Dușmanii
nu se evită, din contră dușmanilor li se dau daruri. Biblia ne spune că celor
care ne urăsc și ne fac rău trebuie să le acordăm o mai mare atenție și
dragoste. Astfel “vom îngrămădi cărbuni aprinși pe capul lor” în sensul că le
vom da rațiunea peste cap făcându-i să se gândească la “acțiunile noastre
ciudate”.
Dușmanii
nu se bleastămă, noi nu ne blestemăm dușmanii, ci-i binecuvântăm. Le urăm numai
bine. Noi nu putem dori răul absolut nimănui, nici persecutorilor noștri. Când
Gafencu era bătut cu bocancii în gură de un securist, acesta i-a spus așa: “Mă
duc într-un loc unde vreau să ajungi și tu, mă duc în Rai.”
Dușmanii
nu sunt scutiți de rugăciunile noastre, noi luptăm pentru ei. Pavel ne-a spus
că noi nu luptăm cu carnea și cu sângele, ci cu duhurile răutății. Noi
creștinii știm că în spatele oricărui om care urăște și care face rău, rănind
persoanele din jur, stă o întăritură demonică, stau demoni care-l chinuie și pe
el și care-l controlează, așadar nouă ne pasă și ne rugăm pentru eliberarea
acelui om.
În
Al Doilea Război Mondial pe un front au început să se dea Noi Testamente
soldaților, aceștia le citeau când erau liberi, acolo în tranșee. Generalul a
observat că cine citea Noul Testament nu mai era atât de combativ, era milos,
încerca să cruțe inamicul și chiar prefera să ia prinși de război decât să împuște.
Atunci a ordonat să nu se mai citească Noul Testament pentru că soldații lui nu
mai erau niște ucigași cu sânge rece. Asta vrea Satana, să nu cititim
Scriptura, cea care ne dă pace, dragoste, bunătate, răbdare și îngăduință chiar
și față de dușmani.
Ne
dăm seama ce credință minunată este creștinismul numai privind la acest aspect,
al atitudinii față de dușmani. Dumnezeu să ne binecuvinteze și dușmanii și să-i
facă și pe ei copiii Lui!
Cu
prețuire,
Toni
Berbece
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.