Trezirea lumii prin râs sau trezirea de râsul lumii? Una din cele mai recente noutăți în lumea carismatică și penticostală, este fără îndoială Toronto Blessing, sau binecuvântarea de la Toronto. Prin amploarea sa, fenomenul afectează mii de biserici și milioane de credincioși. Consider potrivit ca să abordez acest subiect, din datoria și ardoarea de-a cunoaște adevărul. Întotdeauna când un asemenea aspect al lucrării Duhului Sfânt este analizat într-un spirit critic, cel ce-o face este acuzat de lipsă de credință, dacă nu de lipsă de spiritualitate. Dar oare nu trebuie să supunem toate lucrurile la testul Scripturii?
Când evreii și cei cucernici dintre neamuri au luat Scripturile, verificând imediat cele predicate de Pavel, acesta nu i-a admonestat ca neduhovnicești. Dimpotrivă. Fapta lor este lăudată. (Faptele 17:11). Acelaș apostol îndeamnă pe credincioși: „Cercetați totul și păstrați ce este bun.” (1 Tes. 5:21). A supune la proba textului sacru experiențele spirituale nu înseamnă lipsă de spiritualitate, ci lipsă de spiritualitate este mai degrabă atunci când le acceptăm fără nici un discernământ. Ele trebuie să-și găsească precedente în Scripturi și tot în textul sacru trebuie să găsim baza treologică a lor. Numai Scriptura poate valida sau invalida orice experiență spirituală pe care o avem.
Cred că este suficient un singur argument. Isus Christos înviat dintre cei morți, atunci când se arată celor doi pe drumul Emausului le inspiră credința în învierea Sa apelând la argumentația Scripturilor, și nu la realitatea prezenței trupului Său glorios după înviere. În urma întâlnirii cu Isus, cei doi sunt în extazul credinței pe care o obțin din Scripturile care le aprind flăcări în inimi. Isus nu se prezintă la ei cu giulgiile mormântului, cu sigiliile pietrei sau cu alte dovezi materiale. Învierea Sa era o împlinire a Scripturii.
În același mod, trebuie să vedem dacă experiența ce Toronto Blessing sunt sau nu împliniri biblice. Ca lideri creștini avem sfânta datorie să veghem asupra turmelor noastre: „Luați seama dar la voi înșivă și la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi…” (Faptele 20:28). Sfatul apostolului Pavel dat prezbiterilor din Efes, avea în vedere faptul că în Biserica lui Christos vor apare învățători și proroci mincinoși care “vor învăța lucruri stricăcioase, ca să atragă pe ucenici de partea lor.” (Faptele 20:30).
Vegherea liderului creștin trebuie să fie în primul rând ca să nu pătrundă în biserica pe care o păstorește o învățătură străină Scripturii. Nimic nu poate produce mai mari pagube Bisericii lui Chritos decât o doctrină care nu vine de la Christos. Este adevărat că lucrurile duhovnicești trebuie judecate duhovnicește (1 Cor. 2:14), dar cum putem judeca duhovnicete fără să apelăm la „dreptarul învățăturilor sănătoase”?
Mai trebuie spus că a face lucrul acesta este „penticostal”, cu toate că mulți ne eticehtează lesne crezători atunci când este vorba despre experinețele spirituale. William J. Seymour, omul prin care Dumnezeu a aprins trezirea penticostală din Azusa Street din Los Angeles, a scris despre experiențele penticostale ale începutului de secol, astfel: „Noi cântărim totul prin Cuvânt, și fiecare experiență trebuie să măsurată prin Scripturi. Unii spun că am mers prea departe, dar dacă am trăi mai aproape de Cuvânt, ni se spune că ne vom întâlni cu Domnul în văzduh.” (William J. Seymour, The Apostolic Faith, numărul din septembrie 1907.)
În ianuarie 1994, o mică biserică aflată la periferia imediată a Aeroportului Internațional Pearson, din Toronto, a devenit peste noapte centrul curiozității lumii întregi. Zeci de mii de credincioși, din toate colțurile lumii și-au început pelerinajul la aceast „nou Ierusalim” situat la terminarea unei piste de decolare a aeroportului canadian. Ziarele și televiziunea au amplificat curiozitatea asupra „binecuvântării sau ungerii transferabile” care copleșea pe închinători cu izbugniri incontrolabile de râs, plânsete, gemete, tremurături, căderi pe jos, o stare de „beție duhovenicească”, lătrat de câine sau răgete de leu, sunete de alte animale, etc.
Nu poate să nu trezească interes un asemenea fenomen, colorat de afirmațiile unor promotori ai lui, care se prezentau ca „barmani ai Duhului Sfânt”, sfătuindu-și ascultătorii să vină „să tragă o dușcă la bodega lui Ioel”. Și cine nu vrea să fie vesel azi? Cine nu vrea să râdă? Într-o lume în care stressul și presiunile vieții devin pe zi ce trece tot mai greu de suportat, este ușor să vezi într-o asemenea „trezire a râsului” tocmai ceea ce-ți lipsește cel mai mult.
