luni, 21 mai 2018

Donald Trump urmează să facă cel mai așteptat anunț: interzicerea fondurilor pentru „planificare familială” din clinicile care efectuează sau încurajează avorturi

Președintele Donald Trump este așteptat să anunțe o schimbare majoră a legislației, care va interzice acordarea de fonduri pentru acele clinici care efectuează sau încurajează avorturi în cadrul programelor de „planificare familială” . Această decizie va reprezenta o lovitură pentru cei de la Planned Parenthood.

Măsura, anunțată de mai multe  organizații media, a fost inițiată în urma unei propuneri a consilierului Casei Albe, Kellyanne Conway, care a cerut ca clinicile care vor fi etichetate cu Tttlul X (cele care încurajează sau efectuează avorturi) să nu mai beneficieze de aceste facilități.

„Susținătorii avortului și aliații Planned Parenthood vor încerca, probabil, să clameze sărăcia dacă aceste regulamente sunt adoptate”, a declarat președintele Marșului pentru Viață, Tom McClusky. „În perioada de referință 2013-2014, Planned Parenthood a raportat 127 milioane dolari în venituri nete și 1,4 miliarde dolari în active deținute. Probabil că acum va pretinde că prin tăierea acester finanțări va crește rata mortalității infantile”, a adăugat acesta.

În conformitate cu normele actuale, serviciile medicale și avorturile cu Titlul X pot fi „co-localizate” în același centru, atâta timp cât avorturile sunt finanțate în mod privat. Banii vor fi redirecționați către Centrele de Sănătate pentru Femei care nu sunt implicate în avorturi și care  nu sunt la fel de numeroase precum clinicile din rețeaua celor de la Planned Parenthod.

Majoritatea fondurilor federale pentru clinicile Planned Parenthood vin prin intermediul rambursărilor Medicaid și nu vor fi afectate. Însă pierderea a peste 50 de milioane de dolari pe an ar fi o lovitură semnificativă pentru gigantul PP, scrie LifeSiteNews.

Sursa: www.activenews.ro
Vezi și:

Ultima nebunie a mișcării pro avort: Planned Parenthood vrea o prințesă Disney care să avorteze

ACCENTE: Congresul SUA va decide retragerea finanțării publice clinicilor de avort

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.