În ultimele zile am primit mai multe mesaje din partea publicului
referitor la filmul „Frăția" de pe Netflix și afirmațiile pe care le
conține despre România și referendumul pentru căsătorie de anul trecut. Am
citit și unul dintre materialele cu pricina publicat ieri pe HotNews: www.life.hotnews.ro
Nu ar trebui să ne surprindă ceea ce citim. Mass-media occidentală, dar
și cea românească, este decisiv anti-creștină și pro-minorități sexuale.
Monitorizez de aproape 20 de ani evoluția mass-mediei americane privind
derularea conflictului valoric și ideologic între Stânga radicală și
anti-creștină și mișcarea conservatoare din America, alcătuită în marea ei
majoritate din creștini practicanți.
Rar, ori chiar foarte rar, se observă articole și comentarii fără tentă
conspirativă, echilibrate și care prezintă în mod nepărtinitor perspectiva
creștinilor privind subiectul. Filmul „Frăția" este unul dintre aceste
materiale, produs propagandistic al cărui scop este de a denigra creștinii și
pe cei care se implică în promovarea valorilor creștine în spațiul public.
Neadevărurile din documentarul „Familia” privind Referendumul și
Coaliția pentru Familie sunt evidente. Nu o dată, ci de mai multe ori am fost
abordat de jurnaliști, atât români, cât și străini, care erau interesați mai
puțin in originile referendumului și preocupările creștinilor români și mai
mult, ori în primul rând, de presupusa influență a americanilor sau a lui Putin
asupra referendumului și originilor lui.
Unii dintre voi știți că în octombrie am fost abordat de Los Angeles
Times și de televiziunea daneză privind referendumul. O jurnalistă de la LA
Times a petrecut o zi întreagă cu mine și încă doi colegi de campanie la Iași,
urmărind îndeaproape desfășurarea referendumului pentru familie acolo. Era
interesată să știe dacă americanii, și în mod special neoprotestanții
americani, erau ori au fost implicați în organizarea referendumului. Răspunsul
meu a fost adevărat, direct și categoric: NU.
Văzând că eram nedumerit de întrebarea ei, jurnalista mi-a spus că
auzise zvonuri în cercurile jurnalistice din SUA că referendumul ar fi fost
lansat de americani. A vrut să vină în România deoarece citise în materialele
propagandistice ale organizației Southern Poverty Law Center că referendumul
era o inițiativă a conservatorilor americani. Era sceptică privind informațiile
pe care le auzise și de aceea a venit în România, sa încerce să le confirme.
După o zi petrecută în România, a plecat, fiind convinsă că referendumul nu
avea nimic de a face cu conservatorii americani și că era un proiect în
întregime de inspirație și origine românească.
Jurnalista daneză, însă, mi s-a părut cea mai deschisă și echilibrată în
întrebările ei. Am petrecut câteva ore cu ea la București, discutând și filmând
în jurul Palatului Parlamentului. Mă întreba în mod repetitiv de ce promovam
referendumul. Răspunsul meu a fost că doream să asigur că viitorul familiei și
căsătoriei la români e determinat de cetățeni, nu de tribunale ori politicieni,
așa cum se întâmplase în alte țări. Așa cum, de fapt, îi stă bine unei țări
democratice și unui stat de drept.
Din nefericire, nici o publicație ori post de televiziune din România nu
m-a contactat pe parcursul referendumului pentru a afla perspectiva noastră, a
inițiatorilor, privind referendumul. Mass-media scria despre inițiatorii
referendumului, dar a preferat să nu dialogheze cu noi. Ăsta nu poate fi numit
jurnalism. A fost o propaganda creată pe falsități, neadevăruri și alegerea
intenționată de a nu face cunoscută publicului din România poziția mișcării
pro-familie din România privind referendumul.
Ceea ce arată din nou importanța organizării noastre într-o mișcare
distinctă cu influență în societate, fără a depinde de alții.
Peter Costea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.