Florin Fodor 🔴 Cum să ne raportăm la falimentele morale ale liderilor creştini

 

• Postare din Aprilie 2014. Scurt update despre Ravi Zacharias la final, în Ianuarie 2021. 

Weekendul trecut a scos la iveală un nou faliment moral al unui important lider evanghelic. Pastorul Bob Coy al megabisericii de 20.000 membri Calvary Chapel din Fort Laurderdale (Florida) a admis că i-a fost necredincios soției, fiind astfel nevoit să demisioneze. Potrivit celor care îl cunoșteau, se pare că acest pastor era un lider eficient, un vorbitor carismatic, și un om foarte popular. Sub conducerea sa, în doar 30 ani, această biserică a crescut de la o mână de oameni până când a devenit una din cele mai mari biserici din America.

Nu este intenția mea aici să intru în detalii de scandal cu privire la cazul de față, puteți găsi mai multe informații căutând în Internet. Întrebarea la care aș vrea să răspund însă este aceasta…

Cum ar trebui să reacționeze credincioșii în astfel de situații?

În primul rând, inima noastră ar trebui să fie îndurerată. Îndurerată pentru situația rușinoasă în care s-a așezat acest om și pentru vinovăția pe care trebuie să o simtă acum. Îndurerată pentru umilința la care va fi supusă familia lui (soție, copii, etc.) fără voia lor. Îndurerată pentru șocul, confuzia, și dezamăgirea care a cuprins pe membrii bisericii lui. Îndurerată pentru întreaga comunitate evanghelică, care primește un nou șut în fund și căreia i se vor putea arunca din nou în față cuvintele “Nici voi nu sunteți diferiţi…”

În al doilea rând, ar trebui să arătăm înțelegere și dragoste. De prea multe ori, atunci când unul dintre noi se descalifică din perspectiva Evangheliei, toți ceilalți îi întorc spatele, respingându-l cu dispreț. Dacă vrem să întoarcem înapoi “oaia rătăcită”, trebuie să îi arătăm că ne pasă de ea. Când, în loc să simtă compasiunea și sprijinul comunității de credincioşi, “oaia” se va simți dispreţuită, judecată și condamnată, atunci cel mai probabil ea se va depărta de turmă.

Tendința noastră naturală este să condamnăm cu duritate pe cei care greșesc. Cuvintele Domnului Isus “Cel care este fără de păcat să arunce primul piatra…” ar trebui însă să ne domolească avântul. M-am bucurat să aud că cei mai mulți membri ai Calvary Chapel arată înțelegere față de pastorul lor. Deși Bob Coy a greșit și față de ei, aceștia aleg să ierte şi să arate har.

În al treilea rând, deși avem înțelegere față de păcătos, nu trebuie să minimalizăm gravitatea păcatului. Nu spunem cu ușurință: “Eh, toți păcătuim, ce mare lucru…” Un adulter sau un păcat asemănător aruncă o pată pe fața Bisericii. Lui Bob Coy a fost imperios necesar să i se ceară demisia. Dacă nu aplicăm disciplina, oamenii devin dezorientați. Unii dintre noi se arată în mod naiv atât de drăguți, încât afirmă că nu avem voie să ne judecăm unii pe alții… Dar oare de ce ne-ar fi îngăduit să judecăm păcatele dezgustătoare ale homosexualilor, curvarilor, sau corupților din lume, dar nu și pe cele ale păcătoșilor din Biserică? De fapt, noi aplicăm greșit Scriptura… Apostolul Pavel spune bisericii din Corint să nu îi judecăm pe cei din lume, pentru că ei vor fi judecați de către Dumnezeu. Însă cu privire la cei ce aparţin Biserică, tot apostolul scrie că “Este de datoria noastră să judecăm pe cei dinăuntru”.