Prezentată ca o nouă etapă în lucrarea Duhului Sfânt, Toronto Blessing a devenit curând „ținta cercetărilor stăruitoare” atât a criticilor cât mai ales a pastorilor bisericilor aflate într-un proces de răcire și scădere a numărului de membri. Curiozitatea și dorința unei noi experiențe spirituale, a unei treziri, i-a făcut pe mulți să adere la acest fenomen fără niciun discernământ, văzând în el soluția la creșterea entropiei spirituale a lor și a biseicii de care aparțin.
În rapoartele mișcării publicate pe pagina din internet a Bisericii Vineyard Toronto Airport, se menționează că „Toronto Blessing” s-a răspândit din Canada și Statele Unite în Anglia, Elveția, Germania, Ungaria, Norvegia, Finlanda, Olanda, Japonia, Africa de Sud, Zimbabwe, India, Taiwan, Tailanda, Guyana, Cambogia, Australia, Noua Zeelandă, Indonezia, Malaezia, Singapore, Cehoslovacia, Rusia, China, Danemarca, Irlanda, Suedia, România, Noua Guinee, Kenia, Israel, și multe alte țări ale lumii.
Trebuie să fim sinceri, fiecare din noi rârvim să fim mai spirituali, mai aproape de Dumnezeu și mai la dispoziția Duhului Sfânt în vederea lucrării la care am fost chemați. Frustrați de înaintarea grea a carului Evangheliei, visăm să dăm peste o formulă sau o soluție care să înflăcăreze bisericile noastre, să ne transforme peste noapte în oameni spirituali, la cuvântul cărora se pocăiesc oamenii și se fac semne și minuni.
Soluția propusă de experimentul de la Toronto are un mare apel la liderii creștini, și nu numai la ei, ci la fiecare din creștin. Cracteristica transferabilității „ungerii” ne încurajează peste măsură. Călătorești la Toronto sau alte locuri unde se poate „bea” din binecuvântarea Duhului și ți se transferă și ție „ungerea”, ca apoi la rândul tău să molipsești de ea întreaga ta biserică. O serie de probleme cu care te confrunți ca păstor, dispar peste noapte. Nu trebuie să te mai îngrijorezi de participarea la serviciile bisericii. Curiozitatea pentru insolit și nobișnuit va atrage multă lume. Se rezolvă probleme financiare izvorâte dintr-o nouă construcție sau ratele bancare ale datoriilor sau chiriilor.
Foamea după neobișnuit
Un alt factor care contribuie mult la răspândirea acestor fenomene este dorința credincioșilor de a vedea intervenții divine în viața lor. În ciuda faptului că se citează tot mai des afirmația Scripturii că noi „umblăm prin credință, nu prin vedere” (2 Cor. 5:7), oamenii vor să vadă totuși rezultatele sau consecințele credinței lor.
În primul rând trebuie spus că versetul mai sus citat, este scos din context, pentru a primi o interpretare, potrivit căreia noi nu ar trebui să căutăm experiențe (care ar fi cele văzute), ci ar trebui să credem numai (fără să vedem nimic neobișnuit). Apostolul Pavel vorbește despre încrederea sa și a creștinului în răsplătirea vieții veșnice, în locul acela pe care îl numește „acasă la Domnul” (v. 8). Deoarece escatonul nu este încă aici, umblăm prin credință în acea răsplătire și nu prin vederea ei. Textul nu trebuie folosit pentru a nega experiențele spirituale „văzute”. N-a fost niciodată intența apostolului să spună așa ceva. Ba dimpotrivă, găsim că Scriptura ne încurajează să căutăm aspectul „vizibil” al credinței noastre în Dumnezeu. De fapt, credința autentică se exprimă prin fapte văzute, prin împlinirea concretă a lucrurilor cerute. Foarte des Domnul Isus a spus celor pe care i-a vindecat: „Du-te, și facă-ți-se după credința ta” (Matei 8:13). Credința acestor oameni a obținut rezultate vizibile.
Există o mare foame după rezultatele unei credințe adevărate. Experiențele confirmă autenticitatea credinței, și sunt rezultatele ei. Cu alte cuvinte noi nu credem pentru că am văzut minuni, ci vedem minuni pentru că credem că avem în cer un Tată care face minuni.
