După 7 ani de existenţă, cu peste 31 000 de postări, cu peste 50 de milioane de vizualizări (50 025 543 la 29.09.2020), cu peste 55 000 de abonaţi la newsletter-ul zilnic, cu un record de 197.071 accesări într-o singură zi, devenind astfel portalul de ştiri creştine din România cu cea mai rapidă creştere şi cu cele mai multe vizualizări, părăsim platforma Blogger şi:

̶S̶u̶n̶t̶e̶m̶ ̶î̶n̶ ̶c̶o̶n̶s̶t̶r̶u̶c̶ţ̶i̶a̶ ̶u̶n̶u̶i̶ ̶s̶i̶t̶e̶ ̶p̶r̶o̶f̶e̶s̶i̶o̶n̶a̶l̶,̶ ̶a̶d̶a̶p̶t̶a̶t̶ ̶c̶e̶r̶i̶n̶ţ̶e̶l̶o̶r̶ ̶t̶e̶h̶n̶o̶l̶o̶g̶i̶e̶i̶ ̶m̶o̶d̶e̶r̶n̶e̶

̶A̶n̶g̶a̶j̶ă̶m̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶d̶̶̶a̶̶̶c̶̶̶t̶̶̶o̶̶̶r̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶c̶o̶r̶e̶s̶p̶o̶n̶d̶e̶n̶ţ̶i̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶g̶̶̶i̶̶̶o̶̶̶n̶̶̶a̶̶̶l̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶d̶i̶n̶ ̶d̶i̶a̶s̶p̶o̶r̶a̶ ̶r̶o̶m̶â̶n̶ă̶

Încheiem parteneriate cu noi publicaţii şi site-uri de media

luni, 10 august 2020

Florin Ianovici 🔴 Voi face toate lucrurile noi

 

Călătoria noastră devine din ce în ce mai dificilă. Extrem de dificilă. Unii dintre noi au obosit teribil și se dau bătuți. Mulți s-au prăbușit pur și simplu sub greutatea poverilor si asprimii drumului. Nu au renunțat, dar nici nu mai găsesc puterea să meargă până la capăt.

Poate și tu te-ai oprit din a merge mai departe. Îți petreci timpul discutând despre cum era odinioară. Rugăciunile nu sunt mai aprinse, pasiunea slujirii nu arde cu flacără, iar timpul trece fără ca tu să mai faci vreun pas. Cândva erai exploratorul care trăgea aer în piept cu nesaț și cu privirea ațintită spre muntele Sionului înaintai viguros.

Acum din pelerin ai devenit un colonist care nici nu mai vrea să audă de chemarea muntelui, nici de glasul profeților care îndeamnă să mergi înainte spre Muntele Sfânt. Mai mult de atât, mulți am devenit cinici, contondenți cu cei care trec pe lângă noi si ne întreabă: de ce stai? Hai si tu pe cărarea care duce în sus...!

Încremeniți în monotonie.

Încremeniți în confort.

Înzăpeziți sub troiene de vise năruite.

Încremeniți în frica amintirilor dureroase.

E dimineața în care Dumnezeu vrea să auzi vuietul cetății Dumnezeului Celui Viu, a zecilor de mii de sfinți în sărbătoare, e vuietul Bisericii celor întâi născuți prin sângele legământului celui nou... E locul fără gelozie, fără bârfă, fără competiție, fără certuri. E locul în care nimeni și nimic nu va mai fi atins de patimi, păcat.

E dimineața în care Muntele Sfânt te cheamă la întâlnirea cu Cel după care ai suspinat, Dumnezeu care:

...îți va da înapoi tot ce ți-a fost luat

...îți va da înapoi anii furați de boală

...îți va da înapoi zâmbetul șters de durere

...cei muți vor cânta

...cei săraci vor fi săturați

...copiii smulși timpuriu din viață vor fi așezați în brațele părinților

...pacea va domni

Dacă trebuie să plătești un preț, nu ezita. Dacă trebuie să faci un sacrificiu, nu da înapoi. Mai lasă din bagaje. Întinde mâinile obosite spre Tatăl tău si El te va purta în brațele Lui până vei putea umbla iarăși pe picioare tale. Nu renunța, nu da înapoi, nu te lăsa mințit de filosofiile deșarte.

Auzi chemarea Muntelui Sfânt: urcă...!

El va face toate lucrurile noi.

Și aceasta nu este o lozincă electorală, ci promisiunea unui Dumnezeu care îți este Tată.

Florin Ianovici

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.