Cine sunt „super-spiritualii”? Care sunt semnele după care îi poţi recunoaşte? Nu e uşor să îi caracterizezi, deoarece nu sunt toţi la fel. Unii îţi aruncă în faţă versete biblice pentru a te corecta. Alţii caută să te impresioneze cu experienţe sau revelaţii deosebite. Unii sunt sinceri şi mai puţin periculoşi. Alţii sunt mândri, şi satan îi foloseşte pentru a produce confuzie şi dezbinare.
Unui „super-spiritual” i se vor aplica măcar câteva din descrierile de mai jos:
1. Se cred mai spirituali decât majoritatea credincioşilor
„Super-spiritualii” şi-au stabilit anumite criterii, pe baza cărora evaluează cine este şi cine nu este duhovnicesc. De obicei, aceste criterii au la bază o interpretare strictă a Legii. E inutil să vă mai spun, dar un „super-spiritual” consideră că el împlineşte aceste standarde. Însă nu şi majoritatea celor din jur. Nu, ceilalţi oameni sunt lumeşti. Ei nu au aceeaşi înţelegere duhovnicească profundă ca a lui/ei.
Pentru crezurile lor, sunt mereu gata de luptă, indiferent de costuri. Sunt vocali şi condamnă pe alţii care au păreri diferite. Datorită stilului lor combativ, îi găseşti în mijlocul luptelor care produc divizări în biserici.
2. Le este greu să se supună autorităţilor.
„Super-spiritualii” sunt de obicei persoane mândre. Ei se cred mai spirituali şi mai dăruiţi inclusiv decât liderii lor duhovniceşti. Nu sunt învăţabili, deoarece cred că deja cunosc adevărul. Cum ar putea fi ei îndreptaţi sau învăţaţi de cineva care nu este la fel de aproape de Dumnezeu ca şi ei?
Datorită rezistenţei pe care o întâmpină, ei nu sunt foarte ataşaţi de biserica lor locală. Astfel, îi vei găsi vizitând şi alte adunări, în căutare de credincioşi cu convingeri asemănătoare.
3. Sunt duri şi grabnici în a judeca pe cei din jur.
Perspectiva lor este una fundamentalistă, bazată pe respectarea Legii. Se declară indignaţi de păcatul şi influenţa lumii care intră în biserică. Se plâng că nu se predică suficient despre sfinţenie (aşa cum o înţeleg ei).
Manifestarea unei atitudini de superioritate face ca relaţiile „super-spiritualilor” să nu fie foarte sănătoase. Adesea, conversaţiile lor au un spirit negativ. Oamenii se simt răniţi şi judecaţi. Prezenţa lor îi inhibă pe cei apropiaţi. De obicei, partenerul unui astfel de om este nefericit.
4. Văd prezenţa celui rău peste tot.
Chiar şi problemele mai mici de viaţă (ex. am pierdut autobuzul) sunt atribuite lui satan. „Să vezi cum a lucrat satan…!” Să fim serioşi, satan are lucruri mai importante de făcut decât să te irite pe tine pentru o chestie minoră.
Însă adesea, „super-spiritualii” ignoră contactul cu viaţa normală, sub pretextul că sunt ocupaţi cu treburi duhovniceşti. Unii pretind (o fi adevărat) că petrec mult timp în rugăciune şi se îndeletnicesc cu discipline spirituale, dar relaţiile lor sunt disfuncţionale. Ca părinţi, au tendinţa să fie ori neglijenţi ori excesiv de controlatori. Uită faptul că Isus Hristos, deşi a fost foarte spiritual, a trăit în lumea reală, interacţionând în mod sănătos cu cei din jur.
5. Depind prea mult de descoperiri, vise, semne.
Eu sunt de acord că Dumnezeu poate folosi vise, viziuni sau alte călăuziri speciale pentru a ne vorbi. Dar acestea trebuie validate de Scripturi. Un „super-spiritual” găseşte un verset (de obicei scos din context) potrivit pentru orice situaţie.
În pandemie, el ţi-a spus că Dumnezeu nu va lăsa pe cel neprihănit să se îmbolnăvescă de vreo urgie. Chiar 10.000 să cadă la dreapta lui. Tot el a fost printre cei care te-au avertizat de uneltirile lui Soros, tehnologia 5G, cipul implantat, etc. Fără să aibă la bază un studiu exegetic şi o înţelegere sistematică a Scripturilor, el a încercat să te convingă că virusul este pedeapsa Domnului şi că trăim sfârşitul veacurilor.
Dacă avem în jurul nostru astfel de „super-spirituali”, cum ar trebui să ne raportăm la ei?
Mai întâi, ar trebui să ne examinăm pe noi înşine. Să nu-i judecăm prea rapid. Oare există şi în noi o sămânţă a acestei atitudini? Dacă da, să scoatem mai întâi bârna din ochiul nostru, înainte de a putea scoate paiul din ochiul celuilalt.
Apoi, „super-spiritualii” ar trebui iubiţi. Ceea ce nu este uşor. Din cauza atitudinii lor critice, nu mulţi se înghesuie să-i iubească. În ciuda siguranţei de sine afişate, multora dintre ei le lipsesc afirmarea şi dragostea. Poate nu au primit suficientă iubire când au fost mici, poate unii chiar au fost abuzaţi. Şi astfel au ajuns să aibă un deficit emoţional care îi determină să caute atenţia altor oameni, pentru a-i impresiona.
În al treilea rând, ei trebuie şi îndreptaţi. Cineva trebuie să le spună că în creştinism nu cunoaşterea Legii, ci dragostea este aspectul central. Că harul aduce mântuire, şi nu legea. Că vameşul păcătos s-a coborât de la Templu neprihănit, nu fariseul care se îndreptăţea (Luca 18:9-14).
În ultimul rând, ei trebuie motivaţi să devină „super-spirituali” buni. Adică, dacă tot vor să fie zeloţi, atunci să îi întreacă pe alţii prin faptele lor bune. Să fie radicali în dragoste, smerenie, şi pocăinţă. Să se lase transformaţi din „fii ai tunetului” în „apostoli ai iubirii”.
În concluzie, aveţi grijă ce faceţi cu „super-spiritualii” de lângă voi. Dacă le sunteţi prieteni, învăţaţi să-i acceptaţi, să-i iubiţi, dar şi să-i confruntaţi. Dacă le sunteţi lideri, nu le daţi prea mult spaţiu de manevră. Nu-i implicaţi în slujiri duhovniceşti, înainte de a fi vindecaţi. Altfel, când paguba va fi deja făcută, s-ar putea să regretaţi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.