În al patrulea rând, trebuie să ne cercetăm fiecare pe noi înșine. Oare cât de nesimțitori am devenit, încât ajungem să comitem tot felul de fapte ale firii, fără să mai simțim cercetarea Duhului Sfânt? Cum e posibil ca acest om să comită infidelități în timpul săptămânii, iar duminica să predice fără nici o mustrare despre sfințenia vieții creștine? Nu știu cum sunteți voi, dar eu mă simt împovărat de fiecare dată când depistez în inima mea o dorință de înălțare, un gând murdar, o motivație nepotrivită. Însă mulți credincioși de astăzi și-au bătătorit atât de tare cugetul, încât sunt pur și simplu inconștienți de propriile fapte ale firii (care pentru alții sunt evidente).

În al cincilea rând, trebuie să veghem mult mai serios unii asupra altora. În urmă cu ceva timp, am ţinut o predică despre importanța mustrării. Studiind, am rămas surprins să văd cât de pozitivă este privită mustrarea în Biblie. De exemplu: Cel înțelept iubește mustrarea, pe când cel nebun o urăște; Mustrarea este de folos pentru sufletele noastre; Ea este o unealtă spre îndreptarea caracterului nostru. Oare câți dintre noi sunt acei oameni pe care Biblia îi numeşte înțelepți, deoarece iau seama la mustrările altora? Din păcate,  reacţia noastră obişnuită este una opusă. Ne supărăm şi ne simțim jigniți atunci când cineva ne confruntă cu privire la un păcat pe care l-am comis.

Florin Fodor 🔴 “Super-spiritualii” de lângă noi

O biserică ar trebui să fie un loc sănătos, în care cei care îi trec pragul să se simtă în siguranţă. Şi totuşi, întâlnim adesea adunări locale divizate şi credincioşi răniţi, datorită influenţei unor „super-spirituali”. De fapt, puţine lucruri pot fi mai dăunătoare pentru o congregaţie decât un „super-spiritual” care manifestă lipsă de caracter.  

Cine sunt „super-spiritualii”? Care sunt semnele după care îi poţi recunoaşte? Nu e uşor să îi caracterizezi, deoarece nu sunt toţi la fel. Unii îţi aruncă în faţă versete biblice pentru a te corecta. Alţii caută să te impresioneze cu experienţe sau revelaţii deosebite. Unii sunt sinceri şi mai puţin periculoşi. Alţii sunt mândri, şi satan îi foloseşte pentru a produce confuzie şi dezbinare.

Unui „super-spiritual” i se vor aplica măcar câteva din descrierile de mai jos:

1. Se cred mai spirituali decât majoritatea credincioşilor

„Super-spiritualii” şi-au stabilit anumite criterii, pe baza cărora evaluează cine este şi cine nu este duhovnicesc. De obicei, aceste criterii au la bază o interpretare strictă a Legii. E inutil să vă mai spun, dar un „super-spiritual” consideră că el împlineşte aceste standarde. Însă nu şi majoritatea celor din jur. Nu, ceilalţi oameni sunt lumeşti. Ei nu au aceeaşi înţelegere duhovnicească profundă ca a lui/ei.  

Pentru crezurile lor, sunt mereu gata de luptă, indiferent de costuri. Sunt vocali şi condamnă pe alţii care au păreri diferite. Datorită stilului lor combativ, îi găseşti în mijlocul luptelor care produc divizări în biserici.   

2. Le este greu să se supună autorităţilor.

„Super-spiritualii” sunt de obicei persoane mândre. Ei se cred mai spirituali şi mai dăruiţi inclusiv decât liderii lor duhovniceşti. Nu sunt învăţabili, deoarece cred că deja cunosc adevărul. Cum ar putea fi ei îndreptaţi sau învăţaţi de cineva care nu este la fel de aproape de Dumnezeu ca şi ei?

Datorită rezistenţei pe care o întâmpină, ei nu sunt foarte ataşaţi de biserica lor locală. Astfel, îi vei găsi vizitând şi alte adunări, în căutare de credincioşi cu convingeri asemănătoare.

3. Sunt duri şi grabnici în a judeca pe cei din jur.  

Perspectiva lor este una fundamentalistă, bazată pe respectarea Legii. Se declară indignaţi de păcatul şi influenţa lumii care intră în biserică. Se plâng că nu se predică suficient despre sfinţenie (aşa cum o înţeleg ei).