După trezirea din Azusa Street din Los Angeles de la începutul acestui secol, lumea creștină nu numai că s-a sensibilizat la perceperea lucrării Duhului Sfânt, dar trăiește într-o continuă așteptare a unor noi manifestări duhovnicești. Peter Wagner a introdus noțiunea de „al treilea val”, referindu-se la lucrarea Duhului Sfânt din secolul nostru. Primul val a fost începutul mișcării penticostale, cel de al doilea fiind valul carismatic din anii 60, al treilea fiind – în viziunea lui Wagner, vestitul profesor de la Fuller Theological Seminary, specialist în „creșterea bisericii” – semnele și minunile din epoca bisericii primare, val menit să unească pe primele două. „Eu cred că schimbarea majoră în bisericile noastre tradiționale va fi o creștere dramatică în lucrări de vindecare a celor bolnavi. Nu m-ar surprinde ca până la anul 2000, majoritatea bisericilor, într-o voință comunitară, că desfășoare public lucrări active și efective de vindecare. Desigur, vindecările nu vor înlocui știința medicală, sau aportul altor profesioniști în domeniul sănătății publice. Dar tot mai mult bolnavii vor lua în considerare bisericile lor ca și doctorii și spitalele în vederea vindecării lor.” (Peter Wagner, The Third Wave of the Holy Spirit, Servant Publications, Ann Arbor, Michigan, 1988, p. 13.)
Dacă ținem seama că cele de mai sus au fost scris de Peter Wagner în anul 1988, ne dăm seama că entuziasmul său a luat-o înaintea realității pe care o știm cu toții că este total alta. Probabil că motivul anticipat de Peter Wagner rămâne preconcepția „sistemului vestic de gândire” care ne face „incapabili să percepem minunile”.
Se disting două extreme periculoase născute din această foame după minuni și experiențe. Pe de-o parte asistăm la o redeșteptare a ereziei primelor secole numită gnosticism. Gnosticii (gnosis – cunoaștere) susțineau că numai cei inițiați printr-o cunoaștere specială pot fi cu adevărat creștini. Erezia se grefa pe concepția grecească, potrivit căreia lumea materială este rea și coruptă, în opoziție cu lumea spiritului care este bună. Sufetul este singura parte a omului care este de la Dumnezeu, trupul fiind o închisoare a sufletului. De aici interesul deosebit a gnosticilor pentru lumea spiritului și mai ales asupra experiențelor spirituale pe care le acceptau fără niciun discernământ. Tot ce venea din lumea spiritului, orice manifestare era privită ca pozitiv, nefăcându-se distincție între influențele demonice și inspirațiile sau manifestările Duhului Sfânt.
Cealată extremă pe care o sesizează foarte bine William DeArteaga, este aceea a fariseismului, care este în ultimă instanță format din „pompierii” care sting Duhul. Partida fariseilor (Fapte 15:5) poate fi caracterizată de cuvintele primului martir, Ștefan, astfel: „Oameni tari la cerbice, netăiați împrejur cu inima și cu urechile! Voi totdeauna vă împotriviți Duhului Sfânt. Cum au făcut părinții voștri așa faceți și voi” (Fapte 7:51). DeArteaga spune: „Adevărata problemă a fariseilor izvora din două surse. În primul rând ei supraevaluau drastic rolul teologiei în viața spirituală și făceau din corectitudinea teologică principala virtute religioasă a lor. Undeva în acest proces porunca principală de a-L iubi pe Dumnezeu și omenirea se subordona teologiei lor. În al doilea rând, dețineau o încredere desebită că tradițiile lor teologice erau o interpretare perfectă a Scripturii. În mod greșit, plasau teologia lor, la care se refereau ca o tradiție a bătrânilor, la același nivel cu Scripturile”.(William DeArteaga, Quenching the Spirit, Creation House, Lake Mary, Florida, 1992 pagina 18)
În felul acesta, fariseii au mutat centru credinței lor de la inimă la minte. Supraintelectualizarea i-a dus la divizarea sectei (intersant că erezie – hairesis, înseamnă pur și simplu, secte). Principalele fracțiuni au fost conduse de Hillel și Shammai. Gamaliel din Faptele apostolilor (5:34-40, și 22:3) a fost ucenicul lui Hillel.
Lumea creștină de azi se polarizează spre cele două extreme. Avem pe de o parte o redeșteptare a gnosticismului, iar pe de altă parte o intelectualizare a credinței, fariseismul care se face vinovat și azi de stingerea Duhului. Unde este adevărul? Desigur că el trebuie căutat ca de fiecare dată la mijloc. Pe de-o parte nu trebuie să respingem Scripturile în analizarea oricărui fenomen spiritual, iar pe dealtă parte nu trebuie să rămânem doar la teologia noastră rece, stingând duhul printr-un spirit fariseic contemporan care bântuie tot mai mult azi în biserica creștină.
După ce voi încerca o descriere a fenomenului petrecut la Toronto voi încerca să analizez dotrinele acestui fenomen, versetele din Scriptură care sunt folosite ca justificare a manifestărilor spirituale, argumentul istoric la care apelează apologeții fenomenului, ca apoi să încheiem cu câteva connsiderații de ordin practic.
Articol preluat cu permisiunea autorului de aici: www.lascaupetru.wordpress.com
Vezi şi ultimele noutăţi în pagina
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.