Bumerangul bunăstării în Occident, sau cine seamănă vânt, culege furtună

Natalitatea tot mai scăzută, obezitatea, depresia, o societate tot mai seculară şi invazia altor religii în occident sunt provocările prezentului şi incertitudinile pe care ni le rezervă viitorul.

Fecundofobia sau teama de a avea copii, este o problemă cu care ne confruntăm de o bună bucată de vreme. Industrializarea şi apoi urbanizarea au deschis noi oportunităţi pentru mulţi iar nivelul de confort difuzat cu succes prin televiziune şi prin agenţiile de marketing, i-au pus pe oameni în situaţia de a deveni robii propriei lor bunăstări. Apoi au venit mişcările feministe cu emanciparea femeii, preocuparea ei pentru cariera profesională în detrimentul familiei şi independizarea acesteia în raport cu bărbatul.

Ultima tactică pe care am văzut-o recent este cea a ironizării şi ridiculizării cuplurilor care au mai mulţi copii. Recent, un articol din Armonia Magazine – USA, face referire la mai multe articole din presa internaţională cu privire la acest subiect. Ziarul american “The Federalist” publică în data de 22 Octombrie 2013, un articol în care este exprimată nedumerirea autoarei Mollie Hemingway, faţă de felul în care sunt catalogate persoanele publice care au mai mulţi copii, din care reproducem câteva fragmente:

“Philip Rivers este un ciudat” se afirmă în ziarul Deadspin. Ultimele două fraze despre jucătorul de fotbal american au fost foarte directe: “şi el este aproape de a avea cel de-al şaptelea copil. O să fie 8 persoane în lumea astea cu ADN-ul Rivers.”

Ah da. Cât de “ciudat” este pentru un jucător de fotbal american să aibă cel de-al şaptelea copil. Dar nu este ciudat pentru un jucător de fotbal american să aibă ce de-al şaptelea copil. Doar este ciudat atunci când un jucător are şapte copii cu aceeaşi soţie.
Două întâmplări de anul acesta, care provin din NBA, sunt instructive. Prima dintre ele este o poveste ciudată şi îngrozitoare despre un contract din 2007 redactat de avocaţii jucătorului NBA J.J. Redick şi a fostei prietenei acestuia,Vanessa Lopez, care atunci era însărcinată. Documentul dezbate felul în care trebuia făcut avortul copilului nenăscut, precum şi faptul că Redick nu-şi admite paternitatea. Ziarul Deadspin a scris despre această întâmplare, dar nu l-a declarat pe Redick un ciudat pentru felul în care el s-a comportat.

Luna trecută, la anunţarea căsătoriei lui Faith Rein cu jucătorul de la Miami Heat, Udonis Haslem, ziarul New York Times a scos la iveală faptul că cei doi au 2 copii şi sunt împreună de 14 ani. The Times a împărtăşit cu voioşie ştirea că cei doi, mai înainte în relaţia lor, au avut un avort, pentru că: “Nu sunt un mare fan al avortului, dar amândoi aveam cariere sportive, şi nici nu puteam susţine financiar vorbind, un copil”, a spus Haslem.

“Udonis a apreciat faptul că eu am fost dispusă să fac avort”, a spus doamna Rein. “A fost afectuos, de ajutor, şi mi-a purtat mult de grijă, asigurându-se în tot momentul că sunt bine”. I-am văzut în acele momente grele altă parte a lui şi m-am îndrăgostit foarte mult. El avea o inimă mare şi tot ce eu aveam nevoie”.

Deci este ciudat că Haslem şi-a “apreciat” prietena pentru că a făcut avort? Nu, chiar deloc. De fapt, cei doi au fost foarte lăudaţi pentru că au împărtăşit această întâmplare.
În ziarul Washington Post, anul trecut Lisa Miller s-a strâmbat la faptul că acei candidaţi republicani ce au mai mult de doi copii îşi prezintă “încrezuta fecunditate” în pozele lor familiare. Miller a spus că acele femei ce nu se află într-o constantă luptă ca să-şi menţină pântecele goale îşi pun “fertilitatea pe primul loc – înaintea creierului, înaintea abilităţii lor de a-şi câştiga existenţa, înaintea independenţei lor – pentru că asta e ceea ce Dumnezeu vrea”.

Este mai mult decât un indiciu căci există o misoginie ce denigrează mamele a multor copii ca fiind fără minte, ce afirmă căci mamele casnice sunt inferioare celor ce îşi “câştigă” viaţa, sau ce atacă femeile pentru că îşi pun pe primul loc feritilitatea, înaintea independenţei.

