Departe de mine gândul să intru în dezbaterea
iscată zilele trecute pe tema ecumenismului. Și asta pentru că majoritatea
discuțiilor s-au transformat fie în atacuri la persoană, fie în lecții de
deontologie profesională date și de o parte și de cealaltă. Oricum, discuția pe fond
este absolut necesară, dar cu calm, în adevăr și în dragoste. Și fără a-i blama
pe unii doar pentru că sunt tineri. Contează mai mult dacă sunt sau nu biblici.
Cu siguranță unele reacții au fost exagerate, iar altele au avut un grad
ridicat de ipocrizie și miros de politică bisericească. Am doar câteva observații
nu pe fond, ci pe procedură și vreau să-mi exprim nedumerirea cu privire la o
afirmație în exclusivitate, despre ecumenismul din timpul dictaturii comuniste,
aruncată pe piață nu știu cu ce scop.
Am observat pentru a nu știu câta oară că suntem
apărători înfocați ai principiilor, când e vorba de fețe care nu ne plac.
Atunci devenim justițiari și vrem sânge, dăm sentințe definitive și apoi plecăm
la culcare cu conștiința împăcată. Dar, cum se întâmplă să fim noi trași la
răspundere, primul gest e să "sunăm un prieten" sau să facem bășcălie
de cei care pun întrebări, doar, doar atragem disprețul celor mai mulți. Am
observat că suntem plini de avânt justițiar când e vorba să îi punem la punct
pe alții sau când ne dăm de ceasul morții să scoatem paiul din ochiul altuia,
dar devenim brusc afectați când e vorba de propria persoană. Vrem respectarea
principiilor, suntem împotriva abuzurilor, dar de ce atâta grabă când suntem
noi cu musca pe căciulă?
Am fost surprins să aflu că la întâlnirile de
rugăciune şi dialog între reprezenții cultelor, în perioada regimului comunist,
"liderii cultelor se întâlneau să se roage şi să găsească modalități princare să se apere de abuzurile regimului opresiv şi să lupte împreună pentrulibertate". Nu am auzit niciodată până acum, nu am văzut vreodată un
document care să ateste că liderii cultelor de atunci se adunau "să lupte
pentru libertate". Dimpotrivă, am văzut documente care atestă că erau
vânduți regimului comunist și luptau deschis împotriva celor care luptau pentru
libertate. Mai mult, se întreceau în laude și osanale la adresa conducătorului
iubit și-i trimeteau scrisori de preamărire, inclusiv pe 19 decembrie 1989, în
timp ce Timișoara își jelea eroii morți cu două zile înainte. Și nu și-au cerut
niciodată iertare pentru asta, dar au continuat să dea lecții de deontologie
pastorală celor mai tineri.
Văzând ceea de am văzut și auzind ceea ce am auzit
zilele acestea, în spațiul public sau la întâlniri cu diferiți creștini, am
ajuns din nou la concluzia că pe noi, despre evanghelicii români vorbesc, nu ne
va ucide corupția din societate. Nu va apuca. Nu ne va ucide nici ideologia de
gen, nici avântul homosexualității sau al corectitudinii politice. Nu ne vor
ucide nici rătăcirile doctrinare îmbrățișate de prea mulți în ultima vreme. Vom
fi striviți de ipocrizie, suficiență și aroganță. Iar pe unii ne va ucide
ignoranța și prostia.
Samy Tuțac
▲ ▲ ▲ TOPUL celor mai citite articole din ultima săptămână (selecție automată) la momentul publicării articolului de mai sus:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.