentru comunitatea aceasta, Dumnezeu a început să lucreze la ei în feluri de neimaginat. Rugați-vă pentru Nueva Esperanza și pentru călăuzire în privința pașilor pe care îi avem de făcut în continuare.

          Avem în plan să îi vizităm o dată la 2-3 săptămâni, ca să ne apropiem mai mult de ei, să le câștigăm încrederea și, stând printre ei, să putem pregăti terenul pentru lucrare, aceasta în măsura în care ne vor permite. Pe șef nu l-am văzut foarte interesat, însă am văzut câteva persoane doritoare să asculte Cuvântul, printre care și familia care ne-a găzduit prima dată. Această familie ne-a și vizitat săptămâna trecută, căutându-ne prin toată Atalaya, bătând la multe porți și întrebând de noi.

          Vă reamintim că modul de a lucra printre ei e diferit de maniera tradițională cu care am fost obișnuiți. După stabilirea contactului inițial, urmează etapa de căștigare a încrederii, după care va fi necesar un dialog în care să se decidă dacă ne primesc sau nu să locuim printre ei. Abia după ce ne vor da undă verde vom putea să ne construim o casă și să ne stabilim în comunitate.

          În tot acest timp ne străduim să avansăm cu observarea culturii și învățatul limbii pentru ca, după mutarea noastră între ei, să putem începe cât mai curând să îi învățăm Cuvântul lui Dumnezeu. Toate activitățile de dinaintea începerii prezentării Cuvântului au drept scop formarea de relații cu ei și pregătirea terenului pentru semănarea Seminței Cuvântului. Rugați-vă pentru noi ca Dumnezeu să ne dea înțelepciune la fiecare pas și El să lucreze la inima oamenilor prin metodele Sale, independent de acțiunile noastre.

          Nume profetic?

          La câteva zile după vizita în comunitate, Mathias ne-a spus că poate aceasta se numește așa (Nueva Esperanza înseamnă O nouă nădejde/speranță) pentru că noi suntem cei care trebuie să le predicăm Cuvântul lui Dumnezeu. Ne-a surprins să vedem cât de profund a cântărit Mati aceste lucruri și cum a făcut el asocierea între numele comunității și lucrarea pe care am putea-o face printre ei. Vă mărturisim că și noi ne-am gândit de mai demult că poate Nueva Esperanza e un nume profetic pentru ei și că Dumnezeu e Cel care alege să ne trimită la această comunitate ca să le ducem o nădejde nouă, nădejdea vieții veșnice și adevărata speranță pe care o pot avea doar în Domnul Isus.

          Vă suntem recunoscători că luptați împreună cu noi pentru a putea cuceri redutele împărăției celui rău și a aduce eliberare tribului ashaninka ținut rob păcatului și întunericului animismului care domnește în această parte de junglă. Numai luptând împreună vom putea face față atacurilor celui rău și îl vom pune pe fugă.

          Mulțumim din inimă pentru rugăciunile înălțate pentru noi și pentru generozitatea cu care dăruiți pentru lucrarea Domnului. Totul e contabilizat de El și, în ziua cea mare, El va răsplăti fiecăruia după strădania și osteneala lui.

          Slujim unui Dumnezeu viu, care nu doar că e viu, ci trăiește cu adevărat în viața noastră. Minunea învierii, pe care am experimentat-o noi, ne dorim să o poată experimenta într-o zi cât mai mulți din tribul ashaninka și puterea învierii Lui să se manifeste în viețile lor oferindu-le o nouă nădejde și o nouă perspectivă.

          Pentru că El e viu, vă salutăm și noi cu „Hristos a înviat” și cu bucuria de a fi beneficiarii și martorii acestei învieri, nu doar a Domnului nostru, ci și a tuturor celor ce se abandonează în mâinile Lui răscumpărătoare.

          

Cu recunoștință și prețuire,

          Liviu și Amalia Acatrinei

Familia Acatrinei este membră a Bisericii Creştine după Evanghelie, nr. 4 din Iaşi. Au plecat în Peru pe termen lung în anul 2007 şi şi-au început lucrarea în tribul Asheninka, alături de familia Dumitru, tot misionari români. Sunt implicaţi în lucrarea de plantare de biserici a misiunii Segadores şi scopul lor este să ducă Evanghelia celor care nu au avut niciodată posibilitatea să audă despre Dumnezeu.

liviu_aca@yahoo.com
amy11_grace@yahoo.com
Dacă doriţi să susţineţi şi financiar lucrarea familiei Acatrinei în Peru sunt deschise următoarele conturi:

RON RO78BRDE240SV68334902400
USD RO46BRDE240SV75299172400
EUR RO22ERDE240SV87247142400

BRD, Agenţia Dimitrie Mangeron, Şos. Naţională, nr.55, Iaşi

Vezi şi celelalte scrisori misionare în pagina:

Puls misionar român