Laurențiu
este un bun prieten al meu. Săptămâna trecută mi-a spus că e foarte trist. A
fost la școală blindat cu cadouri pentru copiii pe care-i învață. Numai că
acele cadouri puteau fi cumpărate pe bonurile pe care copiii le strânsese pe
răspunsuri la ore! „Nicu, copiii
nu au vrut să cumpere aproape nimic! Nu au fost impresionați deloc de ce le-am
oferit! Nu îmi revin nici acum! Și m-am străduit...”
În
aceeași seară, Claudiu, misionar în SE Asiei mi-a trimis câteva fotografii cu
copiii care mâncau o fiertură sărăcăcioasă de orez! Direct pe pământul rece!
Pentru o mulțime de copii români cadourile de Crăciun au valoare decât
nedesfăcute din cutie. Apoi în trei minute devin plictisitoare. Pentru milioane
de cambodgieni orezul este cadoul cel mai prețuit de Crăciun.
Vorbeam
cu Laurențiu că tot așa se întâmplă și prin biserici: creștinii sunt din ce în
ce mai nemotivați: nu mai sunt dornici de predici, de cântări noi, de
evanghelizări, de ajutorarea sărmanului, de colinde... Chiar și în ziua de
Crăciun sunt plictisiți! Cu ochii pe ceas. Cu gândul la sarmale... Mi-aduc
aminte că în urmă cu câțiva ani, după programul copiilor și tinerilor, în jur
de 11,40 un frate mi-a șoptit încetuț înainte să urc la amvon: Profesore, să nu
treci și tu cu predica după 12... E Crăciunul azi, avem și noi de aranjat masa
acasă!” Atunci am înțeles că și pe la noi, prin biserici, apetitul unora de
Crăciun e decât gastronomic!
Paradoxal,
și de Crăciunul acesta Hristos rămâne la fel de iubitor, de smerit, de blând și
neplictisit de noi! În ciuda faptului că ne știe și pe dinafară și pe
dinăuntru...
Nicolae.Geantă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.