În țara noastră votul nu este obligatoriu. Fiecare decide dacă merge la urne sau rămâne acasă. Motivul de bază invocat de cei care stau acasă este acesta: „nu am cu cine vota!”
Sub această concluzie se află multe alte sedimente ale gândirii anti-vot: toți sunt corupți, nu e unul mai bun ca altul, toți sunt „o apă și un pământ”, oricum eu nu câștig nimic din asta, am ceva mai bun de făcut, oricum eu nu am primit găleți din plastic etc. Se poate să fie așa. Și totuși eu merg la vot. De ce?
- Pentru că, așa cum sunt ele, încă avem o țară, un președinte, un guvern și un parlament, încă avem orașe, încă avem comune și sate, avem oameni care muncesc, avem pensionari și copii, avem profesori și medici, avem agricultori și crescători de animale, avem drumuri și poduri, avem apă și canalizare și lista poate fi foarte lungă. Știu că sunt locuri unde nu le avem pe toate și mai știu că nu sunt la cel mai înalt nivel de excelență, dar le avem. Votul meu contează și influențează ce se va întâmpla cu toate acestea.
- Pentru că știu că, deși cei puțini și cu bani ”fac jocurile” și își mai bagă nasu’ și ”agenturile” străine, democrația nu poate fi total eludată. De fapt, cu cât e mai gros rândul votanților, cu atât jocul celorlalți e mai dificil. Deci, să merg la vot?
- Pentru că nu abandonez un ”suflet bolnav”. A fi om înseamnă să nu te gândești doar la tine, ci să fii o ființă socială, să trăiești în relații. Avem relații sociale, avem o viață socială, o viață a cetății, dacă vreți. Vreau că contribui la binele comun și să alin ”sufletul cetății” atât cât pot – cu un banal vot, cu civism, cu rugăciuni, cu competență, cu hărnicie. Da, e bolnav sufletul cetății dar nu îl pot abandona.
Când cineva drag e în spital, nu refuz să îl mai vizitez, pe motiv că nu știu dacă se mai face bine; când rana încă îmi sângerează nu refuz să mai pun pansament, că nu știu dacă se mai vindecă; când copiii sunt rebeli, nu refuz să le mai dau mâncare, că nu știu dacă mai scot oameni din ei, când mă cert cu soția nu divorțez, când mă enervează șeful nu îmi dau demisia de la lucru. Cred că morala e clară: viața nu e perfectă. Avem două opțiuni – să punem și noi mai multe bețe în roate sau să dăm o mână de ajutor.
- Cel mai important, pentru că Biblia mă învață să fiu implicat în cetate: Urmăriți binele cetății în care v-am dus în robie și rugați-vă Domnului pentru ea, pentru că fericirea voastră atârnă de fericirea ei!’ (Ieremia 29:7).
Așa că eu merg la vot. Nu știu ce vei face tu. Dacă nu mergi, nu renunț la tine. Încă te votez.
Costel Ghioancă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.