Acolo sus, aproape de cer, pe un munte poate al credinței dătător de pace, cu steagul țării mele în mână și cu crucea Mântuitorului în spate, dar cu amândouă în suflet, mă gândeam la noi, la țara noastră.
Atât de liber eram și atât de mult îmi doream ca toată lumea să simtă această stare, mai ales cei ce îmi arată zilele astea că urăsc din inerție sau instigă din interes la ură, dezbinând parcă definitiv țărișoara noastră.
Liber și cu pace nu poți fi decât dacă ierți, în consecință să primești acea libertate plină de pace.
1 Decembrie - ziua noastră - este data în care poporul român a dat acea unitate care ne-a transformat într-o națiune liberă și respectată în lume.
Chiar dacă suntem despărțiți de idei, de valori, principii sau partide diferite, trebuie să ne lăsăm cuprinși de acel spirit al unității, prin iertare căutând să găsim ce este mai bun în aproapele nostru.
Cred că unitatea este răspunsul la frământările și disputele ce le avem în societate, în politica românească.
Avem o țară așa frumoasă, plină de posibilități și perspective nelimitate, cu oameni spirituali și plini de viață. Acum, la 102 ani de la întregirea țării, cred că a sosit timpul să îngropăm orice urmă de război, să strângem rândurile și să ne folosim capacitățile și înzestrările date de Dumnezeu pentru ca țara noastră, plină de resurse și posibilități materiale, să devină o binecuvântare pentru toți românii, dar mai ales pentru viitorul copiilor noștri.
Pentru gândul acesta mă rog la Dumnezeu, făcând prin credință pașii necesari pentru a mă afla din nou acolo de unde pot influența mai mult, dar numai cu voi: prin iertarea, dragostea, rugăciunea și mai ales, credința voastră, vom reuși!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.