Cum să progresezi serios în sfințire? (I)
Te lupți de ani de zile să fii o persoană mai sfântă? Dorești o schimbare clară în viața ta? Ai obosit să tot eșuezi și te întrebi ce nu merge? Poate următoarele rânduri îți vor fi de folos!
Soluția este indiscutabilă: „Dacă Mă iubiți, veți păzi poruncile Mele.” (Ioan 14:15). O spune chiar Mântuitorul. Rezultatul iubirii reale față de Domnul Isus va fi, fără discuție, păzirea poruncilor Sale. Cea mai mare forță este în iubire. Pur și simplu, facem ce iubim! Din acest motiv trebuie să interiorizăm motivația pentru sfințire. Iubirea profundă este singura motivație care rezistă.
Dacă vrem să ne sfințim, fiindcă ne este teamă de pedeapsă, de rușine, din ambiție, din spirit de concurență, din pricina anturajului etc. progresul nostru va merge după dictonul „doi pași înainte și trei înapoi.” De ce? Simplu: când dispare stimulul exterior, trece și dorința de sfințire. Când nu ne mai temem, sau nu ne mai văd alții, când nu mai primim laude, dispare și motivația pentru sfințire și simțim acut gravitația păcatului.
Că așa stau lucrurile, o vedem chiar și în exemple mai banale: De aceea, trebuie să fiţi supuşi nu numai de frica pedepsei, ci şi din îndemnul cugetului. (Romani 13:5). Pavel spune aici că un creștin are o motivație interioară (îndemnul cugetului) pentru ascultarea de autorități. El se supune și dacă știe că nu va fi pedepsit. Doar așa există supunere constantă.
Deci, aici e cheia: vei progresa în sfințire dacă îl iubești pe Hristos. „Dar îl iubesc”, vom spune! „Știu sigur că îl iubesc și totuși nu reușesc să mă sfințesc”! Cum se explică? Iată cum: îl iubești, dar îl iubești mai mult ca pe tine? Mulți credincioși îl iubesc sincer pe Hristos, dar nu mai mult ca pe ei înșiși.
Acesta este motivul pentru care ei nu progresează în sfințire. Creștinii imaturi îl iubesc pe Hristos dar se iubesc mai mult pe ei înșiși, pe omul vechi. Cine credeți că va câștiga din lupta asta? Așa e, iubirea mai mare. Nu uitați, forța este în iubire.
„Dacă vine cineva la Mine, şi nu urăşte pe tatăl său, pe mama sa, pe nevasta sa, pe copiii săi, pe fraţii săi, pe surorile sale, ba chiar însăşi viaţa sa, nu poate fi ucenicul Meu. (Luca 14:26). Nu despre „ură, ca ură” vorbește aici Isus, ci despre dragostea mai mare …
Înțelegi, dragă cititor? Vezi iubite frate și soră în Hristos? Acesta este răspunsul la întrebarea care ne frământă de ani de zile. Ne împiedicăm mereu în același gropi fiindcă îl iubim pe Hristos, dar nu mai mult ca pe noi înșine! Aici e nevoie de marea schimbare!
Dar cum? E posibil să îl iubesc pe Hristos mai mult ca pe mine? Dacă da, cum ajung acolo? Vom căuta răspunsuri și la astfel de întrebări în partea a doua a acestei meditații.
Cum să progresezi serios în sfințire? (II)
De ce păcătuiesc, chiar și atunci când îl iubesc pe Isus? De ce nu văd un progres serios în ce privește sfințirea mea personală?
În prima parte a acestor reflecții biblice am găsit problema: ne iubim pe noi, mai mult decât pe Hristos! Forța stă în iubire, deci vom face ce iubim. Nu ne vom sfinți în mod serios, până când nu vom ajunge să-l iubim pe Domnul Isus mai mult ca pe noi! Dar cum e posibil?
Fără discuție, o astfel de performanță este lucrarea harului lui Dumnezeu în noi. Totuși, harul operează atunci când și noi suntem activi, când „ne dăm toate silințele” să ne sfințim. Iubirea de sine poate fi sugrumată doar dacă o prindem din două părți, ca într-o menghină, cu ceea ce putem numi forța dragostei de sus și forța dragostei de jos. Ce sunt acestea?
Dragostea de sus vine dinspre Dumnezeu spre noi, pe măsură ce contemplăm calvarul Golgotei: Noi Îl iubim, pentru că El ne-a iubit întâi. (1 Ioan 4:19). Altfel spus, iubirea se naște din iubire. Cu cât vom reflecta mai mult la realitatea iubirii lui Hristos, cu implicațiile ei, cu atât va crește și iubirea noastră față de Domnul. Orice acțiuni (citirea Bibliei, rugăciune, meditație, frecventarea Bisericii, cântecele, discuțiile cu alți creștini etc.) prin care îți fixezi privirea la cruce, la iubirea hristică, va naște iubire și în tine (2 Corinteni 3:18).
Dragostea de jos merge de la noi spre Dumnezeu, dar nu cum te-ai aștepta. Este o iubire ce se dovedește concret, cu fapta, prin acte zilnice de răstignire a eului. Aici e buba.
Mulți creștini se ocupă doar de „dragostea de sus” și teoretizează despre iubire, înșelându-se singuri. Vom ajunge să îl iubim cu adevărat pe Hristos dacă vom practica și dragostea de jos, dacă nu vom mai fi așa de indulgenți și ”miloși” cu noi înșine.
Cum funcționează dragostea de jos? Iată cum:
• îl iubești pe Hristos atunci când taci, cu smerenie, în fața cuiva care ți-a greșit, deși ai dreptate;
• îl iubești pe Hristos când fetița te roagă să o duci în parc, iar tu ești obosit;
• îl iubești pe Hristos când băiețelul vrea să fii Superman, dar tu ești rupt de trudă că nici ”man” nu mai poți fi;
• îl iubești pe Hristos când soția te roagă să îi faci un masaj;
• îl iubești pe Hristos când îl iei pe un frate de la gară sau aeroport pe la 2 noaptea,
• îl iubești pe Hristos când îi privești în ochi și pe cei mai neînsemnați ca tine;
• îl iubești pe Hristos când faci sport, luptând cu iedera caloriilor ce se cațără pe ființa ta;
• îl iubești pe Hristos când dai o pâine celui flămând și chiar mai mult decât o pâine;
• îl iubești pe Hristos când renunți la filme și show-uri de talente, ca să-ți cultivi sufletul;
• îl iubești pe Hristos când te cerți strașnic cu lenea. Lista e extrem de lungă.
Trebuie să fim „aspri cu noi”, ca Pavel, învățând, pas cu pas, să-l iubim pe Isus, de jos în sus. Hristos este în cei de lângă noi.
Mare atenție: cele două iubiri trebuie să meargă MEREU împreună!
Doar „iubire de sus” poate însemna teoretizare, neclaritate, auto-înșelăciune, selectivitate, temporalitate etc.
Doar iubirea de jos poate însemna umanism, filantropie, ambiție, mândrie și altele.
Dragostea de sus trebuie să o motiveze pe cea de jos, iar dragostea de jos trebuie să o demonstreze practic pe cea de sus. Cele două, mereu împreună. Aceasta este calea!
Un ultim lucru: nu te teme că ”vei muri” dacă ești prea aspru cu tine, dacă ”îți vei pierde viața”. Vei vedea că abia atunci când îi iubești pe Isus mai mult ca pe tine, te iubești cu adevărat (și) pe tine! Atunci vei fi mai sfânt.
Costel Ghioancă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.