După 7 ani de existenţă, cu peste 31 000 de postări, cu peste 50 de milioane de vizualizări (50 025 543 la 29.09.2020), cu peste 55 000 de abonaţi la newsletter-ul zilnic, cu un record de 197.071 accesări într-o singură zi, devenind astfel portalul de ştiri creştine din România cu cea mai rapidă creştere, părăsim platforma Blogger şi:

Suntem în construcţia unui site profesional, adaptat cerinţelor tehnologiei moderne

Angajăm redactori şi corespondenţi regionali şi din diaspora română

Încheiem parteneriate cu noi publicaţii şi site-uri de media

Pentru orice sugestie privind site-ul NewsNet Creştin, precum şi pentru angajare sau parteneriat, vă rugăm să ne scrieţi pe adresa de e-mail newsnetcrestin@gmail.com . Doamne-ajută!


Aici este locul unde îţi poţi promova eficient evenimentul. Scrie-ne pe adresa de e-mail newsnetcrestin@gmail.com!

sâmbătă, 10 octombrie 2020

Tony Berbece 🔴 Aveți grijă să nu vă mâncați...

 Oare cum vor cânta în Cer două Biserici una lângă alta, dacă aici pe pământ nu se pot “înghiți” una pe cealaltă? Dacă aici se ponegresc de zici că sunt afaceriști care vând cartofi și nu oameni care trebuie să ofere prin Hristos șansa mântuirii ce vor face sus? Oare cum se vor amesteca în Cer credincioșii a două Biserici de denominații diferite, dacă aici s-au numit eretici unii pe alții? Oare cum vor sta cei care au ținut sâmbăta lângă “ereticii” care au ținut duminica, oare cum vor sta cei care au mâncat porc lângă cei care nu au mâncat porc, oare cum vor sta cei care n-au vorbit în alte limbi lângă “schizofrenicii” care au vorbit în limbi și au tremurat ca “bețivii” din Fapte 2, adică precum Apostolii.

Oare cum vor cânta cei cu acordeoane lângă cei cu chitări electrice, oare cum vor cânta coriștii lângă cei cu band-uri de worship? Oare cum vor cânta surorile cu batic lângă “lepădatele” fără batic? Oare cum va sta sora fără ruj lângă sora cu ruj, ore cum va sta familia fără verighete lângă familia cu verighete, cel cu cravată lângă cel fără cravata aceea care arată spre iad? Oare cum vor sta preoții lângă pastorii “sectanți”? Oare cum vor sta cei care iau cina dintr-un pahar comun lângă cei care iau Cina Domnului din păhărele individuale? Oare cum vor sta ortodocșii lângă penticostali, baptiști, creștini după evanghelie și alții considerați “rătăciți”. Oare cum vor sta cei care au citit traducerea veche și arhaică ortodoxă lângă cei care au citit traducerea călugărului Cornilescu?
Oare nu ne minte Satana să ne mâncăm între noi? Oare nu ne pune Diavolul, denigratorul, să ne ocărâm și acuzăm între noi de vrute și nevrute? Oare asta vrea Capul Trupului nostru bine închegat? Ca mâna să nu mai spele trupul, ochiul să vadă doar pentru el, gura să tacă, piciorul să nu mai meargă pentru că nu-i de-acord cu ce face cine știe ce membru? Oare nu vrea Satana dezbinare și oare nu are agitatorii lui printre noi? Oare nu el ne stârnești unii împotriva altora când Pavel i-a mustrat pe creștini astfel: “Vă îndemn, fraţilor, în Numele Domnului nostru Isus Cristos, să aveţi toţi acelaşi fel de vorbire şi să nu fie dezbinări între voi, ci să fiţi pe deplin uniţi în gândire şi în scop. Căci, fraţilor, mi s-a dat de ştire despre voi, de către cei ai Cloei, că între voi sunt certuri...” (1 Corinteni 1:10-11). În scop uniți și nu dezbinați în diferențe. Iar de va fi să ne facem observații să o facem bazându-ne pe Scriptură și pe dragoste și nu pe invidii și pe ura firii. Sa rămânem în Scripturi, la mântuirea data doar prin Hristos.
Hristos ne-a chemat la unitate, iar în ultima rugăciune făcută pe când era în libertate pe pământ a spus: “Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum şi Noi suntem una (Ioan 17:22).” Oare agitatorii aceștia sunt în acord cu rugăciunea lui Hristos?
Cu prețuire,
Toni Berbece
Text: Galateni 5:14-15

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.