Tony Berbece 🔴 Către “pompierii” care sting bucuria Bisericii

Observ o tendință de a critica închinarea plină de entuziasm a Bisericii, a Trupului lui Cristos. Observ tot mai mulți “pompieri” care caută să stingă bucuria, care-și întind furtunele și stropesc cu jetul descurajări, al legalismului și al tristeții acolo unde Duhul toarnă bucurie. Ce ați vrea să facem fraților după ce ne-am plâns păcatele și ne-am lăsat de ele? Ați vrea să o ținem în doliu după firea noastră toată viața? Eu așa-i văd pe creștinii aceștia triști tot timpul, zici că sunt în doliu după poftele lor, zici că-și plâng de milă, zici că au fost mutați în Iad și nu în Locurile Cerești cum ne zice Scriptura.

David a cântat sărind în sus de bucurie când a dus chivotul în Ierusalim la Cortul dedicat lui, iar Dumnezeu ne spune că în vremurile din urmă va ridica din dărâmături tocmai acest Cort (Amos 9:11), care simbolizează spiritul închinării libere, cu instrumente de tot felul și 24 din 24, 7 din 7, nu spiritul tristeții și al legalismului. Cum se vor împăca acești pompieri care sting bucuria închinării cu Cortul lui David? Se uită cu ochi răi și critici la luminile colorate de parcă acelea ne pot întina ochii, la tobe și la chitări, se uită cu ochi răi la faptul că tinerii caută pe Domnul și sunt niște închinători entuziaști gata să bată fin palme și să chiuie, descurajându-i și debusolându-i cu spiritul lui Mical, care a fost pedepsită de omul lui Dumnezeu, David, pentru că l-a criticat pentru felul lui de închinare față de care Dumnezeu nu a avut nimic de obiectat (dacă ar fi avut s-ar fi întâmplat ce s-a întâmplat cu Uza înainte).

Oare nu vor da socoteală înaintea Duhului de bucurie din Cristos acești oameni? Ne uităm în Bisericile lor și fiecare slujbă pare o înmormântare și nu o celebrare a învierii în Cristos. Ce vede lumea la noi? Oare tristețea ne caracterizează pe noi ca și creștini? Nicidecum. Pavel și Sila cântau câtări de laudă și cred că țineau ritmul cu zăngănit de lanțuri și cu bătut din butucii de la picioare, acolo în închisoare, și în urma acestui spirit viu al închinării Dumnezeu i-a eliberat. Ei se bucurau în butuci și cu lanțuri, noi azi căutăm tristețea și critica deși Dumnezeu ne-a dat de trei decenii libertate. Pavel din închisoare a realizat cel mai bine că atunci când e timpul bucuriei trebuie să te bucuri, spunându-le fraților apăsat: “Bucurați-vă, iarăși zic, bucurați-vă!”

Tocmai am primit un filmuleț de la o mămică a cărui băiat a fost internat într-un spital, având probleme de sănătate destul de grave, dar și acolo și-a luat o tobă mică să laude pe Domnul cu toba, pentru că el este toboșar în Biserica la care merge. Mama lui îmi povestea că atunci când iese din spital pentru câteva ore pentru a veni acasă la familie, alege să laude pe Domnul cu tobele și pentru că într-o zi nu avea bețe a bătut cu lingurile de lemn. Așa se închină acest tânăr și nu a lăsat boala să-i fure entuziasmul închinării. Bucurați-vă fraților cât mai aveți timp!

Cu prețuire,

Toni Berbece