În societățile contemporane s-a pierdut mult din ceea ce aș numi „aura” milosteniilor. Nu că ele n-ar mai exista – milostenii se fac, și poate chiar mai mult ca oricând în istorie. Filantropia a devenit o bună carte de vizită în zilele noastre, în care imaginea publică înseamnă totul.
Doar că, există un caracter expeditiv al milosteniilor și, din acest motiv, spun că s-a pierdut aura lor. Să explic puțin.
Milosteniile au intrat în zodia urgentului, au devenit o „bifă” pe care o punem rapid pe agendele noastre. „Am făcut-o și pe asta!”, spunem repede, și apoi trecem la următorul punct de pe lista de priorități. Aruncăm în grabă un bănuț pe pătura săracului, facem o colectă specială, dacă este cazul, apelăm la profesioniști și servicii specializate de asistență socială. Nu sunt rele aceste lucruri. Câtă vreme ajutăm pe cineva, e bine că o facem!
Totuși, cât de mult ne mai gândim la beneficiarii milosteniilor, la oamenii din spatele acțiunilor noastre grăbite? Când întreb aceste lucruri nu mă refer la o incursiune psihologică în universul tuturor oamenilor pe care îi ajutăm. Am da peste multe poveri pe care nu le putem duce. Dar, măcar o rugăciune putem spune pentru acești oameni. E suficient să știm că cei pe care îi ajutăm sunt oameni ca noi, și ne rugăm ca Dumnezeu să se îndure de ei și să-i ridice din situația în care se află.
Să învățăm să-l privim în ochi pe cel căruia îi facem un bine, oferindu-i o încurajare, un gest de dragoste, un semn că-i recunoaștem umanitatea, să-i transmitem că mai există o speranță și pentru el.
Milosteniile nu trebuie să fie doar servicii pe care le facem pentru cei necăjiți; ele sunt gesturi umane, legături între inimi, fărâme de speranță. Prin gesturile de milostenie admitem că viețile noastre sunt legate de ale celor din jur, afirmăm că suntem gata să rupem „ceva” din noi și să dăm altora.
Când îi dai cuiva o pâine îi semnalezi că ești deschis, că ai ce da, că pâinea e o aluzie la umanitatea ta și a celui pe care îl ajuți. Aceasta este aura milosteniilor. Să învățăm, deci, atât cât e posibil să facem acte de milostenie, dar să le și trăim!
Costel Ghioancă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.