luni, 2 iulie 2018

Virgil Achihai 🔴 VALORI de VIAŢĂ pentru care TRĂIESC şi pe care le TRĂIESC! Şterge cuiva identitatea de neam, credinţă şi gen, iar astfel nu va avea viitor!


Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia?” – Romani 8:35

            Port în inimă, oriunde aş fi în lumea aceasta, valori de viaţă de care nu mă pot despărţi, pe care nimeni şi nimic nu mi le poate lua şi pe care nu am dreptul să le uit sau să le negociez. Acestea sunt: dragostea de Dumnezeu, de familie şi de neam.
            Le port în inimă nu ca simple stări emoţionale trecătoare, ci prin CREDINŢĂ!
            Mi-au fost sprijin în vremuri grele şi m-am bucurat prin ele, în vremuri de mulţumire sufletească.
            Le-am trăit şi mărturisit din convingere atât în trecut, cât şi în prezent. Vreau să le trăiesc şi să le mărturisesc şi în viitor, tot cu ajutorul lui Dumnezeu. Este dreptul meu să am convingeri, iar ele izvorăsc din adevărurile Sfintei Scripturi. În acelaşi timp, este obligaţia mea să trăiesc conform acestor convingeri. În acest context, cred şi mărturisesc că tiparul Bibliei cu privire la familie este unul singur: un bărbat alături de o femeie ce aduc pe lume, prin puterea lui Dumnezeu, copii.
            Este dreptul nostru ca şi cetăţeni ai României să solicităm organizarea Referendumului pentru modificarea art. 48 din Constituţie, în sensul celor menţionate anterior.
            Este obligaţia clasei politice, fie de la guvernare, fie din opoziţie, a Preşedintelui ţării, să asculte vocea şi dorinţa populară susţinută de peste trei milioane de semnături.
            Mulţumesc, în numele Bisericii Creştine după Evanghelie, Coaliţiei pentru Familie, pentru implicarea ei de până acum. A fost şi este lupta lor, dar este, în primul rând, a noastră, a milioanelor de creştini români, care în anul Marii Uniri doresc să reafirme adevărul Evangheliei, puterea ei atât în a schimba, cât şi în a uni pe oameni.  
            Mulţumesc tuturor parlamentarilor ce se luptă, ce armele dezbaterii parlamentare, pentru ca legile să fie modifice în susul organizării Referendumului.
            Mulţumesc tuturor creştinilor, ortodocşi, catolici, protestanţi, evanghelici, ce au semnat şi se roagă pentru organizarea referendumului. Doar împreună vom reuşi!

            Mulţumesc lui Dumnezeu pentru toţi aceia care se luptă pentru familia naturală, dar pe care nimeni nu îi cunoaşte. Vă cunoaşte Dumnezeu!
            Am câteva lucruri pe care le port în inimă, ori şi unde aş merge în lumea aceasta: dragostea de Dumnezeu, de familie şi de neam.
            Nimeni şi nimic nu mi le poate lua! Binecuvintează Doamne, România!
Căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nicio altă făptură, nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu care este în Isus Hristos, Domnul nostru.” – Romani 8:38-39

Virgil Achihai

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.