Marius Birgean 🔴 Evaluarea care contează cu adevărat

Este din nou final de an și momentul bilanțului. Privim în urmă la urma pașilor în valea acestui an și încercăm să identificăm pe unde au mers pașii noștri, cât de drept ne-a fost traseul sau, dimpotrivă- câte ocolișuri sau scurtături am făcut. Urmează să tragem linie și să cântărim a fost mult sau puțin rodul cu care ne lăudăm? Avem satisfacția să raportăm un an mai bun decât anul anterior? Am fost mai credincioși în 2018 decât în 2017? În lupta pentru sfințire, aratăm oare mai mult cu Cristos sau cu vechiul Adam? Cum stăm cu virtuțile care compun roada Duhului, șamd?

Acestea sunt întrebări de evaluare, serioase, pe care ar trebui să și le pună orice creștin  nu numai în preajma Anului Nou, ci la sfârșitul fiecărei zile, fiecărei săptămâni, fiecărei luni în parte. Și nu sunt singurele. Ele fac parte dintr-un efort necesar, catartic al fiecărui credincios în urmărirea cu ardoare a țelului de a fi tot mai plăcut stăpânului Său și mai asemănător cu Domnul său.

Numai, că indiferent cât de serioasă ar fi evaluarea personală- sunt totdeauna lucruri care ne scapă. Există mereu un element de subiectivitate care afectează vrem, nu vrem- rezultatul. Așa că, ce este de făcut? Să nu ne mai evaluăm deloc? „Pe voi înșivă , cercați-vă dacă sunteți în credință…” le scria Pavel corintenilor în finalul celei de a doua scrisori canonice către biserica lor. Dar în alt pasaj adresat tot lor, la începutul primei sale epistole (scriindu-le într-un context marcat de subiectivitate și preferințe firești ale unor credincioși imaturi spiritual, care nu se sfiau să sfâșie unitatea trupului), Pavel își afirmă bine chemarea și responsabilitatea care rezultă din ea. Chemarea este impresionantă:„slujitori ai lui Cristos”și „ispravnici ai tainelor lui Dumnezeu”, un fel de manageri spirituali administrând tainele divine revelate oamenilor (1 Cor 4:1). Un asemenea statut implică responsabilitatea de a fi credincios: „Încolo ce se cere de la ispravnici este ca fiecare să fie găsit credincios în lucrul încredințat lui” (v.2). Este clar că încredințarea este dată de Dumnezeu și evaluarea o face tot El. 

Deaceea, Pavel nu este interesat nici de evaluarea oamenilor, nici de propria evaluare pentru că, în final, acestea sunt de mai mică importanță. Ceea ce contează cu adevărat, este evaluarea lui Dumnezeu: „Cel  ce mă judecă este Domnul” (v.4b) Dominat de această realizare, Pavel s-a străduit permanent să păstreze un gând curat înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor. „Fiindcă cunoaștem frica (teroarea, lit.) Domnului, pe oameni căutăm să îi încredințăm” spune Pavel, după ce în versetul anterior se referă la judecata de la scaunul de judecată a lui Cristos (2 Cor 5:10). Da, Pavel a trăit mereu cu conștientizarea evaluării sale de către dreptul Judecător și la fel ar trebui și noi. Într-o societate care se eschivează de la gândul judecății finale, noi ar trebui să fim primii care să aducem lumii aminte mereu despre ea, motivând semenii să caute refugiu în Cristos și în salvarea Lui. Cum să o facem însă? 

 

Putem începe printr-o certare și judecată de sine intransigentă pe care să ne-o facem des, periodic, oridecâteori este nevoie. Nu trebui să așteptăm sfârșitul anului – ea poate fi la sfârșitul fiecărei zile, al fiecărei săptămâni. Putem însă cere ca David, ca Domnul să ne cerceteze El bine și să ne pună pe calea veșniciei (Ps.139:23,24). Putem să decidem să trăim fiecare zi ca și când ar fi ultima din viața noastră, ca și când în fiecare zi putem da ochii cu Creatorul, Stăpânul și Judecătorul. Am putea să adoptăm această rezoluție la început de an și să o înoim în fiecare zi. În acest mod, vom trăi mai responsabili și la sfârșitul lui 2019 vom avea mai puține regrete, dacă nu ne-am dus noi la Domnul sau nu a venit El la noi. Căci și într-un caz și în altul, urmează judecata care contează.Fie ca ea să ne găsească fără prihană, fără vină și în pace. La mulți ani cu Domnul!

Marius Birgean