Președintele ales, Joe Biden, promite că „în prima sa zi în funcție” va emite un ordin prin care solicită tuturor școlilor care primesc finanțare federală să permită transgenderilor să joace în echipele sportive și să folosească băile și vestiarele care corespund „identității lor de gen”.
Joe Biden va prelua funcția de președinte miercuri, 20 ianuarie.
Pe website-ul său de campanie, Biden promite că „Ne vom asigura că tinerii LGBTQ+ sunt susținuți și protejați în campusurilor școlilor și colegiilor noastre prin Garantarea că studenții transgender au acces la facilități pe baza identității lor de gen”.
„În prima sa zi în funcție”, arată website-ul lui Joe Biden, „Biden va reinstaura politica lui Obama, revocată de Administrația Trump-Pence, de a restabili accesul studenților transgender la sport, băi și vestiare în conformitate cu identitatea lor de gen. Biden va direcționa Departamentul de Educație să aplice și să verifice strict încălcările drepturilor civile ale elevilor transgender”.
Potrivit politicii lui Obama-Biden lansată în 13 mai 2016, „Identitatea de gen se referă la simțul intern de gen al unui individ. Identitatea de gen a unei persoane poate fi diferită sau identică cu sexul persoanei atribuit la naștere”.
Tradus, simplificat, dacă un băiat se consideră în „interiorul” său fată, potrivit acestui „sentiment”, care psihologic se numește disforie de gen și se tratează pe măsură, băiatul este „fată” și are dreptul să se comporte, să fie asimilat ca „fată” și să folosească toate utilitățile pe care le folosesc și fetele la școală și în campusuri.
„Transgender îi descrie pe acei indivizi a căror identitate de gen este diferită de sexul care li s-a atribuit la naștere. Un bărbat transgender este cineva care se identifică a fi bărbat, dar căruia i s-a atribuit sexul feminin la naștere; o femeie transgender este cineva care se identifică a fi femeie, dar căreia i s-a atribuit sexul masculin la naștere”, prevede ordinul Obama-Biden.
În consecință, ordinul prevede că „O școală poate oferi facilități separate în funcție de sex, dar trebuie să permită elevilor transgender accesul la astfel de facilități în concordanță cu identitatea lor de gen” – din nou, un băiat poate folosi dușurile fetelor în prezența lor.
„O școală nu poate cere elevilor transgender să utilizeze facilități care nu sunt conforme cu identitatea lor de gen sau să folosească facilități destinate utilizării individuale atunci când alți elevi nu sunt obligați să o facă. O școală poate, totuși, să pună la dispoziția utilizatorilor opțiuni individuale pentru toți elevii care doresc în mod voluntar o intimitate suplimentară”, mai spune același ordin.
Practic, școala nu poate crea băi și dușuri separate, individuale pentru elevii transgender, pentru că îi va discrimina. Iar dacă băieții și fetele care dețin un sex biologic și nu o disforie de gen vor mai multă intimitate, nu li se va oferi una standard, ci trebuie să o solicite.
Partea cea mai interesantă a ordinului Obama-Biden pe care noul președinte îl va reimplementa este că elevii transgender nu trebuie să fie supuși vreunui „tratament” medical înainte ca școlile să îi trateze în funcție de identitatea lor de gen. Pe românește, este de ajuns ca un elev ca un băiat să spună că este „fată” (sau invers) și pentru școală este de ajuns ca să se pună în mișcare, punându-i pe ceilalți elevi și studenți în poziția ingrată de a împărți facilitățile private cu persoane de sex opus.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.