Manifestarea unei atitudini de superioritate face ca relaţiile „super-spiritualilor” să nu fie foarte sănătoase. Adesea, conversaţiile lor au un spirit negativ. Oamenii se simt răniţi şi judecaţi. Prezenţa lor îi inhibă pe cei apropiaţi. De obicei, partenerul unui astfel de om este nefericit.

4. Văd prezenţa celui rău peste tot.

Chiar şi problemele mai mici de viaţă (ex. am pierdut autobuzul) sunt atribuite lui satan. „Să vezi cum a lucrat satan…!” Să fim serioşi, satan are lucruri mai importante de făcut decât să te irite pe tine pentru o chestie minoră.

Însă adesea, „super-spiritualii” ignoră contactul cu viaţa normală, sub pretextul că sunt ocupaţi cu treburi duhovniceşti. Unii pretind (o fi adevărat) că petrec mult timp în rugăciune şi se îndeletnicesc cu discipline spirituale, dar relaţiile lor sunt disfuncţionale. Ca părinţi, au tendinţa să fie ori neglijenţi ori excesiv de controlatori. Uită faptul că Isus Hristos, deşi a fost foarte spiritual, a trăit în lumea reală, interacţionând în mod sănătos cu cei din jur.

5. Depind prea mult de descoperiri, vise, semne. 

Eu sunt de acord că Dumnezeu poate folosi vise, viziuni sau alte călăuziri speciale pentru a ne vorbi. Dar acestea trebuie validate de Scripturi. Un „super-spiritual” găseşte un verset (de obicei scos din context) potrivit pentru orice situaţie.

În pandemie, el ţi-a spus că Dumnezeu nu va lăsa pe cel neprihănit să se îmbolnăvescă de vreo urgie. Chiar 10.000 să cadă la dreapta lui. Tot el a fost printre cei care te-au avertizat de uneltirile lui Soros, tehnologia 5G, cipul implantat, etc.  Fără să aibă la bază un studiu exegetic şi o înţelegere sistematică a Scripturilor, el a încercat să te convingă că virusul este pedeapsa Domnului şi că trăim sfârşitul veacurilor.  

Dacă avem în jurul nostru astfel de „super-spirituali”, cum ar trebui să ne raportăm la ei?

Florin Fodor 🔴 Dumnezeu ar putea opri pandemia…

 În cei 3 ani cât a trăit pe pământ, Mântuitorul Hristos

…ar fi putut rezolva problema sărăciei.

…ar fi putut reforma sistemul politic.

…ar fi putut îmbunătăți sistemul sanitar.

…ar fi putut construi cămine pentru orfani și văduve.

Și totuși, n-a făcut-o.

De ce?

Pentru că scopul Lui principal a fost altul.

E uimitor câte lucruri bune și de folos nu a făcut Isus. Cu puterea pe care o deţinea, ar fi avut cu siguranţă succes în orice proiect ar fi inițiat.

El a vindecat bolnavii, a mustrat bogații, a îngrijit de cei nevoiași, a dat învățătură în domeniul echității sociale. Și totuși, El a ştiut că obiectivul principal al misiunii Sale era altul.

Mai mult decât orice, El a urmărit transformarea din interior a inimilor oamenilor. Sau, în cuvintele Sale, …Fiul omului a venit să caute și să mântuiască ce era pierdut (Luca 19:10).

La fel şi astăzi. Privesc la tot ce se întâmplă în lumea noastră și ştiu că Dumnezeu

… ar putea opri șoferul băut care nu apucă să frâneze şi accidentează un copil care circula regulamentar.

… ar putea stinge incendiul din spital, care conduce la moartea unor bolnavi.

… ar putea schimba liderii corupţi, din pricina cărora creşte sărăcia în ţară.

… şi da, Dumnezeu ar putea opri într-o fracțiune de secundă pandemia provocată de coronavirus.

Și totuși, nu o face.

De ce?