Cu mai puțin de patru ore înainte de expirarea termenului pentru ca Guv. Statului Illinois J.B. Pritzker să depună opinia sa la cererea de interdicție de urgență formulată la Curtea Supremă a Statelor Unite de cele două biserici române din Chicago, guvernatorul a eliminat unilateral restricțiile asupra bisericilor și caselor de cult.
La câteva ore după ce Biserica Penticostală Română Elim și Biserica Baptistă Română Logos au înaintat o cerere de interdicție de urgență împotriva ordinelor abuzive ale Guvernatorului Illinois la Curtea Supremă, Judecătorul Kavanaugh i-a ordonat Guv. Pritzker să înainteze punctul său de vedere până joi, la ora 8 pm.
Chiar înainte de expirarea termenului, Guv. Pritzker a emis „recomandări” pentru deschiderea bisericilor, niciuna dintre ele fiind obligatorie. Bisericile se pot deschide fără restricție, implementând măsuri de siguranță așa cum au făcut-o și până acum, măsurile fiind chiar mai restrictive decât cele oficiale.
Aceste recomandări sunt doar niște sugestii și nu conțin nicio cerință executorie legală. Guvernatorul nu mai impune limita draconică de 10 persoane pentru serviciile religioase.
Recent, guvernatorul declara că nu va permite Bisericilor să se redeschidă complet până când nu va fi descoperit un vaccin sau un tratament, ceea ce putea însemna 12-18 luni.
Este o victorie completă, dar pe termen scurt. Dacă și până când nu există o declarație judiciară potrivit căreia Guv. Pritzker a acționat neconstituțional până acum, nu există nimic să-l împiedice să se răzgândească, fie în această criză, fie în orice viitoare criză.
Guv. Pritzker s-a arătat destul de dispus să ignore Constituția prin decret. Făcând acest lucru, el a provocat daune incalculabile bisericilor române reprezentate de Liberty Counsel și tuturor lăcașurilor de cult din Illinois.
Liberty Counsel va depune un alt document la Curtea Supremă, argumentând că ordinele neconstituționale ale Guv. Pritzker sunt capabile de repetare, dacă nu primesc un răspuns judiciar.
De asemenea, argumentul că presupusa încetare voluntară a acestor ordine împotriva bisericilor nu aduce în discuție cazul bisericilor, deoarece, întrucât el a emis unilateral ordinele și le-a aplicat agresiv, iar acum le-a anulat, guvernatorul le-ar putea restabili la fel de ușor.
Avocatul Liberty Counsel care a reprezentat cele două biserici române din Chicago este avocatul româno-american Harry Mihet.
Mat Staver, CEO-ul și Fondatorul Liberty Counsel, a declarat:
„Acțiunile unilaterale ale Guv. J.B. Pritzker sunt exemplul clasic al tiraniei. Știa că nu are autoritatea de a încălca drepturile Primului Amendament ale bisericilor și lăcașurilor de închinare, dar a făcut-o oricum și a continuat s-o facă până când cazul a ajuns la Curtea Supremă a Statelor Unite”.
„Guvernatorul nu poate fi de încredere că se poate supune Constituției. Faptul că recent a declarat că bisericile nu vor atinge 50 de participanți timp de 12-18 luni, iar acum, cu câteva ore înainte de înfățișarea de la Curtea Supremă a înlăturat toate restricțiile, ilustrează că nu a avut nici un temei legal pentru aceste ordine discriminatorii, în primul rând”.
„Singurul lucru care s-a schimbat a fost că guvernatorul a fost adus pe treptele Curții Supreme a Statelor Unite. Deși suntem bucuroși că toate bisericile și lăcașurile de cult nu mai au nicio restricție, vrem să ne asigurăm că această tiranie și abuz nu se vor mai repeta”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.