Homosexual declarat, Michael Guest, fost ambasador al SUA la Bucureşti, părăsea în urmă cu zece ani Departamentul de Stat condus de Condoleezza Rice, care era şi ea bănuită de presa americană că era lesbiană.
Ca homosexual, Michael Guest era supărat că partenerii diplomaţilor americani gay nu erau trataţi la fel ca soţii sau soţiile celor heterosexuali, relata cotidianul New York Times. "Vreau să vorbesc despre eşecul meu, care mă şi determină să mă retrag dintr-o carieră la care ţin foarte mult", spunea fostul ambasador al SUA, primul diplomat care şi-a recunoscut orietarea sexuală şi care a fost însoţit de partenerul său în misiunea de la Bucureşti.
"În ultimii trei ani, i-am cerut secretarului de Stat şi echipei sale să remedieze politicile care îi discriminează pe angajaţii aparţinand comunităţii gay. Dar nu am ajuns la nici un rezultat, astfel încât mă simt obligat să aleg între obligaţiile fata de partenerul meu - care este familia mea - şi datoria faţă de ţara mea", preciza Guest. "Faptul ca cineva trebuie să ia o astfel de decizie reprezintă o pată pe obrazul secretarului de Stat şi o ruşine pentru aceasta instituţie şi pentru ţara noastră", a conchis fostul ambassador-homosexual al SUA în România.
Departamentul de Stat condus de Condoleezza Rice era acuzat de faptul ca partenerii diplomaţilor homosexuali nu nu aveau dreptul la instruire gratuită privind asigurarea propriei securităţi, la asistenţă medicală gratuită în ţările în care îşi desfăşurau activitatea, la transportarea la clinici din străinatate. Cinci la sută dintre membrii birourilor diplomatice, respectiv 350 de persoane, aveau parteneri de acelaşi sex.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.