De două zile tot încerc să vă trimit acest e-mail dar internetul e foarte încet și nu am reușit până acum.
Prin harul Domnului Raja a venit cu bine acasă de la spital duminică seara. Acum trebuie să își facă injecții cu insulină înainte de fiecare masă. După o săptămână vom merge la doctor să îl consulte și să decidă ce tratament va lua în continuare. Ne rugăm ca Domnul să îi dea înțelepciune doctorului, ca să îi prescrie tratamentul potrivit pentru Raja.
Vă îndemnăm să vă rugați ca Domnul să îl întărească pe Raja, să îl păzească să nu mai aibă de atacuri de hipoglicemie dar nici de hiperglicemie și să îl vindece pe deplin. Nimic nu este prea greu pentru Domnul și ne rugăm ca numele Lui să fie înălțat, iar această boală să fie tot spre slava Lui, pentru ca toți din jur să Îl vadă pe Dumnezeul adevărat la lucru și să Îi dea slavă! Raja își dorește mult să se facă bine cât mai curând și să continue să Îl slujească pe Domnul. În spital s-a bucurat că a avut ocazia să vestească Evanghelia unui coleg de salon.
Rugați-vă și pentru vederea lui Raja. De când a fost în spital, nu mai poate să vadă să citească și e tare întristat că nu poate citi din Biblie.
Rugați-vă și pentru mine, ca să îmi dea Domnul puterea, înțelepciunea și călăuzirea Lui în tratamentul și regimul pe care trebuie să i-l dau lui Raja.
Rugați-vă și pentru Baruch, ca Domnul să îl păzească și să îl ajute să crească, să Îl cunoască și să Îl iubească pe Domnul!
Vă mulțumim din inimă că ne sunteți alături și ne rugăm ca Domnul să vă răsplătească și să vă binecuvinteze!
Gabriela, Raja și
Baruch Rai
Banca Intesa Sanpaolo
Sucursala Piaţa Sfatului, Braşov
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.