Dacă
lipseşte ceva vizibil creştinismului, lucrul acela se numeşte pasiune. Pasiunea
aceea care te arde, care te scoate în stradă, care te face să cânţi, plângi,
ţipi, să sari în sus de bucurie.
Pasiunea
care te face să mori cu fiecare mort fără Dumnezeu, să te rogi cu fiecare celulă
din trup, să aştepţi pe Hristos ca o mireasă cu urechea ciulită, aşteptând
alaiul în poarta casei.
Dacă
vrei entuziasm el nu trebuie căutat prin biserici pentru că nu e. Teologia
noastră a făcut bucuria praf pentru că sfinţii care se bucură sunt eretici
numai buni de puşi pe rug. Hristos iubeşte mutrele pocite, grave, schimonosite,
ţepene, ridicole şi constipate. Bucuria e lumească şi poate de aceea nu va fi
prezentă în iad, ci numai în rai.
Lipsa
naşterii din nou însoţită de o religie găunoasă creează iar lipsă de pasiune,
care se vede în felul în care cântăm, predicăm, ascultăm şi facem colecta. Dacă vrei pasiune du-te la un meci de fotbal, du-te la un
concert rock pentru că acolo se pune suflet. Noi o folosim cu economie ca să ne
ajungă până în necazul cel mare. Păcatul nu naşte oameni pasionali, ci nişte
oameni de zăpadă tăcuţi privind cu ochi de cărbune la morcovul pus greşit în
loc de nas.
Va trebui să reinventăm pocăinţa. Va trebui să-L reinventăm pe Hristos.
Urmarea Lui, zicea Toma de Kempis, trebuie să fiu un foc mistuitor care te arde
în cel mai frumos holocaust.
Montesquieu
povestea despre un pastor care, după ce a făcut o febră zdravănă, a vorbit
numai în versuri. Sănătatea i-ar fi ascuns talentul.
Faceţi
duminică dimineaţa o rugăciune în biserici ca să ne ajute Dumnezeu să ne
îmbolnăvim grav de Hristos. Să avem parte de o metastază cruntă a bucuriei şi
pasiunii care să inoculeze în ceilalţi microbul urmării Celui ce ne vrea plini
de Duh. Lăsaţi figurile grave pentru statui...
Vladimir Pustan
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.