Nota traducătorului: Analiza se intitulează în original „Just Desserts: Why the Masterpiece Decision Is a Win for All Americans” și este publicată pe blogul organizației juridice Alliance Defending Freedom – „ruda americană” a ADF International, implicată după cum știți în pregătirea referendumului pentru căsătorie din România. Alianța l-a reprezentat pe cofetarul creștin Jack Philips în fața Curții Supreme, care în SUA are rolul de tribunal constituțional federal și ale cărui decizii au putere de lege.
Noi apreciem însă că decizia în cazul Philips nu este relevantă doar pentru cetățenii americani sau pentru jurisprudența privind libertatea religioasă din Statele Unite. Deși, într-adevăr, regimul drepturilor și al libertăților este pe alocuri foarte diferit de cel european, putem face o paralelă între agenda lobby-ului homosexual din Statele Unite și a celui din partea noastră de Atlantic. Că este așa stă mărturie și intenția pe care asociația așa-ziselor minorități religioase, împreună cu o instituție de Stat, CNCD, au declarat-o cu ocazia semnării protocolului de colaborare dintre cele două: „combaterea folosirii abuzive a libertății religioase”. Dacă doriți să știți ce înseamnă „libertate religioasă folosită abuziv” pentru Accept și CNCD, vedeți cazul lui Jack Philips ca să înțelegeți de ce victoria acestuia este importantă și pentru noi.
de Chris Potts, 4 iunie 2018
Dacă ar fi fost vorba în confecționarea unui tort doar despre niște glazură, câteva litere și modele colorate, afacerea lui Jack Phillips nu s-ar fi numit „Masterpiece [masterpiece, tradus prin „operă de fundamentală”, mai are și semnificația de operă produsă de un învățăcel care aspira să devină maestru, în sistemul medieval de ghilde, n. tr.] Cakeshop” și el n-ar fi fost renumit pentru abilită și creativitate. Ar fi fost doar una alt tip care face brioșe și prăjiturele.
Denumirea „Masterpiece” nu e o expresie a mândriei și nici un indicator al faptului că Jack crează prăjituri „artistice”. Ci o mărturie a faptului că munca sa este inspirată de ceva – sau mai bine spus de Cineva – inseparabil de ceea ce Jack crede și este: Stăpânul [Master] întregii creații și au tuturor ființelor vii.
Jack este creștin. Viața sa este înrădăcinată în această credință, și la fel este și munca sa. Dorința de a trăi o viață duhovnicească nu este ceva e care să îl poată lăsa la masă după micul dejun și să îl preia din nou seara, după cină. Pentru cei ca Jack, a trăi înseamnă a-și onora în mod conștient Stăpânul. Și în decizia privindu-l pe Jack, Curtea Supremă a găsit că astfel de credință merită să fie protejată. Oamenii nu pot fi tratați incorect doar pentru că îmbrățișează perspective asupra mariajului pe care guvernul le-ar putea respinge.
Unii din cultura noastră ar putea obiecta: astfel de devoțiune religioasă este fanatică. Dar Jack nu se ghidează după cultură; el se ghidează după Biblie. Și Biblia i spune să iubească pe oricine – chiar și pe cei cu care nu este de acord. Dar nu îi spune să fie de acord cu toată lumea pe care o iubește, sau să-și „adapteze” credința ca să facă pe plac altora. Își poate trata clienții cu respect și fără să facă orice aceștia i-ar cere.
Asta nu e prea greu de înțeles pentru majoritatea americanilor. Noi toți, indiferent de credințele noastre, avem în preajmă oameni la care ținem și care nu văd lumea la fel ca noi. Adică, avem opinii diferite. Ei au alegerile lor, noi, pe ale noastre.
Nimeni n-ar trebui să trăiască într-o țară în care cineva, inclusiv guvernul, ar putea schimba această stare de fapt, prin forțarea noastră de a acționa conform propriei conștiințe. Această idee violează definiția universală, de bază a libertății, corupe ADN-ul națiunii noastre ca „patrie a celor liberi” [aluzie la imnul Statelor Unite, n. tr.].
În această epocă atât de încărcată de ură și de tulburare, multe voci sonore cer ca noi toți să ne plecăm genunchii în fața aceleiași agende politice și sociale. Dar Curtea Supremă a rezistat rumorii mulțimii, recunoscând că Primul Amendament [al Constituției SUA, care garantează libertatea religioasă și interzice amestecul guvernului în exercitarea acesteia, n.tr.] se fundamentează pe premise diferite: guvernul nu poate sancționa selectiv oamenii pentru că aceștia sunt fideli credințelor lor religioase, chiar dacă tot mai mulți îi disprețuiesc pentru că au aceste credințe. Toți ar trebui să poată să-și facă argumentele auzite și cu toții merită un guvern care să administreze actul de justiție, indiferent de vederile persoanei respective cu privire la religie sau căsătorie.
Așa după cum notează Curtea în dispozitivul deciziei în cauza lui Jack Philips, „Comisia pentru Drepturi Civile din [statul] Colorado a apreciat în această cauză într-un mod inconsistent cu obligația Statului la neutralitate religioasă”. Mai departe, arată că „motivul pentru care cofetarul a refuzat a fost bazat pe convingerile și credința religioasă sincere [ale lui Jack Phillips]” și condamnă „ostilitatea clară și de nepermis” la adresa petentului și a credinței sale religioase. Cu alte cuvinte, aversiunea (oficialilor din Colorado) pentru punctul său de vedere i-a împiedicat de la o judecare cinstită și rezonabilă.
Ce refuză să înțeleagă aceia care aruncă în derizoriu decizia este că Curtea a afirmat astfel libertatea religioasă pentru toți americanii. Asigurându-i protecție constituțională lui Jack Philips, Curtea asigură pentru fiecare din noi – indiferent ce credem despre mariaj sau natura credinței – dreptul de a trăi în conformitate cu convingerile cele mai adânci, fără ostilitate din partea vreunei puteri guvernamentale.
Asta e viața la care toți sperăm cu adevărat. E moștenirea noastră ca americani, cea mai bună pe care o putem oferi celor cu care interacționăm zilnic și cel mai bogat dar pe care îl putem face urmașilor noștri. Decizia Curții Supreme care afirmă acest fundament al legii a meritat toate cele prin care Jack a trecut în acești ani… chiar dacă n-a fost chiar floare la ureche (în orig. piece of cake – prăjitură)
Vezi și:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.