Suntem martorii unei aglomerări a lucrurilor evidente. Sunt puține, aproape de zero,
lucrurile noi care apar despre cei doi candidați și situația care va culmina
duminică 16 Noiembrie.
Ce a fost de spus s-a cam spus, dovezi au fost aruncate în stânga
și în dreapta dar, așa cum ne e meteahna, le luăm serios când e prea târziu.
Ce ar liniști inima românului în toată tulburarea evenimentului
electoral? Acum când temperatura apei din paharul moderatorilor e în punctul de
fierbere, scenariile apocaliptice par mai posibile ca oricând. Pare-se că deschidem
ușor un ochi odată la 4 ani, în timpul unei hibernări nepăsătoare și așteptăm
să schimbăm lumea, înarmați cu mesaje.
Uităm că ceea ce ne înconjoară e rodul muncii sau nepăsării zilnice, un cumul ce pentru mulți devine evident când apare de neevitat, abia
când te împiedici de el, când găsești cu greu sau deloc moduri de a-l ocoli,
the elephant in the room (expresie binecunoscută americanilor)
Liniștea ar putea fi adusă de o conștiință curată. Să pot înțelege că există viață după alegeri.. să-mi fac datoria în
așa fel încât data de seara de 17, 18, 20, 2015, 2016…să mă găsească liniștit.
Atenție, nu neaparat mulțumit de rezultat, dar împăcat cu mine însumi. Cum aș
putea ridica glasul împotriva minciunii sau a
hoției dacă 1 vot, aparent nesemnificativ (niciodată 1 nu e egal cu 0) a
investit cu încredere și greutate morală un astfel de conducător. Nu-mi trebuie
să strig 4 ani după unii și alții și despre prăpădul pe care-l fac, îmi trebuie
să nu strige conștiința la mine, să pot răspunde spunând: în ceea ce a ținut de mine…am făcut bine..
Un alt lucru, ar fi o imagine clară a
lui Dumnezeu. Rar am mai văzut o așa terfelire a imaginii Sale, chiar în rândul
credincioșilor. Un Dumnezeu deținut de un partid, monopolizat
de o religie, fie ea și majoritară, plimbat pe la toate pomenile și campaniile
electorale, un Dumnezeu al celor câștigători, Unul care face băi de mulțimi,
aplauze, Unul care își suspendă pretențiile în campania electorală, un “Dumnezeu privat”. Dumnezeu nu se lasă
batjocorit, ceea ce seamănă omul, aceea va secera. Chiar dacă pare că întârzie, ziua secerișului vine…
El rămâne Dumnezeu și după alegeri, Același Stăpân, în ciuda tuturor
alianțelor făcute și desfăcute, a unirii sau a dezbinării…
Poate că tulburarea are și ea partea ei în rezolvarea marii probleme.
În tulburare, omul caută cu nesaț urma de stabilitate, de neclintire, de
Dumnezeu.. Poate că eșecul autopropulsatelor exemple morale va îndrepta
căutările unora către supremul exemplu, model, reper.
rămâne să vedem..dar până atunci să și votăm..
Articol preluat cu permisiunea autorului de aici: www.incalatorie.wordpress.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.