Un comic în Twiter îşi bătea joc recent de o familie cu mai mulţi copii şi răspunsurile de la rubricacomentarii erau mult mai îngrijorătoare cu calificative precum “corpuri fără minte” sau că “mama ar fi foarte bună pentru o fabrică de căţei” (The Federalist).

Şi care sunt consecinţele ???

Două ziare The Guardian şi The Washington Post, au publicat aproape instantaneu articole care comentau situaţia în care se află Japonia. Bunăstarea şi cariera profesională au lovit în segmentul emotiv-afectiv al japonezului de rând. Tineretul este tot mai puţin preocupat de latura afectiv-sexuală, iar tinerele sunt preocupate de carieră fiind convinse că familia şi cariera sunt noţiuni incompatibile.
Pe 22 Octombrie 2013, The Washington Post a publicat un comentariu pe această temă – impactul Japoniei fără sexualitate asupra economiei globale. Titlul articolului e şi el foarte sugextiv: “Japan’s sexual apathy is endangering the global economy” (“Apatia sexuală a Japoniei periclitează economia globală”) Straniu am zice noi, dar nu departe de adevăr. Lipsa de relaţii de intimitate are consecinţe sociale, demografice şi economice. Când relaţiile de intimitate slăbesc, natalitatea scade. Anul trecut populaţia Japoniei a scăzut cu 212.000 de persoane şi s-au născut doar un milion de copii, în comparaţie cu 1.2 milioane cu un an mai înainte. Toate astea înseamnă că miracolul economic japonez s-a încheiat. De 20 de ani Japonia e afectată de o stagnare economică fără semne de îmbunătăţire. Pentru a-şi menţine puterea economică actuală e nevoie ca 600.000 de tineri să intre pe piaţa muncii japoneze în fiecare an. Dar ei lipsesc. Conform tendinţelor actuale, în 2050 la fiecare japonez care se va pensiona, doar un singur japonez va intra pe piaţa muncii (preluat din Armonia Magazine – USA).

O altă ştire recentă a ocupat capul de afiş în toate mediile de informare din întreaga lume: China renunţă la politica “copilului unic”. Şi aici ca şi în cele mai multe ţări se observă acest fenomen al îmbătrânirii populaţiei, iar creşterea economică a Chinei din ultimii ani ar putea fi grav afectată dacă nu se iau măsuri pentru întinerirea populaţiei.

În fine, o ultimă informaţie pe această gamă, conform INS, în următorii 10 ani, populaţia Spaniei se va reduce cu 2,6 milioane de locuitori, un 5,6 % mai puţin decât nivelul actual. Aceasta se datorează faptului că în următoarea decadă, vor exista mai puţine femei la vârsta fertilă datorită crizei de natalitate din anii `80 şi `90. Această tendinţă negativă a început în anul 2009 şi va continua în următorii 10 ani, când se vor naşte un 17,1 % mai puţini copii decât în decada anterioară.

Acest fenomen, de îmbătrânire a societăţiilor moderne care se observă în toate ţările dezvoltate, este consecinţa politicilor sociale şi morale din ultimii 50 de ani. Sociologii şi politicienii încearcă ca să găsească soluţii disperate, având în vedere faptul că s-ar putea ca în viitoarele decade să nu mai fie cine să muncească şi să nu existe fonduri pentru asigurările sociale, cei pensionaţi neputând să-şi primească pensia. Dar o ideologie demonică zidită pe altarul bunăstării, al confortului, al imaginii de sine şi al individualismului, va fi greu de înlocuit. Bunăstarea s-a întors împotriva noastră ca un bumerang, “am semănat vânt şi culegem furtună” (Osea 8:7).

Se pare că iarăşi ajungem la cuvintele Scripturii care nu se schimbă în funcţie de circumstanţe sau de preferinţele personale. Cuvintele lui Dumnezeu din Genesa “creşteţi, înmulţiţi-vă şi umpleţi pământul” (Genesa 1:28), sau ale psalmistului din Psalmul 127:4, 5 “Ca săgeţile în mâna unui războinic aşa sunt fiii făcuţi la tinereţe. Ferice de omul care îşi umple tolba de săgeţi cu ei! Căci ei nu vor rămâne de ruşine când vor vorbi cu vrăjmaşii lor la poartă”, sunt mai actuale astăzi ca oricând. Vrăşmaşii ne bat la poartă şi noi nu avem cu cine să ne apărăm, pentru că înainte ne-am luptat cu hormonii, cu produsele chimice, cu chirurgia sau cu foarfecele.
O soluţie ar fi în fenomenul migratoriu dar să nu uităm că o bună parte din emigraţie, mai ales în Europa provine din ţări musulmane. Dar despre acest pericol, despre obezitate, depresie şi despre o societate care nu mai crede în nimic, într-un articol viitor.

Sursa: AICI