Mă uit la bocanci. Goi şi trişti ca două morminte surori săpate în lutul îngheţat. Iar a trecut moşul şi n-a lăsat nimic... Ba da! Facturi de la apă şi curent, impozitul, taxa de drum, asigurările obligatorii, reţetele copiilor de dus la farmacie, parbrizul îngheţat al Daciei ce nu vrea să pornească. Un câine comunitar iese cu ochii umezi de sub maşină şi sunt fericit că nu porneşte hârbul. Doi tineri se sărută... El i-a adus un trandafir îngheţat, casant şi parcă şi îmbrăţişarea e tot degerată.
E 6 decembrie 2018 şi mi-e dor de Vama Veche de scoici şi soare mult. Leonardo da Vinci cumpăra păsări din piaţă prinse în colivii şi apoi le dădea drumul. În fiecare zi elibera păsări din temniţa materialismului şi de aceea are artistul faţa atât de senină.
Nu sunt destule păsări pentru câte feţe triste sunt în dimineaţa asta pe stradă. Suntem un popor de murături în aşteptarea unui moş ce s-a împotmolit pe undeva prin univers şi ne lasă bocancii goi şi reci. Se aud colinde pe stradă ce ne întorc cu gândul în copilăria de unde am evadat prea devreme.
În ieslea Betleemului se pune fânul pentru culcuşul unei naşteri aproape neobservate... Ne-am băgat capul în magazine şi laptopuri şi nu vedem steaua licărind a drum lung. Obosiţi de propriile chipuri, convinşi că universul se sfârşeşte cu debaraua plină de haine, plimbăm căţeii pământului în lesa păcatului.
Cu capul în troaca cu lături, fiul risipitor a întrebat „Asta e tot ce mi se poate oferi?” „Nu!”, a auzit, „aşa că întoarce-te acasă”.
Când vei privi în bocancii goi, când te vei sătura de pachetul primit sub brad, adu-ţi aminte că e vremea să te întorci spre iesle. Doar de acolo vin lucrurile care nu trec şi de care are sufletul tău nevoie.
V l a d i m i r _ P u s t a n
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.